— Pentru numele Domnului, azi e ziua ta liberă. Singura zi pe care o putem petrece ca o familie. E prea mult, să ceri o zi în care să fim împreună? Am sperat că azi putem să vorbim cum trebuie cu Jake.
— El nici nu s-a trezit. Putem face asta diseară, a zis Kate. E o urgență. Pe cuvânt.
— Întotdeauna-i o urgență, nu? Niciodată nu ne poți pune pe noi pe primul loc, a zis el.
— Nu-i drept, a zis ea, știind că este. Oricum, Freddie o să fie încântat. O să
capete o porție dublă de ouă cu șuncă.
Steve era necăjit, știa asta. Dar ce putea să facă? Și-a pus paltonul și a strigat din ușă:
— Te sun mai târziu.
Steve n-a răspuns.
— Pa, atunci, a zis ea peste tăcere.
•
Emma îi dăduse instrucțiuni să se întâlnească în stația de metrou North Greenwich și zisese că o să-i spună mai multe când ajunge acolo.
Kate a ajuns prima și a stat în parcare, întrebându-se în ce se bagă. Pășea pe gheață subțire. O gheață foarte subțire. Încă nu știa ce să creadă despre Emma.
O mai pățise. Doar o dată, dar încă o zgândărea. Mitomana care o convinsese pe Kate că ea și bebelușul ei nelegitim au fost abandonate de un cunoscut om de afaceri. Ea și ziarul cheltuiseră vreo două mii pe cazarea mamei într-un hotel minunat și călătoriseră prin jumătate de lume ca să adune dovezi înainte ca adevărul sordid să iasă la iveală.
Kate pusese mâna pe certificatul de naștere al copilului și găsise pe el numele altui bărbat. Ar fi trebuit s-o facă mai devreme. Un telefon dat bărbatului care apărea ca tată a dezvăluit faptul că femeia se ocupa cu escrocheriile și Kate a trebuit să-i mărturisească totul lui Terry. Din fericire, au prins minciuna înainte de publicare.
Consolarea ei era că femeia a convins alt ziar să-i publice povestea. Altcineva sfârșise într-o situație penibilă, dar Terry tot mai pomenea povestea dacă ea se arăta prea nesupusă.
VP - 205
Era riscant, dar Kate simțea că se îndreaptă spre un fel de adevăr despre cazul lui Alice Irving. Nu se putea opri acum. Avea să vadă ce are Emma de spus.
Și o să țină pumnii strânși.
Emma era atât de înfofolită, cu pălărie și fular, încât Kate aproape că n-a recunoscut-o.
— Kate, a zis Emma când aproape că ajunsese la geamul mașinii.
— Scuze, Emma, nu știu unde mi-e capul azi, a zis ea, și a zâmbit.
— Putem sta din nou în mașina ta? a zis Emma. Am nevoie să vii cu mine undeva.
— Pe Howard Street? a zis Kate.
— Nu. Să-l vedem pe tatăl copilului.
Kate s-a holbat la ea. Intra în ape adânci. Nu mai era vorba despre ea și Emma și bebelușul-fantomă.
— Știe de copil? a întrebat.
— Nu. M-a silit să fac sex, a zis Emma. După aceea nu l-am mai interesat.
— Cine te-a silit? a zis Kate încet. A fost Al Soames?
— Al Soames? a zis Emma, și și-a întors privirea spre geam. Nu, sigur că nu. El era proprietarul când locuiam cu chirie pe Howard Street. Cum de-i știi numele?
— L-am căutat ca să-l întreb de chiriașii din casele lui de pe vremea când a fost îngropat copilașul, a zis Kate, neștiind prea bine cât de multe amănunte să
dezvăluie. Mi-a dat din greșeală niște fotografii cu femei goale. Păreau drogate.
— Femei goale? a zis Emma. Polaroide alb-negru?
Kate a îndrăznit să-i arunce o privire.
— Ăăă, da. Le-ai văzut?
— Nu știu. Dar era una în biroul lui Will. O fotografie cu Barbara, care a locuit o vreme cu Jude și cu mine. Am găsit-o când îmi făceam de lucru prin biroul lui de la universitate.
A închis ochii, ca și cum căuta în memorie acel moment.
— Will era la bibliotecă, făcea niște fotocopii, și promisese că-mi cumpără
înghețată când termină, ca să sărbătorim închiderea cursurilor pe vară. Mă
roteam cu scaunul lui, cântând „Wake Me Up Before You Go-Go”. Un pahar de pe birou a căzut și s-a spart, am văzut că apa se scurge într-unul dintre sertare, așa că l-am deschis și mi-am folosit jerseul de uniformă ca să absorb cât de multă apă am putut. Pagubele nu erau prea mari și eram pe cale să închid sertarul, dar am văzut poza. A Barbarei. Și m-am oprit. Îmi amintesc că m-am întrebat de ce are Will o poză cu Barbara.
Kate aștepta încordată. Will și Al, răsuna în capul său.
