— M-a violat pe 21 iulie 1984. În mașina lui, Jude. Îți amintești mașina? Acel Cavalier roșu cu dungă laterală neagră și cu dezodorizantul atârnat de oglinda retrovizoare. Ți-l amintești? Eu n-o să-l uit niciodată.
— Sigur că mi-l amintesc. Am mers cu el de sute de ori. Ca și tine. Asta nu înseamnă nimic.
Expresia Emmei nu s-a schimbat. Refuzul ei de a reacționa o înspăimânta pe Jude.
— Dar de data aceea a fost altfel. Nu erai acolo. Ți-a spus o minciună, Jude. A zis că se duce acasă să ia ceva. În schimb, m-a luat pe mine. Și după ce s-a terminat, Will m-a dus înapoi în stația de autobuz de la capătul lui Howard Street și mi-a zis să nu spun nimic. A zis că eu l-am împins s-o facă și că tu o să
dai vina pe mine. Că n-o să mă ierți niciodată.
Jude s-a aplecat în față pe fotoliu, cu mâinile apăsate pe ochi, ca și cum ar fi șters chipul fiicei sale și cuvintele care-i ieșeau din gură.
— Emma, știi că nu-i adevărat, a zis din spatele mâinilor. Nu vrei decât să mă
rănești din cauză că Will a revenit în viața mea. Ești geloasă pentru că erai amorezată de el. Întotdeauna ai fost. Ai mai încercat să ne desparți, cu minciunile tale urâte despre el și femeia de pe strada noastră. Asta-i altă
născocire. Încetează.
Dar Emma a continuat. Imposibil de oprit acum.
— După aceea a zis că eu l-am ademenit. Emma a râs. Un sunet jos, lipsit de veselie. Aveam paisprezece ani și eram virgină. Nu l-am ademenit.
Jude a ridicat capul, obosită.
— De ce să fi făcut asta, Emma? Mă avea pe mine, a zis.
VP - 203
— Poate că a făcut-o pentru că putea, a zis Emma, mânia ieșindu-i în sfârșit la iveală. Poate că-i plăcea riscul de a fi prins. Pe unii oameni asta îi excită. Sau dintr-o toană, sau ca un joc al puterii. Nu mă apuc acum să-i caut motivele. Era pervers. Un monstru, Jude. Monstrul tău.
Jude a simțit că i se întoarce stomacul pe dos.
— Nu știi ce spui! a strigat. Mă sperii. Vreau să pleci.
Emma s-a ridicat și și-a luat paltonul.
— În toți anii aceia m-ai învinuit că l-am îndepărtat de tine, dar te-am salvat de el, a zis și a râs cu amărăciune. Te-ai fi putut mărita cu un violator.
După ce a ieșit, trântind ușa, Jude a încercat să se ridice, dar n-au ținut-o picioarele.
Furia pe care o simțise când Emma își lansa acuzațiile dispăruse, și acum era prea șocată ca să mai simtă ceva.
„De ce a spus astfel de lucruri?” și-a zis. „Minciuni. Minciuni sfruntate”.
Dar s-a gândit la vara aceea. Vara în care Emma a dispărut și a fost înlocuită
de o necunoscută posomorâtă.
68. Duminică, 29 aprilie 2012
KATE
Pregătea micul dejun – un ritual duminical – când a sunat Emma. I-a pus lui Steve spatula în mână, picurând grăsime pe ziarul lui, și a zis „Trebuie să
răspund. Scuze”.
— Emma, ești bine? a zis Kate. Cum te simți?
— Nu grozav. Dar tu?
— Nu-i vorba de mine aici. Am fost tare îngrijorată când ne-am despărțit, aseară. Cred că ceea ce mi-ai spus ne-a șocat pe amândouă, a zis Kate. E o poveste extraordinară.
— Îmi pare rău dacă te-am speriat, a zis Emma. Chestia e că am ținut lucrurile ascunse prea mult timp. Cred că aveam, pur și simplu, nevoie să-i spun cuiva.
Kate a șovăit, neștiind dacă să revină la poveste sau să-i spună Emmei că a spus poliției de mărturisirea ei. Știa că asta ar fi putut să însemne sfârșitul încrederii dintre ele. Avea să vadă mai întâi ce are Emma de spus.
— Ce o să faci acum? a întrebat Kate.
VP - 204
— Nu prea știu. Dar am nevoie de ajutorul tău, a zis Emma. Ne putem vedea?
Kate s-a întors în bucătărie, unde Steve întorcea șunca în tigaie ca un bucătar de meserie.
— Câte ouă, Katie? a întrebat-o.
— Trebuie să ies, dragule. Îmi pare foarte rău, a zis.
Steve s-a strâmbat și a pus tigaia înapoi pe foc.
