Mă așez la loc lângă Kate și-mi trag răsuflarea după ce Will intră în sală. Mă

simt în culmea fericirii și distrusă de confruntare, tremurând din pricina efortului.

„Te-ai descurcat de minune”, zice Kate. „S-a sfârșit totul, acum”.

Mă rog, aproape.

85. Marți, 2 aprilie 2013

EMMA

VP - 251

După discuțiile de la poliție am început să-i spun copilului Katherine, pentru că era, în sfârșit, o persoană. Am numit-o după Kate. Fără ea, aș fi încă în iad.

Paul îi spune și el Katherine. Faptul că i-am dat nume înseamnă că putem să

vorbim despre ea și s-o jelim. Copilul meu. Nu mi-am dat seama cât de mult mi-a lipsit. A fost o prezență fizică în viața mea atât de puțin timp – ca mine pentru Angela –, dar a fost mereu o parte din mine de atunci încoace, copilul meu fantomă.

A trebuit să mai aștept o săptămână ca să aflu ce avea să facă poliția.

Inspectorul Sinclair însuși a fost cel care a sunat. A spus că voi fi înștiințată

oficial, dar voia să-mi spună că nu există dovezi că mi-aș fi vătămat copilul și recomandă să nu se ia vreo măsură. A spus că n-ar fi în interesul public să mă

ancheteze după douăzeci și șapte de ani pentru măruntele delicte de a nu înregistra o naștere sau de a nu-l înștiința pe medicul legist. Am încercat să-i mulțumesc, dar n-am fost în stare să rostesc cuvintele, așa că Paul mi-a luat telefonul din mână și i-a mulțumit el.

Părea că totul va fi în ordine, așa cum spusese Paul.

Dar nu ne puteam lua rămas-bun cum se cuvine de la Katherine înainte de sfârșitul proceselor. Mai întâi al lui Jude. S-a terminat, de fapt, înainte să

înceapă. S-a declarat vinovată, a fost un raport psihiatric care a stabilit că ea știa că ceea ce face e greșit și a urmat condamnarea la închisoare.

S-a uitat la mine pe când o duceau din sală, dar nu mai arăta ca Jude. Arăta ca o coajă uscată. Am dat din cap ca să arăt că am văzut.

Mi-a cerut să n-o vizitez la închisoare. Zicea că ar fi prea tulburător pentru amândouă. Așa că doar îi scriu.

Apoi Will. O poveste de groază. A trebuit să se facă din nou teste ADN pe oscioarele fetiței mele ca să se arate că Will Burnside este tatăl. Nu le-au vătămat, au spus cei de la poliție când i-am întrebat. S-au purtat foarte blând cu mine și cu ea.

Când am fost chemată ca martor, în cele din urmă, în ianuarie, îmi tremurau picioarele, dar voiam să fiu acolo. Ca să depun mărturie. Avocatul lui Will ne-a acuzat pe mine și pe Barbara că am inventat toată povestea, a dezvăluit problemele mele de sănătate mintală, prefăcându-se grijuliu, și a dat să se înțeleagă că suntem niște târfe răzbunătoare. Mă rog, n-a folosit cuvintele astea, dar știam cu toții ce vrea să spună.

— Sunt un om nevinovat, a zis Will când i-a venit rândul, declanșându-și charisma de parcă ar fi fost un buton de pe telecomandă.

— Nu chiar nevinovat, a zis procurorul. Ați recunoscut că ați făcut sex cu un număr de femei, printre care și foste studente.

VP - 252

Will nici n-a clipit.

— Au fost de acord, le-a spus celor din juriu, scoțându-și ochelarii. Dar uneori femeile se agață de gâtul tău, după care fac plângeri dacă nu le răspunzi la scrisori sau nu mai ții legătura cu ele.

— Dar unele erau fete, domnule profesor Burnside, nu femei, nu-i așa? a zis procurorul. Domnișoara Massingham avea paisprezece ani, nu?

Nu putea să nege. Katherine își spusese povestea.

— Cele cu care am făcut sex o doreau, a zis și a încercat să prindă privirea juraților. Mă implorau s-o fac.

— E greu să implori, domnule profesor, dacă ești drogat, a zis procurorul.

— Erau alte timpuri atunci. Se făcea mult mai mult sex. Experimente cu drogurile, a zis Will.

Dar trebuie să fi știut că pierdea bătălia. Juriul nu știa, dar Alastair Soames își recunoscuse deja rolul și le dăduse detectivilor toate informațiile despre felul în care folosiseră Rohypnolul. Prietenul care le făcea rost de el plecase de mult de pe lume, mi-a spus inspectorul Sinclair. O supradoză accidentală. Păi, cum îți așterni…

Când juriul s-a retras, cauțiunea lui Will a fost revocată și a fost dus în celulele de la subsolul tribunalului ca să aștepte verdictul. Era semn rău. Când s-a întors l-a auzit pe primul jurat pronunțând cuvântul „vinovat” iar și iar, și condamnarea pe viață a amuțit toată lumea, dar el mi-a aruncat o privire când ne-am ridicat ca să iasă judecătorul. O privire plină de ură.

Eu m-am mulțumit să privesc în altă parte. El nu mai însemna nimic pentru mine.

86. Luni, 1 aprilie 2013

EMMA

Eram trei dintre noi la înmormântare. Eu, Angela și Kate. Asta dorisem. Paul și tata, Nick, ne așteptau acasă.

Directorul casei de pompe funebre m-a ajutat să aleg un sicriu pentru copil.

Copilul meu. Un sicriu micuț, din împletitură de salcie, cu o placă simplă pe care scria Katherine Massingham.

Hotărâsem să fac totul cum se cuvine, dar nu suportam gândul s-o așez iar în pământul rece. Angela a propus crematoriul și împrăștierea cenușii. Îmi plăcea VP - 253

ideea ca ea să fie purtată de vânt și am discutat să o ducem pe coastă – în Dorset, ne-am gândit – când se va fi terminat totul.

Ne-am ținut de mâini în vreme ce ne așteptam rândul la crematoriu. Înaintea noastră era o înmormântare fastuoasă, cu flori și antreprenori de pompe funebre cu joben și frac, ca la nuntă.

Nu dorisem un dric – ar fi fost o călătorie prea singuratică pentru micuța mea

–, așa că antreprenorul a adus-o cu mașina și mi-a pus-o cu grijă în brațe. Nu cântărea aproape nimic, și m-am pomenit imediat înapoi în grădina noastră, cu sacoșa în mână, ținută departe de mine, de parcă ar fi fost otrăvitoare. Azi se împlineau douăzeci și șapte de ani. Demult, dar era ca și cum s-ar fi întâmplat ieri.

Bărbatul cu jobenul pus sub braț a pășit înainte și l-am urmat în capelă, mama și cu mine, ducându-mi copilul în brațe pentru ultima oară.

VP - 254

MULȚUMIRI

Soțului meu, Gary, copiilor, Tom și Lucy, și părinților mei, David și Jeanne, pentru încurajarea și iubirea lor; surorii mele, Jo Wright, și prietenelor Rachel Bletchly și Jane McGuin, care au ascultat, au citit și m-au încurajat.

Experților mei: Colin Sutton, pentru inestimabilă călăuzire și umor în chestiunile legate de poliție; dr. James Walker, legist independent expert în ADN și fratelui meu, Jonathan Thurlow, care m-a împiedicat să fac o gafă

fotbalistică monumentală.