În timp ce-i ştergeau trupul palid, gras, Arantxa a zis brusc: ama. Miren s-a grăbit să oprească uscătorul de păr. I s-a părut că aude. Dar, normal, nu putea fi sigură din cauza aparatului. Arantxa a repetat cuvântul. Era şi nu era vocea ei de pe vremuri. În orice caz, era o voce. O voce inteligibilă.
Celeste a felicitat-o gesticulând bucuroasă. Miren şi-a amintit că şi atunci când Arantxa fusese mică, primul cuvânt pe care îl rostise, fusese tot ama înainte de a zice aita, fireşte.
Era puţin trecut de zece când Bittori a coborât din autobuz. Muzică, unde?, în apropiere. Ghirlande de hârtie atârnau de la o casă la alta.
Oamenii se bucură de viaţă, normal, nu? S-a îndreptat spre casa ei. Ca să
scape de caserolă, mai ales. A dat peste grupul de muzicanţi strânşi la colţul străzii, acolo unde, într-o zi îndepărtată, soţul ei fusese împuşcat de patru ori. Nemernici, nemernici. Cămăşi verzi, pantaloni albi. Iar cel cu toba, cu faţa congestionată de fericire etilică, părea hotărât să acopere cu loviturile lui notele colegilor. A ţinut-o aşa până s-a terminat melodia.
Bittori s-a văzut obligată să coboare de pe trotuar pentru a putea trece mai departe. Din grupul vesel, s-a auzit o voce bucuroasă: Hei, Bittori! Ea a răspuns, fără să se oprească. Şi-a întors capul pentru o clipă, dar n-a reuşit să-şi dea seama cine o salutase.
Miren le-a grăbit. Aştepta convorbirea duminicală cu Joxe Mari. Îi place să fie singură când vorbeşte cu fiul ei. Către Celeste, te rog, să plece odată
cu Arantxa. Dimineaţă senină, străzile cuprinse de sărbătoare. Hai, hai, să
540
profităm. În sfârşit, a sunat telefonul. Cinci minute: atât are voie să
vorbească cu el. Of, dacă ar putea să sune ea, dar apelurile din exterior sunt interzise. Nu şi-a ascuns de Joxe Mari fericirea: Arantxa a spus ama, s-a auzit perfect, poate că o să vorbească din nou. S-a emoţionat, iar Joxe Mari, în felul său reţinut, s-a emoţionat şi el. Noutăţi? Niciuna. Mă rog, una. Vorbise cu doctorul şi era hotărât să se opereze de hemoroizi. Nu mai suporta. Mai ales acum, când începuseră căldurile acolo, în sud, era un adevărat chin. Miren a zis ceva despre satul aflat în sărbătoare, dar n-a vrut să intre în detalii, ca să nu-l apuce gândurile triste. I-a mai zis o dată
că Arantxa rostise ama în timp ce-i făceau baie. Şi aşa au trecut cele cinci minute.
În casa din sat, Bittori nu avea cuptor cu microunde. A golit caserola într-o cratiţă veche de când lumea, dar tare bună, să ştii, şi şi-a zis: ies puţin şi când mă întorc, îmi încălzesc mâncarea. Şi-o să-şi cumpere şi o jumătate de baghetă de la magazinul de pâine.
Între vremea asta, Miren, pentru a câştiga timp, a întins pe fundul tăvii carnea tocată, a turnat sosul beşamel, apoi a pus bucăţelele de conopidă
fiartă. Când vin de la slujbă, adaug brânza rasă şi bag totul la cuptor. Cât despre biciclistul nostru, dacă întârzie, nu are decât să mănânce rece.
Sărbătoare, duminică, vreme frumoasă: în piaţă nu aveai loc nici să
arunci un ac. Copii fâţâindu-se, grupuri discutând, iar terasele care mărgineau piaţa gemeau de lume. Teii înfrunziţi aruncau pe asfalt umbra lor plăcută. Bittori le-a găsit pe Arantxa şi pe îngrijitoarea ei la locul stabilit. S-a aplecat să-şi sărute prietena. În apropiere, clopotul bisericii chema lumea la mesa de la ora douăsprezece. Celeste s-a grăbit să-i spună
lui Bittori că în dimineaţa aceea Arantxa rostise un cuvânt. Amândouă s-au întors spre Arantxa dorindu-şi, evident, ca ea să repete isprava. Arantxa, după ce s-a chinuit puţin, le-a făcut pe plac. Emoţionată, Bittori a prins-o de mână. I-a spus că va reuşi, că spera din toată inima şi să nu renunţe la luptă. Arantxa, cu zâmbetul ei strâmb, a dat din cap, de mai multe ori, în semn afirmativ.
Trecuseră vreo două luni de când Miren nu mai ocupa locul ei obişnuit la slujbă. Supărată pe Sfântul Loyola, se mutase pe partea dreaptă, dar astăzi s-a aşezat din nou în apropierea statuetei. Don Serapio sporovăia plictisitor, solemn, repetitiv, cu voce de bătrân. Toate slujbele sunt la fel, lasă că ştiu eu. Erau ocupate puţine dintre băncile înşiruite în biserică.
541
Tineri? Acolo, în faţă, două fete şi cam atât. Miren, în gând, i-a mulţumit posacă, aproape pe un ton insolent. E un început bun, Ignaţiu, dar tu trebuie să înţelegi, a rosti un cuvânt şi a vorbi, a vorbi cu adevărat, sunt chestii diferite, nu? Sperăm la mai mult. Iar pe celălalt, te rog, scapă-l de hemoroizi. E tot ce-ţi cer, că văd că din puşcărie n-ai de gând să-l scoţi.
Sfârşitul slujbei a pus capăt şi dialogului ei din minte.
În colţul pieţei, Bittori s-a despărţit de Arantxa şi de Celeste. Miren a ieşit din biserică. Una hotărâtă să ajungă la magazinul de pâine, că o să
închidă, dacă nu cumva o fi închis deja; cealaltă să meargă la Arantxa, poate chiar să bea un aperitiv cu ea şi cu Celeste, după care acasă, la gătit.
În acele momente, soarele îi bătea în faţă lui Bittori; şi-a pus mâna streaşină la ochi şi, la naiba, şi-o fi dat seama că am văzut-o; treaba ei, eu nu mă dau din drum. Miren se apropia în pas de sărbătoare, lipsit de grabă, înaintând la umbra teilor şi aia se tot uită la mine, dar să nu creadă
c-o să mă feresc din drum. Înaintau în linie dreaptă, una către cealaltă.
Oamenii din piaţă şi-au dat seama. Mai puţin copiii. Ei au continuat să
alerge şi să ţipe. Adulţii au început imediat să şuşotească. Uite, uite… Ce prietene bune au fost!
Întâlnirea a avut loc în dreptul pavilionului de muzică. O îmbrăţişare scurtă. Înainte de a se desprinde din îmbrăţişare, s-au uitat una în ochii celeilalte. Şi-au spus ceva? Nimic. Nu şi-au spus nimic.
542
GLOSAR
[Prezentul glosar conţine cuvinte şi expresii din limba bască utilizate în roman. Singurul scop al glosarului este acela de a servi ca ajutor cititorilor puţin sau deloc familiarizaţi cu limba bască.]
abertzale: patriot, partizan al unei Ţări a Bascilor independente
agur: la revedere
aita (pronunţie: aitá): tată
aitona: bunic
alde hemendik: Dispari de aici!
ama (pronunţie: amá): mamă
amnistia osoa: amnistie generală
amona: bunică
