"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » Romanian Books » „Copilul” de Fiona Barton

Add to favorite „Copilul” de Fiona Barton

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

— Se pare că tu ai fost greșeala vieții ei, Will, zice Kate. Era fiica iubitei tale. A avut încredere în tine ca într-un tată.

Și-mi vine s-o îmbrățișez.

Will renunță pe loc la ofensiva farmecului.

— Tâmpenii! Toate astea-s tâmpenii! zice, descrucișându-și picioarele atât de repede, că izbește măsuța de cafea și răstoarnă ceașca. Uite ce-i, n-am vrut să

fiu silit să spun asta, dar prietena ta nu era o floricică nevinovată. Avea un iubit mai în vârstă la Brighton. Ea mi-a spus. Făcea parte din rolul ei de Lolita. O căuta cu lumânarea.

Kate dă din cap pentru sine. Cred că a auzit ce venise să audă. Mă crede.

Îngerul meu răzbunător.

— Desigur, a face sex cu o persoană de paisprezece ani, cu sau fără acordul ei, e un delict. Dar sunt sigură că un bărbat atât de școlit ca tine știe asta, zice, și el amuțește. Și Emma a avut un copil, Will. Copilul tău, adaugă ea.

Asta sună de parcă abia acum i-ar fi venit în minte, și Will e luat prin surprindere.

VP - 210

— N-a fost niciun copil. Am locuit cu ea și cu maică-sa. N-a fost niciun copil.

Alte minciuni, zice el, dar tupeul pare să-i scadă. Minciuni, repetă, ca și cum ar fi rămas în pană de cuvinte.

Acum arată mai mic pe canapeaua lui mare, cu șosetele alea galbene caraghioase.

— De fapt, te înșeli. Ai judecat-o greșit pe Emma, spune Kate.

— Tot așa cum Jude te-a judecat greșit pe tine, adaug eu. Dar acum știu cine ești. N-o să-ți mai ascult scuzele ticăloase. Va trebui să le spui celor de la poliție.

Kate mă ia de braț și ne îndreptăm spre ușă, cu Will turuind în spatele nostru despre avocați și procese.

70. Duminică, 29 aprilie 2012

KATE

Kate și Emma au păstrat o tăcere uimită în prima jumătate a călătoriei de întoarcere la Londra. Dar, în cele din urmă, Kate a deschis gura.

— Ești bine?

— Da, a zis Emma. Tu?

— Mă simt un pic amețită, ca să fiu sinceră. Ce animal!

— Mama mea n-ar fi de acord cu tine. Nu m-a crezut când i-am spus. Încă

mai crede că Will e buricul pământului. Aș vrea să fi fost aici cu noi. Să-l audă.

Să-l vadă pe adevăratul Will.

— Chiar o să te duci la poliție, Emma? a zis Kate. Părea îngrijorată. Problema e că nu există dovezi, nu? Uite, eu te cred, dar el are dreptate. Va fi cuvântul tău împotriva cuvântului lui. Ai putea să fii înfrântă.

— Există copilul. Va avea pe el semnul lui, a zis Emma.

Kate a lăsat-o pe Emma să coboare înainte de a da colțul spre casa ei.

— Acum Paul trebuie să se fi întors de la biblioteca universității, a zis Emma.

Nu vreau să trebuiască să-i explic cine ești. Oricum, nu încă. Îți mulțumesc, Kate.

Îți mulțumesc că ai venit cu mine.

Kate a strâns-o de braț.

— Ai fost atât de curajoasă, Emma, dar gândește-te bine la pașii următori.

Sună-mă dacă ai nevoie de ajutor.

VP - 211

De îndată ce Emma a dispărut, Kate l-a sunat pe Terry pe mobil. Era aproape ora prânzului și încă nu-i spusese despre mărturisirea Emmei sau despre telefoanele pe care le dăduse la poliție. A hotărât ca înfruntarea cu Will Burnside să rămână între ea și Emma. Cel puțin pe moment. Nu voia să

complice lucrurile și mai mult.

— Kate? Ce-i? a zis Terry. Credeam că ești liberă azi. După zece minute de conversație încordată, el a oftat: Băga-mi-aș… Kate. Ce încurcătură, a zis.

Așadar, avem o femeie care crede că ea a născut-o pe Alice Irving?

Are sens

Copyright 2023-2059 MsgBrains.Com