— Un frate în închisoare?
— În Badajoz. Nu ţi-am spus? Mai are încă de stat, nu glumă.
— Pentru ce l-au condamnat?
— Păi pentru ce crezi? A luptat pentru ceea ce iubeşte.
Au trecut de biserica Santa María. Eneko a revenit la glume, dar pe buzele iubitei lui nu mai înflorea niciun zâmbet. Nerea nici măcar nu-l mai asculta. L-a lăsat discret de braţ, pretextând că vrea să caute ceva în poşetă. Ce să fac? Să o iau la fugă? Cu chipul împietrit, cu un rictus îngheţat pe faţă, încerca să afişeze o expresie senină. Dar înăuntrul ei era atât de agitată încât a simţit că face pe ea. Avea senzaţia că nu vor mai ajunge niciodată la Bulevar. El sporovăia, jovial, amuzant; ea tăcea. S-a despărţit de el în staţia de autobuz, după ce l-a lăsat, cu un amestec de scârbă şi groază, să o sărute pe obraz. Deşi erau locuri libere pe partea dinspre trotuarul pe care el aştepta, sub umbrelă, obişnuitul semn cu mâna, Nerea s-a aşezat de cealaltă parte a autobuzului. Cât a durat călătoria, a găsit o justificare pentru a rupe relaţia cu el. Îl sun imediat ce ajung acasă. Îi spun că a apărut un alt bărbat în viaţa mea. O minciună
407
care nu dădea greş în astfel de cazuri. I-a spus şi a închis, fără să mai aştepte răspunsul lui. Ar fi putut să-i spună adevărul, dar pentru asta ar fi trebuit să-l menţioneze pe tatăl ei. Nici moartă.
Şi-a anunţat prietenele, fără să intre în detalii, că rupsese relaţia. Nici nu au părut cine ştie ce de interesate. În anii următori, gaşca lor s-a spart, chiar dacă se mai întâlneau din an în Paşte, dar niciodată în formulă
completă, ca să cineze la vreun restaurant. S-a întâmplat ce se întâmplă
de obicei: unele şi-au găsit iubit, văduva s-a recăsătorit, alta a găsit un loc de muncă mai bun în Barcelona. Chestii de felul ăsta. Dar Nerea? A rămas la fel, singură cuc. În compensaţie, a făcut mai multe călătorii în zone de la capătul lumii: Alaska, Noua Zeelandă, Africa de Sud. Încerca să-şi umple timpul liber cu tot soiul de activităţi: s-a înscris la un curs de engleză
pentru avansaţi, a mers mai des la sala de fitness, s-a înscris la un curs de gătit. Din când în când, mai ieşea cu câte o prietenă divorţată sau în pragul divorţului, care-i povestea ore în şir despre problemele sale de familie şi îi cerea sfatul, ei, care nu avea cea mai mică experienţă nici ca mamă, nici ca soţie.
Şi aşa, vreme trece, vreme vine, a împlinit treizeci şi şase de ani.
Treizeci şi şase! Dar ştiu că au trecut repede. Dar n-o să-mi fac sânge rău.
Erau zilele oraşului San Sebastián, aşa că a asistat împreună cu o prietenă
la arborarea drapelului în piaţa La Constitutión. Au dansat, au băut, au continuat să bea, iar la un moment dat, noaptea, Nerea s-a trezit într-un taxi, lângă un bărbat care avea o dantură perfectă, mirosea minunat, îi mângâia sânii şi să nu mă întrebi mai multe că atât îmi amintesc. Am ceva amintiri ceţoase, da. Ştiu, după zgomotul apei, că el a făcut duş noaptea târziu. Apoi a venit la ea şi a dezbrăcat-o, Nerea întinsă pe burtă într-un pat străin, atât de beată încât putea oricând să leşine. Şi-a dat seama că
bărbatul o penetrase, pentru că dimineaţa a găsit urme de spermă între coapse. El o aştepta în salonul luxos. Era foarte frumos, purta un halat bleumarin, de mătase şi pregătise masa pentru micul dejun, cu flori, lumânări şi o mulţime de bunătăţi de băut şi de mâncat. Imposibil de descris. Atunci, când s-a aşezat la masă în faţa lui, Nerea i-a aflat numele: Enrique.
— Dar prietenii îmi spun Quique.
408
97. PROCESIUNEA ASASINILOR
La câteva ore după ce-l cunoscuse, Bittori, vorbind la telefon cu fiică-sa, l-a judecat fără milă: un îngâmfat. Cel mai vanitos bărbat care a călcat vreodată pe pământ. Un împătimit al oglinzilor, mort după parfumuri, unul căruia îi place să se asculte vorbind. Şi, cu o răutate evidentă, a întrebat-o pe Nerea dacă domnul ăsta se bagă noaptea în pat la costum.
Nerea a avertizat-o că va trebui să se obişnuiască cu el pentru că intrase în viaţa ei ca să rămână.
— Să nu-mi spui că nu ţi se pare frumos.
— Prea.
— Şi elegant.
— Oh, peste fire. Să vedem cum o să faci ca să nu ţi-l ia alta. Va trebui să fii cu ochii pe el douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru.
Bittori nu ştia că Nerea şi Quique se înţeleseseră deja asupra acestei probleme. Înţelegerea a făcut-o să-şi petreacă mai multe nopţi plângând; dar, în acelaşi timp, şi-a făcut nişte calcule, a cântărit avantajele şi dezavantajele, iar până la urmă, sfătuită de o prietenă, s-a hotărât să
compenseze egoismul lui cu propriul ei egoism. Să nu-i pese. Şi s-a pliat pe situaţie. Din acea clipă, a simţit un soi de expansiune interioară a propriei persoane. Ce, cum? Hai să zicem că m-am simţit eliberată. Altă
consecinţă: între ea şi Quique a apărut o identificare / complicitate care i-a ajutat în toţi aceşti ani să pună o bază solidă relaţiei lor, în ciuda frecventelor rupturi.
Ca să o facă să înţeleagă, Nerea a exemplificat pentru prietena ei:
— Mă îndoiesc să existe pe lume o pereche care să se fi despărţit de mai multe ori decât noi. O dată, la el acasă, i-am spus că mă despart de el pentru totdeauna, că de data aceasta despărţirea e definitivă. Dar afară
ploua, cu câteva ore înainte fusesem la coafor, nu aveam umbrelă, aşa că
am rămas şi am petrecut una dintre cele mai drăgăstoase şi romantice nopţi din câte-mi amintesc.
Quique nu s-a ascuns în niciun moment. O dată a ajuns târziu la întâlnire, cu o zgârietură proaspătă pe bărbie. S-a scuzat, dând adevărul pe faţă, imperturbabil:
— Scuză întârzierea, draga mea, dar m-am întâlnit cu o fată şi a durat
409
ceva mai mult decât mă aşteptam.
În mintea lui Nerea a explodat luminos un cuvânt: despărţire. Explozia pirotehnică din bezna minţii ei a fost urmată de un mănunchi de scântei şi pe fiecare scânteie se putea citi: s-a terminat. Ăsta, pe lângă că mă ia de proastă, mai are şi neobrăzarea de a-mi spune verde-n faţă că şi-o trage cu altele. Abia trecuseră câteva luni de când ieşeau împreună. Şi vine cu aşa ceva. Nerea era îndrăgostită din cap până-n picioare şi înapoi şi ar fi jurat că Quique, atent, tandru, ce bine arată, măgarul, simţea la fel. A fost atât de uluită, încât s-a uitat în jur ca şi cum ar fi căutat camera ascunsă
care să confirme că fusese o glumă.
— Ce e?
Părea sincer surprins. Nerea, prostuţo, trebuie să-ţi deseneze sau ce? I-a explicat:
