— O să vorbesc cu șeful meu. Dar tu?
— Nu scriu nimic, dacă de asta ești îngrijorat.
— Sunt, a zis el. E limpede că e o femeie vulnerabilă. Nu trebuie s-o împingem dincolo de limită.
Kate a înghițit un nod. Ea o împinsese, nu-i așa? Era asta oare „intrarea cu bocancii în sufletele oamenilor” – verdictul Comisiei pentru plângerile legate de presă în privința felului în care o tratase presa pe prințesa Diana?
— O să-mi dai de știre ce hotărăști să faci, Andy? Te rog, a zis ea.
— Vorbim mâine. Te sun. Noapte bună!
VP - 201
67. Duminică, 29 aprilie 2012
JUDE
Emma n-a sunat înainte să apară. Pur și simplu s-a înființat la ușă la ivirea zorilor. Știa că Jude o să fie trează.
— Păi, ce noroc că sunt sclava obișnuințelor, a zis Jude, cu vocea înțepată.
Voia să pară bucuroasă, dar nervii au trădat-o. De ce a venit? Îi răsuna prin creier. De obicei aproape că trebuia s-o implore pe fiică-sa să vină.
A poftit-o pe Emma în casă și s-a dus repede în bucătărie să-i facă o cafea.
Nici măcar n-a așteptat să fiarbă ceainicul, aruncând apă caldă peste nes în graba ei de a auzi pentru ce a venit.
A trântit cana cu lichid cenușiu lângă fiica sa și a rămas în picioare alături, incapabilă să se așeze undeva.
— Stai jos, Jude, pentru numele lui Dumnezeu, a zis Emma.
Arăta altfel azi. Fără tonalități blânde. Fără ochi tulburi.
Jude s-a cocoțat pe brațul unui fotoliu.
— Uite ce-i, văd că te strofoci să zici ceva, Emma. Zi odată și gata! s-a rățoit.
E vreo problemă cu Paul? a întrebat, încercând să nu lase să-i apară în voce speranța. Ți-am spus că m-a sunat, întors pe dos din pricina lucrurilor pe care le spuneai. Despre copilul din Howard Street. I-am zis că-s prostii. Te părăsește?
Despre asta-i vorba?
— Nu, sigur că nu. Mă iubește, a zis Emma încetișor. Și s-a uitat la ea, ațintind-o cu privirea de parcă o vedea pentru prima oară.
— Vreau să vorbesc despre ce s-a întâmplat când aveam paisprezece ani, jude.
Jude a simțit că i se strânge stomacul.
— Pentru numele Domnului, Emma! Iar trebuie s-o luăm de la capăt cu asta?
a zis. Aș fi crezut că vrei să lași totul în urmă, nu să te tot iei de asta, obsesiv. A fost un coșmar. Hai s-o lăsăm baltă.
Privirea Emmei n-a șovăit.
— A fost, a zis. Dar nu te-ai întrebat niciodată de ce purtarea mea era insuportabilă? De ce n-am mai fost fiica cea cuminte?
— Hormonii și adolescența. Ai fost o adolescentă dificilă. Doar că la tine a fost mai rău ca la alții, a zis Jude, răspunsul ei liniștitor, și a început să-și frământe degetele.
— Nu, a zis Emma cu hotărâre. S-a întâmplat ceva care m-a schimbat.
VP - 202
— Ce? Ce s-a întâmplat? a zis Jude.
— Am fost violată.
A fost o pauză înainte ca Jude să vorbească.
— Oh, Doamne, de ce spui asta? E încă una dintre poveștile tale?
Și-a închis ochii ca să se împotrivească răspunsului.
— Will a fost, a zis Emma, așa cum Jude știa că va face.
A încercat să stăpânească indignarea care urla în capul său și să-și păstreze calmul.
— Sigur că n-a făcut așa ceva. Nu fi caraghioasă, Emma, a zis. Will ținea foarte mult la tine. Nu știa ce să mai facă pentru tine și-ți răbda toate tâmpeniile. Ești obsedată de el. Nu te simți bine. Ți-ai luat azi pilulele?
Emma n-a reacționat, pur și simplu a continuat cu ochii arzători pironiți în ochii mamei ei.
