El a răspuns la al doilea apel. Obișnuință de polițist. Avea vocea îngroșată de somn când a zis „Detectiv inspector Sparkes”, dar s-a trezit de tot de îndată ce ea a început să vorbească.
L-a auzit că acoperă telefonul cu mâna și zice: „E de la muncă, iubito. Mă duc jos”. Eileen scoasă din peisaj.
— Kate, e miezul nopții, a zis, pe când cobora scările. Ar fi bine să fie ceva important.
— Este, Bob. Îmi pare rău că e târziu, dar trebuia să vorbesc cu tine.
— Atunci spune, a zis el.
— Tocmai am vorbit cu o femeie care zice că a născut un copil când avea doar cincisprezece ani. În 1985. Nimeni n-a știut. Și-a ascuns sarcina. Locuia pe Howard Street la numărul 63 și l-a îngropat în grădină.
— Aceeași grădină în care a fost îngropată Alice?
— Da.
— Dumnezeule! O crezi?
— Părea foarte real, Bob, a zis Kate. Dar nu avem decât spusele ei.
— Așadar, a îngropat-o pe Alice? Ea a luat-o?
— N-avea cum, Bob. Nu era născută când a fost luată Alice.
— Nu, sigur că nu. Scuze, e toiul nopții – creierul nu funcționează. Dar ar fi putut s-o îngroape în 1985. Ar fi putut să dea peste cadavrul ei și s-o îngroape.
— O fată de cincisprezece ani? Zău? Nu știu ce să cred, Bob, a zis Kate.
— Păi, care e probabilitatea să fie doi copilași îngropați în grădina aia? Pentru numele lui Dumnezeu, sună-l acum pe Andy Sinclair, Kate. Nu încerca să dezlegi tu povestea. E prea complicată. Sună-l acum, ori îl sun eu.
Kate a strâns mai tare telefonul.
— Îl sun, Bob. Mulțumesc că m-ai ascultat.
— Dă-mi un mesaj după ce vorbești cu Andy.
N-are încredere că o să-l sun, și-a zis Kate, în vreme ce el închidea.
•
Detectivul inspector Sinclair nu dormea. Kate s-a întrebat dacă e încă la lucru când a răspuns la telefon cu un „Sinclair” sec.
— Andy, sunt Kate Waters, a zis. Scuză-mă că te deranjez la ora asta.
VP - 200
— E în ordine, Kate. Lucrezi până târziu. Dar așa fac și eu. Mai aduc la zi niște hârtii. Nu m-ai trezit.
I-a spus exact ce-i spusese lui Sparkes și el a așteptat-o să termine înainte să
zică ceva.
— Cine e femeia care spune că a îngropat bebelușul? a zis.
— Emma Massingham – mă rog, ăsta-i numele de fată. Acum e Emma Simmonds.
El și-a notat numele și adresa Emmei, verificând de două ori numărul casei.
— Ai înregistrat conversația?
— Reportofonul mergea – l-am pornit în vreme ce ea vorbea –, dar n-am ascultat încă.
— Te rog s-o faci acum, a zis el.
Kate a scos reportofonul din geantă și a derulat înapoi banda. Sunetul nu era prea bun, dar vocea Emmei se deslușea. A apropiat reportofonul de telefon, ca inspectorul Sinclair să poată auzi.
„E bebelușul meu în grădină! Bebelușul meu!” a țipat vocea.
— Pare înnebunită. În ce stare era când te-ai despărțit de ea, Kate? a întrebat el.
— Mai liniștită, dar se simte rău, a zis Kate.
— Și crezi că spune adevărul despre sarcina ei? a întrebat el.
— Nu știu, Andy. Vreau să zic, cum ar putea? Nu pot fi doi copilași, nu?
— Extrem de improbabil. Poate fi cineva care se dă în spectacol, Kate. Se mai întâmplă. Uite, lasă asta în seama mea, dar trebuie să vii mâine – Doamne, astăzi – să dai o declarație, și ține la adăpost reportofonul ăla.
— Ce o să faci, Andy? a întrebat ea.
