— Ai apucat să copiezi poza aia? O să i-o înapoiez Barbarei, dacă ai terminat cu ea.
Mick a lăsat telefonul din mână și a pus fotografia de studio alb-negru a Barbarei într-o folie de protecție.
— Cum rămâne cu polaroidele de care ai pomenit aseară? Pot să arunc o privire? a zis el.
— Sigur, a spus ea, pescuindu-le din geantă. Și poți să faci repede copii după
ele? Mi-a mai rămas doar o jumătate de oră până să plec la un interviu cu polițiștii.
Mick a ridicat o sprânceană.
— Au pus mâna pe tine, până la urmă? Bine, hai să vedem ce-i aici. I-a dat teancul de fotografii și el le-a privit rapid. Doamne! Urât. Fir-aș al naibii, asta-i Barbara, a zis, și Kate a simțit un val de ușurare. Asemănarea nu fusese doar în închipuirea sa. Uite, a zis Mick, scoțând una dintre fotografiile de studio. Se vede clar ca lumina zilei. O să le copiez pe toate.
— Mulțumesc. Și, Mick… El a rânjit, știind ce avea să urmeze. Fără
pălăvrăgeală, bine? a zis ea. Cei de la poliție încă nu știu de fotografii. Le iau mai târziu.
Mick i-a făcut cu ochiul.
— O să facă pe ei când le văd pe astea.
Kate a încercat să rânjească și ea. Poate că da. Ori poate că ea o să aibă o mulțime de probleme pentru că nu le-a spus de ele – ca să nu mai vorbim despre cum ajunseseră la ea, în primul rând.
— Mă întorc peste un minut să le iau, a zis.
— Arătai al naibii de strălucitoare aseară, a adăugat deodată Mick.
— Să mă pupi undeva, a zis ea și a ieșit din încăpere.
71. Duminică, 29 aprilie 2012
KATE
Au fost conduse într-o cameră pentru interogatorii când au ajuns acolo, ea și avocata ziarului – Simon ținuse morțiș să meargă și ea și Kate ședea, bătând darabana în masa din fața sa. Avocata și-a dres glasul și ea s-a oprit.
— Scuze, nervii, a zis.
Andy Sinclair a intrat și s-a scuzat zâmbind că le-a făcut să aștepte.
VP - 214
— Îți mulțumesc că ai venit, Kate, a zis. E important să avem declarația ta în această dimineață. Ai adus banda?
Au șezut în tăcere, ascultând suferința Emmei.
— Ai vorbit cu Emma? a întrebat ea, pe când el punea banda într-o pungă și completa eticheta.
Știa răspunsul, dar voia ca detectivul să simtă că tot el deține controlul.
— Nu. Discutăm cu un psiholog despre cel mai bun mod de abordare. Și după
ce am ascultat toată banda, sunt sigur că nu vrem să dăm năvală și apoi să ne trezim cu o catastrofă. E nevoie de manevrare delicată. Așadar… a trecut el la treabă.
Kate a respirat adânc și a povestit pentru reportofonul lui Sinclair discuția cu Emma de pe zidul sălii Boys’ Brigade și din mașină.
Era o senzație ciudată, să fie de partea cealaltă a unui interviu, și l-a întrerupt de două ori pe Sinclair ca să reformuleze întrebările lui.
— Mulțumesc, Kate. Cred că am terminat, a zis el și a zâmbit.
Deci, suntem în continuare prieteni, și-a zis ea.
A întrebat-o cum a ajuns, de fapt, la reuniune.
— Nu ești de pe acolo, nu? a întrebat.
— Nu, lucram – încercam să găsesc persoane care au locuit în zonă și ar fi putut să știe ceva despre felul în care a ajuns Alice pe Howard Street. Despre cine ar fi putut s-o ia.
— Aha. Așadar, ți-ai scos la iveală deghizarea din anii ’80 și te-ai dus acolo? a zis el. Foarte ingenios.
— M-am gândit că s-ar fi putut să fii și tu acolo, a zis ea.
— N-aș zice că mă dau în vânt după paiete… a zis el. Și au râs amândoi, alungând încordarea din încăpere. Acum, mai departe… a zis el. Ce mai știi despre familia Massingham de pe Howard Street, numărul 63?
Of, Doamne, acum se deschide cutia Pandorei, și-a zis Kate. Trebuie să rămân la chestiile simple.
— Ce știi și tu, îmi închipui, a zis. Emma locuia acolo cu mama ei, Jude Massingham, și altă chiriașă, Barbara Walker. Barbara locuiește acum peste drum. La numărul 16. Ai fost s-o vezi – sau a fost unul dintre ai voștri.
— Da, așa e, a zis el și a subliniat apăsat ceva din carnet.
