VP - 206
— Am scos-o, să mă uit mai bine, zicea Emma. Ea arăta foarte ciudat. Era ea, dar nu era ea, dacă pricepi ce vreau să spun.
Kate a încuviințat din cap.
— Avea ochii pe jumătate închiși și dintr-odată mi-am dat seama că nu are nimic în partea de sus a corpului, îi vedeam un sfârc, și am lăsat poza să-mi cadă
din mână de parcă m-ar fi opărit. Mi-era greață și eram speriată. Știam că n-ar fi trebuit s-o văd, dar nu puteam da timpul înapoi. Am luat poza și am pus-o la loc, ca să nu știe nimeni. Dar eu știam.
— Ce s-a întâmplat când s-a întors Will? L-ai înfruntat? a întrebat Kate.
— Aveam paisprezece ani, Kate. Și el era iubitul mamei mele. Nu știam ce să
spun. Eram stingherită și speriată de ce ar zice Jude dacă ar afla.
— A aflat? I-ai spus? a zis Kate.
Și Emma a scuturat din cap.
— Will mi-a spus să n-o fac. Stăteam afară, Will și cu mine, mai târziu, mâncând înghețată la cornet, așezați în grădina de pe Howard Street. Avea brațul sub cap și se uita la cer, și l-am întrebat dacă e îndrăgostit de Barbara. El a râs și a zis că e o întrebare ciudată. Dar parcă a devenit mai tăcut. Așa că i-am spus că am văzut poza. Am spus că am vărsat din greșeală apa și am văzut-o. Și a zis că Barbara i-a trimis-o. Fusese o pacoste, agățându-se de el pe la spatele lui Jude. Și de când plecase încerca să-l facă s-o părăsească pe Jude. Și mi-a zis să
nu spun nimic, pentru că Jude nu știa și asta ar fi necăjit-o.
— Și nu i-ai spus? a întrebat Kate.
Emma a scuturat din nou din cap.
— N-am putut. Will s-a asigurat că o să-mi țin gura.
— Cum, Emma? a zis Kate. Ce ți-a făcut?
Singurul sunet era respirația Emmei.
— Will a fost cel care te-a violat? a zis Kate.
— Da, a zis Emma și și-a tras fularul peste gură.
— Dar ai fi putut să-i spui cuiva, a zis Kate. De ce n-ai spus nimănui ce a făcut?
— Pentru că n-am știut că m-a violat. Știu că sună aiurea acum, dar el mi-a spus că a făcut sex cu mine pentru că l-am făcut să mă dorească. Era vina mea.
Eu făcusem un lucru îngrozitor, nu el.
— Ticălosul! a zis Kate.
— Un ticălos foarte deștept, a răspuns Emma. M-a făcut să cred că eu fusesem cea care l-a provocat. Aveam paisprezece ani. Doar sărutasem o dată
un tip. Nu știam nimic. Așa că atunci când mi-a spus că eu m-am dat la el VP - 207
trebuie să fi știut că o să-l cred. Am scris în jurnalul intim că sunt „murdară” și mi-am spus că bebelușul a fost pedeapsa mea.
Kate a pornit motorul.
— Unde mergem, Emma? a zis. Unde e el?
69. Duminică, 29 aprilie 2012
EMMA
Credeam că o să mă simt mai bine după ce-i spun lui Jude. Credeam că o să-și recunoască vina. Dar, firește, n-a făcut-o. A negat. Mă așteptam ca la început să
se împotrivească, dar credeam că în străfundul inimii sale o să știe. Că o să vadă
adevărul când o să i-l aștern în față. Dar nu. Will încă mai are putere asupra ei.
Dar acum am început, așa că trebuie să merg mai departe. Și Kate o să mă
ajute.
Pe când ieșim din parcare, zice că s-ar putea să iasă urât dacă îl înfruntăm pe Will, dar eu zic că nu poate fi mai urât decât este.
— Merit momentul ăsta, zic. Și el îl merită. Nu vreau încă să merg la poliție.
Probabil nu mă vor crede – și, dacă nu acționează, se termină totul, nu? N-o să
mai am altă ocazie.
Kate încuviințează din cap. Cred că e de partea mea.
