— Se duce la un mormânt, spuse Sparkes, cu gura uscată. Pregătiți agenții!
•
Cinci minute mai târziu, două alte vehicule urmăreau vehiculul-țintă, depășindu-se constant și având grijă să rămână la trei mașini înapoia lui. Jean conducea constant, cu suta la oră. O șoferiță atentă. „Probabil nu e obișnuită să
conducă singură pe autostradă”, se gândi Sparkes. „Mă întreb dacă e pentru prima dată când face drumul”.
Sparkes și Salmond nu-și vorbiseră de când ieșiseră de la benzinărie; se concentrau asupra conversațiilor pe care le auzeau prin stațiile polițiștilor. Dar la Winchester, când auziră că mașina lui Jean Taylor ieșise de pe autostradă și virase spre est, Sparkes îi spuse lui Salmond să calce accelerația. Era ceva trafic, dar mașina lui Jean se afla la mai puțin de doi kilometri de ei, și o altă mașină a poliției mergea între vehiculul lor și cel al văduvei.
VP - 259
— Se oprește, anunță ofițerul. Copaci pe dreapta, drum, nicio poartă.
Trebuie să continui, altfel mă vede. E a dumneavoastră.
— Încet, Salmond! spuse Sparkes. Ușor și cu grijă!
Fu cât pe ce să rateze mașina, parcată pe drumul mocirlos, dar Sparkes zări niște luciri metalice printre copaci în ultimul moment.
— E acolo, îi spuse lui Salmond, care încetini și întoarse. Parchează peste drum! Vom avea nevoie de acces pentru celelalte vehicule.
Când se dădură jos din mașină, o ploaie măruntă începu să cadă printre copaci, și cei doi își scoaseră jachetele din portbagaj.
— Probabil a auzit mașina, șopti Sparkes. Nu știu până unde se întind copacii ăștia. Așteaptă tu echipa, iar eu o iau înainte. Te sun când am nevoie de tine.
Salmond încuviință din cap, și ochii i se umplură brusc de lacrimi.
Sparkes traversă în grabă strada, întorcându-se și făcându-i semn cu mâna înainte să dispară printre copaci.
Nu era încă suficientă lumină în pădure, și merse cu grijă. Nu auzea nimic în afara propriei respirații și a ciorilor care croncăneau deasupra, deranjate de prezența lui.
Brusc, văzu mișcare undeva înainte. O lumină albicioasă, fulgurantă, în ceață.
Se opri și așteptă un moment ca să se pregătească. Trebuia să se liniștească
puțin, și se bucură că Salmond nu era acolo să-l vadă tremurând ca un scufundător înainte să sară. Respiră adânc și înaintă cu grijă. Se temea să nu se ciocnească de ea. Nu voia s-o sperie.
Apoi o văzu, pe pământ, sub un copac. Stătea pe un palton, cu picioarele într-o parte, ca și cum ar fi fost la picnic. Alături de ea, buchetul de flori ambalat.
— Tu ești, Bob?
El îngheță la auzul vocii ei.
— Da, Jean.
— Mi s-a părut că aud o mașină. Am știut că tu ești.
— De ce ești aici, Jean?
— Jeanie. Prefer să mi se spună Jeanie, spuse ea, fără să-l privească.
— De ce ești aici, Jeanie?
— Am venit s-o văd pe fetița noastră.
Sparkes veni în spatele ei, apoi își dădu haina jos și se așeză pe ea, ca să fie lângă Jean Taylor.
— Cine e fetița ta, Jeanie?
— Bella, bineînțeles. E aici. Glen a adus-o aici.
VP - 260
54.
Sâmbătă, 3 iulie 2010
Văduva
Nu m-am putut stăpâni. A trebuit să mă duc s-o văd. Interviul și ancheta coronerului au schimbat ceva în mine, gândurile mi se rostogoleau fără să le mai pot opri, și nici măcar calmantele nu m-au ajutat. Crezusem că, după moartea lui Glen, mă voi liniști, dar n-a fost așa. Tot timpul mă gândeam. Nu puteam să
mănânc sau să dorm. Știam că trebuie să mă duc s-o văd. Nimic altceva nu mai conta.
N-a fost prima mea vizită. Glen m-a dus la mormântul Bellei în lunea de dinainte să moară. Asta după ce s-a așezat atunci pe pat, lângă mine, și mi-a spus că nu mai are somn. A început să-mi povestească despre ziua în care dispăruse Bella, chircit pe partea lui de pat, cu spatele la mine, fără să mă lase să-i văd chipul. Eu nu m-am mișcat. Mă temeam să nu rup vraja și să se oprească din povestit. Așa că l-am ascultat fără să spun nimic.
Mi-a spus că o răpise pe Bella pentru că așa voise ea. Nu visase. Știa că o lăsase singură la marginea unei pădurici, în drum spre casă, și știa că făcuse ceva oribil. Bella adormise în spatele dubei, într-un sac de dormit pe care Glen îl avea acolo. Pur și simplu o scosese din sac, încă adormită, și o pusese lângă un copac ca s-o găsească lumea. Îi lăsase câteva dulciuri să le mănânce. Skittles.
Voise să cheme poliția, dar era în stare de șoc.
