— Da, hai să facem asta. Mulțumesc că m-ai sunat. Chiar îți sunt recunoscătoare.

— Bob Sparkes tocmai mi-a vorbit de ideea ta, a zis inspectorul Sinclair.

Voiam să-ți spun că echipa noastră de legiști compară deja ADN-ul Emmei și al Angelei, ca o verificare a unor rezultate pozitive false. Aceasta ar confirma că au strămoși comuni. Și suntem pe cale să vorbim cu amândouă femeile ca să

încercăm să stabilim o legătură. Așa că te rog să nu vorbești cu niciuna dintre ele până ce n-o facem noi.

— Oh, Dumnezule mare, Emma e Alice, nu-i așa? a zis Kate, ideea explodându-i în minte.

81. Miercuri, 2 mai 2012

JUDE

Inspectorul Sinclair era pe drum spre Pinner.

Emma a sunat-o pe Jude, panicată.

— Tocmai m-a sunat ca să se asigure că sunt acasă. Cred că vine să mă ia. Să

mă închidă. Voiam doar să-ți spun.

— De ce să vrea să te închidă? a zis Jude. Încearcă să rămâi liniștită.

— Am îngropat copilul fără să spun nimănui. Ei ar putea crede că l-am omorât, a suspinat Emma.

Și Jude a coborât scările în fugă ca să găsească un taxi. Trebuia să fie acum cu Emma.

A ajuns imediat după detectiv. El arăta epuizat. Aproape la fel de epuizat ca Paul. Emma își împachetase câteva lucruri, ca să fie gata, și ședea ținându-și soțul de mână.

— Mă bucur că sunteți și dumneavoastră aici, domnișoară Massingham, i-a zis inspectorul Sinclair lui Jude. Trebuie să vorbesc cu dumneavoastră și cu Emma.

— De ce? a zis Emma. Jude n-a știut de copil.

— Nu despre copilul tău, Emma, a zis el. Despre Alice.

VP - 244

Jude a știut imediat că totul se sfârșise. Chipul detectivului era ferm. N-aveau să dea târcoale faptelor. N-aveau să fie noi minciuni. Adevărul nu mai putea să

fie multiplu.

Așa că a povestit că a pierdut copilul lui Charlie la cinci luni. Că a căzut, s-a împiedicat în dormitor de cablul uscătorului pentru păr pe când se grăbea să

plece la lucru și a căzut cu fața în jos pe podea. N-a fost nimeni acolo s-o ajute, și și-a prins burta cu mâinile ca să alunge durerea arzătoare, și a fost sângele, mult sânge. A șezut pe vasul WC-ului, în vreme ce trupul îi era copleșit de valuri de durere. A tras apa peste tot ce a ieșit din ea, incapabilă să se uite în vas și să

accepte faptul că sarcina ei se încheiase. A sunat la birou de la telefonul cu fise din holul apartamentului închiriat și a zis că e bolnavă.

— Aveam de gând să-i spun lui Charlie în seara aceea, când suna, a zis. Dar primele lui cuvinte au fost atât de pline de iubire, mi-a zis îngerul lui și m-a întrebat de copilaș. Și am zis „Suntem bine”, și minciuna a fost rostită. Nu mai era cale de întors.

Emma nu voia să se uite la ea, dar detectivul îi susținea calm privirea.

— Spuneți mai departe, doamnă Massingham.

— Am hotărât să pretind mai târziu că am pierdut copilul. După ce el avea să

promită că se însoară cu mine. Ar fi trebuit să se însoare cu mine, și atunci nu s-ar fi întâmplat nimic din toate astea, a zis Jude, dar expresia detectivului nu s-a schimbat. Am făcut o căptușeală dintr-o pernă veche cu spumă de latex, am tot adăugat straturi și am purtat haine largi de gravidă. I-am spus lui Charlie la telefon că mă dor picioarele. Presupun că mă credeam încă însărcinată.

— Și iubitul dumneavoastră? N-a bănuit nimic? a întrebat inspectorul Sinclair.

— Era muzician și hălăduia prin Europa, în turneu cu trupa lui. Iar programul s-a tot prelungit, așa că nu m-a văzut timp de câteva luni.

— Ce le-ați spus prietenilor și familiei dumneavoastră, domnișoară

Massingham? a întrebat Andy Sinclair.

— Părinții n-au mai vorbit cu mine după ce le-am spus c-o să am un copil. Un copil nelegitim era prea mult pentru ei. Ce aveau să le spună prietenilor de la clubul de golf? Dar am continuat să muncesc – aveam nevoie de bani – și, când am ajuns în șapte luni, mi-am luat concediu prenatal. Le-am spus că trebuie să

intru în concediu devreme din cauză că am tensiune mare și mi s-a spus că

trebuie să stau cu picioarele ridicate, pentru binele copilului. Fetele de la birou au fost dezamăgite. Voiau să dea o petrecere pentru mine…

Jude s-a uitat la fiica sa. La ce te gândești, Emma?

VP - 245

I-a povestit detectivului că a sunat la spital să le spună că va fi plecată o vreme în străinătate, cu Charlie. Așa că n-a mai fost nevoie de consultațiile prenatale.

A stat acasă și a încercat să plănuiască ce să facă. Își amintea încă panica aducătoare de amorțeală care invada fiecare clipă pe măsură ce se apropia ziua cea mare. Charlie avea să se întoarcă peste două săptămâni, așteptându-se ca ea să fie cu burta la gură, pe cale să aducă pe lume copilul lor. Ar ști de îndată ce ar lua-o în brațe, nu-i așa? În miezul nopții îi veneau idei trăsnite. O să spună că

a fost o tumoare și n-a vrut ca el să afle. Ar fi prea șocat ca să pună întrebări.

Nu-i așa? O să spună că pruncul a murit. Prea multe întrebări – și apoi o s-o părăsească.

— Nu suportam gândul că o să mă părăsească. Trebuia să-i dau un copil. M-am dus la gara Waterloo și am luat primul tren spre sud care a venit la peron.

Îmi ieșisem din minți, nu știam unde mă duc – aveam pur și simplu nevoie să

găsesc o maternitate.

Și-a amintit că cineva s-a ridicat ca să-i ofere locul, iar ea i-a mulțumit cu un zâmbet și s-a așezat greoi pe banchetă, jucându-și rolul ca o profesionistă.

— Am coborât la Basingstoke, a zis ea.

— Ați mai fost vreodată acolo? a întrebat inspectorul Sinclair.

— Nu, a trebuit să întreb cum ajung la maternitate.

Jude a respirat adânc și, în gând, a pătruns din nou pe ușa spitalului.