Sânii ei sunt mai degrabă mici, puţin lăsaţi, dar extrem de sensibili.
Până într-acolo încât dacă el îi masează / strânge / sărută cu delicateţe, cu drag şi minuţiozitate, de cele mai multe ori ea e cuprinsă de fiori şi vrea mai mult.
Cu ochii închişi, bucurându-se de senzaţiile plăcute, îl întreabă dacă la spital simte vreodată impulsuri erotice atunci când pacientul e o femeie
309
frumoasă.
— În sala de operaţie, niciodată. În timpul consultaţiilor, nu pot spune că nu. O adiere de parfum mă poate face să uit că sunt un mecanic de corpuri. Cred că asta ni se întâmplă tuturor. Ţie, nu?
— Nu des.
— Am îngrijit frumuseţi extraordinare, dar cum să te fascineze când ştii că în acele corpuri creşte o tumoare sau că rinichii nu mai funcţionează?
Decid împreună să iasă din golf. Încotro? Încolo, dincolo de insulă, unde vor fi complet singuri. Xabier începe să vâslească din nou.
— Nu ţin minte să fi avut o erecţie în timpul orelor de muncă.
Vâslind, îşi aminteşte de feţe cuprinse de durere, răni sângerânde, boli.
Îşi aminteşte de corpuri goale, da, chiar tinere şi bine clădite, dar pline de suferinţă şi de teamă, intubate, inconştiente, condamnate la o moarte
sigură astăzi, mâine, peste trei săptămâni, iar el nu se află acolo pentru a rezona cu ele. Gata, gata. Nu trebuie să simtă nici măcar compasiune.
Lorea Bi înaintează lent. Marea scânteiază. Vâslele se adâncesc uşor în apa tot mai întunecată. Pentru că e tot mai adâncă. Şi ceva mai agitată.
Nimeni. Nicio pânză, nicio siluetă a vreunui vapor, de aici până la orizontul îndepărtat. Aránzazu îşi aprinsese o ţigară şi se bronza cu spatele pe un prosop întins pe platforma pupei şi cu picioarele sprijinite de banchetă.
Xabier îi contempla trupul în racursi. Cum poate fi atât de frumoasă?
Picioarele zvelte, catifelate, bine croite, care au umblat prin viaţă până au ajuns la mine. Genunchii, coapsele, cu câteva urme de celulită care o umplu de amărăciune pe Aránzazu. E o încrezută. Ea zicea că nu, că e doar o chestiune de amor propriu. Iar el şi-a fixat privirea pe slipul ei, pe pânza în spatele căreia alteori se ghicea relieful suav al sexului ei, dar nu în acea după-amiază.
— Cine a fost primul?
— Un prieten al fratelui meu, acasă la părinţii mei. Aveam cincisprezece ani.
— Fată precoce.
— Mă rodea curiozitatea, pe de o parte. Pe de alta, mi-a fost limpede că, dacă nu mă lăsam, tipul m-ar fi violat. N-am nici cea mai mică îndoială
în privinţa asta. Nu era nimeni acasă. Fratele meu încă nu venise. Aşa că
m-am prefăcut că voiam şi, mimând docilitatea, toată treaba n-a durat mai mult de câteva minute.
310
— Să nu-mi zici că nu te-a traumatizat pentru toată viaţa.
— Chiar nu. Şi nici măcar nu m-a durut cine ştie ce.
După o oră şi jumătate, au pornit spre ţărm. Începuse fluxul. Vâslind în acelaşi ritm ca înainte, acum înaintau de două ori mai repede. Uneori, Xabier reuşea să vâslească în ritmul valurilor. Atunci, Lorea Bi ţâşnea înainte. Cât ai zice peşte, au fost înapoi în golf.
Soarele apunea. Orizontul marin, în depărtarea apusului, copia galbenul aprins al cerului. Se răcorise şi Aránzazu s-a îmbrăcat. Au făcut planul pentru seară: să mănânce de cină nişte frigărui, în Zona Veche, după care direct acasă, că a doua zi erau amândoi în schimbul de dimineaţă.
Când au ajuns pe lângă Acuario, au auzit prima detunătură. Apoi, imediat, a doua. Sună ca nişte petarde, dar orice localnic ştie: sunt poliţiştii care trag cu gloanţe de cauciuc împotriva manifestanţilor.
— E scandal pe Bulevar.
— Viitorii terorişti exersează. O oră de scandal, vor incendia câte ceva, după care se duc să se distreze prin barurile din Zona Veche.
Xabier, vâslind, înjura, iar Aránzazu a fost surprinsă de vehemenţa lui.
Cum aşa? Pentru că:
— Nu te-am mai auzit vorbind aşa. Pari altul.
— Mă gândesc la tata şi mi-e greu să mă stăpânesc.
— Continuă să-l şantajeze?
— N-au de gând să se oprească. Într-o zi, nişte băieţi au încercat să-i incendieze un camion. Noroc că a fost pe fază. Nu au reuşit. M-a luat cu tremurat când mi-a spus că a fost cât pe ce să comită cea mai gravă
greşeală pe care o poate comite un om.
— Mă sperii. Despre ce greşeală e vorba?
— Nu l-am întrebat. Am văzut pe faţa lui că nu voia să mai insistăm asupra subiectului. Dar am o bănuială. De fapt, sunt aproape sigur.
