Joe muncea de zor când Kate a ajuns la redacție, a doua zi, concentrat pe monitor cu acel soi de atenție care ei îi dădea pe loc dureri de cap. Era prea obosită și descurajată ca să-l întrebe ce face. S-a prăbușit pe scaun și a așteptat următoarea belea.

Căreia nu i-au trebuit decât treizeci de secunde ca să-și facă apariția.

Terry i-a făcut semn să meargă la el. Semnul cu degetul lent, mânios.

— Așadar, reporterul meu vedetă, cum stăm? a zis el, având în voce un strop de sarcasm. Ai pus pe picioare articolul?

— Păi… a început Kate.

— Da sau nu?

— Nu, a zis ea. Și cred că Simon o să primească o plângere de la poliție.

Aseară am încasat o săpuneală de la contactul meu și mi s-a spus să nu scriu nimic până ce nu se dă un comunicat oficial. Cred că povestea noastră de dragoste s-a încheiat.

— Grozav, a zis Terry, montându-se. Așa că n-avem exclusivitatea pe care i-am promis-o lui Simon? Și el o să se aleagă cu un perdaf de la comisar?

Minunat! Al dracu’ de minunat!

Ea s-a gândit să spună că-i pare rău, dar nu asta voia el să audă.

— O să încerc pe altă cale, a zis și s-a târât înapoi la biroul său.

Joe a ridicat privirea.

— Să-ți aduc o cafea, Kate? a zis, și ei i-a venit să-l îmbrățișeze.

— Da, băiatul meu adorabil. Ți-am spus că am de gând să te adopt? Adu și un brandy, dacă or avea pe acolo.

A deschis calculatorul, ca să pară că muncește, și și-a scos carnetul.

Mă întreb ce-o să zică Simon, s-a gândit, cu amenințarea concedierii pâlpâindu-i într-un ungher al minții. O să mă susțină, nu?

Joe s-a întors cu cofeină, dar fără tărie.

— Nu mai aveau brandy, a zis.

— La ce te uiți? a întrebat Kate când el și-a înșurubat iarăși ochii în ecran.

— O chestie despre ADN, a zis. E cu adevărat interesant. Știai că, dacă testezi mitocondriile, ADN-ul nostru e compatibil cu al strămoșilor? Mă rog, pe linie maternă până la străbunicile noastre. Și dacă faci testarea STR-Y găsești descendența masculină. E fascinant.

VP - 242

— Fascinant, a zis Kate. Nu cumva ai un articol de care trebuie să te ocupi?

— Nu, nu înțelegi. Toate rudele noastre apropiate – părinți, mătuși, unchi, frați, surori, veri, bunici – sunt compatibile. Au aceiași markeri ADN.

— Bun. Așadar, ceea ce zici tu e că mai mult de o persoană poate fi compatibilă cu ADN-ul copilului?

— Da, așa cred, a zis Joe. Asta zice pe Wikipedia.

Ea s-a aplecat peste umărul lui și a citit singură articolul.

— Nu-s doi copii, atunci, a zis, zâmbind cu gura până la urechi. Sunt două

rude.

L-a sunat pe mobil pe Andy Sinclair, dar el n-a răspuns. Încă mai e bosumflat, și-a zis.

Bob Sparkes a răspuns imediat.

— Vai de mine, Kate. Nu ești reporterul preferat al inspectorului Sinclair, din câte am auzit.

— Ai auzit bine. Te-a sunat? S-a burzuluit la mine aseară și a plecat, a zis ea.

— Nu așa mi-a povestit el, dar e sătul până peste cap de tine. Și trebuie să

refacă toate testele, pentru că le tot dau aceleași rezultate. E sub o presiune enormă. Las-o mai moale, Kate.

— Nu lăsând-o mai moale o să se rezolve cazul ăsta, Bob, a zis ea, și el a râs.

— Pur și simplu nu poți sta deoparte, nu? Ca un terrier care a înhățat un os.

— Asta mă face să fiu un reporter bun, Bob. Oricum, Andy nu răspunde la apelurile mele. Dar am o idee. Pot să ți-o spun întâi ție?

— Dă-i drumul, atunci, a zis Sparkes.

I-a spus de descoperirea lui Joe, omițând faptul că informația era pe Wikipedia, și a așteptat ca el s-o digere.

— Așadar, atât Emma, cât și Angela ar putea fi înrudite cu copilul?

— Ar putea, dacă am priceput eu bine partea științifică…

— Îl sun acum, a zis Sparkes și a închis, iar Kate n-a mai apucat să-i spună s-o sune imediat după aceea.

A luat o gură de cafea și a plimbat-o prin gură, gânditoare. Joe s-a cocoțat pe marginea biroului ei.

Când telefonul a sunat a înghițit brusc și a împroșcat și i-a făcut semn lui Joe să răspundă.

— Bună ziua, domnule inspector Sinclair, v-o dau imediat, a zis Joe, înmânându-i lui Kate telefonul.

— Bună, Andy. Scuze, m-am înecat cu cafeaua. Uite, îmi pare foarte rău pentru aseară. Totul fusese foarte stresant și probabil că am reacționat exagerat.

VP - 243

Inspectorul Sinclair și-a dres glasul. Era rândul lui.

— Da, păi, probabil că eu am fost cam dur. Hai să ștergem cu buretele, bine?