— Scoate totul la iveală în mod controlat, ca în vremurile medievale, când se lăsa sânge. Scapă de corvoadă puțin câte puțin, îi explicase el lui Salmond și se uitase la ea cum stătea la computerul lui, citind rapoartele de știri. O vom aștepta până iese din bârlog. La propriu.
•
A doua zi, la 5 dimineața, erau pe poziție, parcați într-un loc ascuns, la câteva sute de metri de casa lui Jean Taylor, și așteptau apelul echipei de supraveghere.
— Știu că sunt slabe șanse, dar trebuie să încercăm. Ceva tot o să facă, îi spuse Sparkes lui Salmond.
— Instinctul vă spune asta?
— Nu știu exact ce e instinctul ăsta, dar probabil.
Douăsprezece ore mai târziu, aerul din mașină era greu de respirații și de mirosul de fast-food.
La 10 seara, își terminaseră de împărtășit poveștile de viață, istoriile infractorilor pe care îi prinseseră, întâmplările amuzante din concedii, VP - 257
programele TV din copilărie, mâncărurile preferate, cele mai bune filme de acțiune și cine cu cine se culca la birou. Sparkes își spuse că, dacă ar participa la concursul Mastermind 20 ar putea să răspundă fără greș la întrebările despre Zara Salmond. Amândoi se simțiră ușurați când echipa de supraveghere îi sună
să le spună că luminile din casa lui Jean Taylor se stinseseră.
Sparkes consideră treaba terminată pe ziua aceea. Urma să se cazeze la hotelul ieftin de pe stradă, ca să doarmă puțin înainte de a-și relua supravegherea. O altă echipă îi înlocuia peste noapte.
•
La 4 dimineața îi sună telefonul.
— Luminile s-au aprins, domnule.
Sparkes se îmbrăcă și o sună pe Salmond în același timp, scăpându-și telefonul pe cracul pantalonului.
— Domnule Sparkes, dumneavoastră sunteți?
— Da, da. Jean s-a trezit. Ne vedem jos în cinci minute.
Pentru prima dată, Zara Salmond nu arăta perfect; îl aștepta la intrare cu părul ciufulit și nemachiată.
— Și când te gândești că i-am spus mamei că vreau să fiu stewardesă…
— Hai să mergem! Ne luăm zborul din scaunele mașinii, spuse el, schițând un zâmbet vag.
•
Jean ieși repede pe ușă. Lampa de pe verandă se aprinse automat, și ea stătu în conul ei de lumină, scrutând strada să vadă dacă era pe undeva vreun semn de viață. Apăsă telecomanda mașinii, și sunetul de deblocare a ușilor ricoșă de pereții casei de vizavi în timp ce ea deschidea ușa și se urca la volan. Purta tot rochia de doliu.
Două străzi mai departe, Zara Salmond porni mașina și așteptă instrucțiuni din partea echipei de supraveghere. Sparkes stătea pierdut în gânduri lângă ea, cu harta pe genunchi.
— A luat-o pe autostrada A2 în direcția M25, îi spuse în telefon ofițerul din duba anonimă folosită de agenții sub acoperire.
Cei doi porniră în urmărirea lui Jean.
— Pun pariu că se duce în Hampshire, spuse Salmond mărind viteza.
— Hai să nu facem scenarii! răspunse Sparkes.
Nu mai suporta să-și facă speranțe și se mulțumi să urmărească drumul cu degetul pe hartă.
20 Concurs televizat de cultură generală, foarte apreciat în Marea Britanie.
VP - 258
Soarele de dimineață începea să lumineze cerul, dar GPS-ul încă nu-și schimbase ecranul nocturn în momentul în care virară pe autostrada M3 spre Southampton. Echipa de urmărire era împrăștiată pe o distanță de câțiva kilometri, cu Sparkes și Salmond mai în spate, ca să nu fie reperați.
— Semnalizează că trage pe dreapta, la benzinărie, îl informară pe Sparkes cei din dubă. Unde vă sunt agenții? Trebuie să schimbăm locurile între noi, altfel o să ne vadă.
— O să vă înlocuiască imediat. Avem o altă mașină care așteaptă la următoarea intersecție. Rămâneți aproape până iese de la benzinărie, apoi preluăm noi, spuse Sparkes.
Duba pătrunse în zona de parcare și se ascunse între două mașini undeva în spatele țintei. Un agent ieși din mașină, se scărpină în cap și se dezmorți, apoi porni după Jean Taylor. Aceasta se duse la toaletă, iar polițistul se așeză la coadă să cumpere un burger. În timp ce o aștepta să iasă, se prefăcea că
analizează conținutul nutritiv al mâncărurilor din meniul de pe tejghea. Nu dură
mult, și Jean ieși scuturându-și apa de pe mâini. Agentul mușcă din dublul burger pe care și-l luase, iar Jean se îndreptă spre magazin, de unde alese un buchet cu boboci roz de trandafir și crini albi, înfășurat într-un ambalaj de hârtie și celofan roz. Îl duse la nas să miroasă staminele parfumate și se îndreptă spre raionul de dulciuri, de unde luă un pachețel colorat. Skittles, își notă polițistul, postat în celălalt capăt al magazinului gol. Apoi Jean se așeză la coadă să
plătească.
— A cumpărat flori și dulciuri, domnule. Se îndreaptă spre mașină. O
urmărim până pe șosea, apoi vă lăsăm s-o preluați.
Sparkes și Salmond se uitară unul la celălalt.
