— Barbara a zis că a fost acolo tot timpul un iubit. Iubitul lui Jude. Will Burnside, a spus Kate, rostind numele pe litere.
— Da, mulțumesc pentru asta, a zis Sinclair, răsfoind dosarul. Bun. Știm că
clădirea aparținea unui bărbat pe nume Alistair Soames. El are cazier.
Delincvent sexual. Chestii mărunte. Pipăia femeile în metrou – își băga mâna pe VP - 215
sub fuste, de-astea. A fost eliberat condiționat la sfârșitul anilor ’70. Chiar înainte să cumpere casele de pe Howard Street.
— Delincvent sexual condamnat? a zis Kate. Am fost la el acum două
săptămâni.
Sinclair a făcut ochii mari.
— Locuiește într-un apartament mizerabil în sudul Londrei, a zis Kate. L-am căutat ca să văd dacă știe ceva despre caz.
— Fir-ar să fie, Kate, e vreun loc în care n-ai fost? a zis Sinclair.
Kate i-a aruncat o ocheadă avocatei, care a dat din cap aproape imperceptibil. Era sigură că Andy Sinclair a prins-o cu mâța-n sac.
— Chestia e, Andy, a început Kate, că Soames ne-a dat niște fotografii din anii ’80 – ca să ajute la identificarea persoanelor –, și printre ele era un plic cu polaroide.
El a părut interesat.
— Poze cu femei și fete care arătau ca și cum ar fi fost drogate, a zis ea. Se vede Soames în unele dintre fotografii.
Sinclair și-a împins scaunul în spate și a început să fluiere încetișor.
— Și presupun că mai ai fotografiile.
Kate a băgat mâna în geantă și a scos plicul. A răsfirat fotografiile pe masă.
Inspectorul Sinclair și Kate au studiat cu grijă fiecare chip, cu respect. Dând victimelor atenția pe care o meritau.
Kate se întreba dacă el o va recunoaște pe Barbara și a căutat-o în fotografii.
Dar alt chip i-a atras atenția. A pus degetul pe o fotografie și a răsucit-o, ca s-o vadă mai bine.
— Dumnezeule mare, e Emma, a zis. Emma, a repetat.
I-a venit să plângă și a întors privirea, ca să se liniștească.
Sinclair ridicase fotografia și o cerceta.
— Asta e fata noastră? a zis.
— Da, sunt sigură. Mi-am petrecut cea mai mare parte a serii de ieri uitându-mă la ea. Scuze, a zis și și-a suflat nasul.
Sorbea dintr-o cană cu ceai ca să se calmeze când un polițai tânăr și-a vârât capul pe ușă.
— Domnule, a venit o femeie – de fapt, un cuplu – să vă vadă. Sunt în biroul din față.
— Despre ce-i vorba, Clive? a zis Andy Sinclair. Nu pot să aștepte?
— Nu-s sigur, domnule. Zic că-i vorba de copilaș.
Kate și Andy și-au întors brusc capetele să-l vadă mai bine.
— Cine sunt? a întrebat Sinclair. Numele, Clive.
VP - 216
— Emma și Paul Simmonds, a zis el, uitându-se pe o bucată de hârtie pe care o ținea în mână.
— Fir-aș al naibii! a zis Sinclair. Du-i în sala de interogatoriu numărul 9. Și dă-le ceai sau ceva. Vin în cinci minute.
Kate s-a uitat la el.
— A venit la tine. Are ceva de spus. Doamne, oare n-aș putea…?
Auzise de colegi cărora li se permisese să privească interogatoriile prin geamul-oglindă.
— Las-o baltă, Kate. E o problemă a poliției, a zis Sinclair. Vorbim mai târziu.
Ea și-a adunat lucrurile și a început să le îndese în geantă.
— Stai așa, lasă polaroidele. O să avem nevoie de ele, a zis el.
