cumpăr reviste porno, spuse el. Am un apetit sexual peste medie.

— Unde te-ai dus după ce ai terminat cursa din Portsmouth, domnule Chambers?

— Acasă, răspunse acesta.

— Există cineva care să poată confirma ceea ce spui?

— Nu, toată lumea era la muncă, iar eu locuiesc singur. Când nu lucrez, mă

uit la televizor și aștept următorul apel.

— Cineva spune că ar fi văzut un bărbat cu părul lung aproape de locul în care se juca Bella Elliott.

— N-am fost eu. Eu eram acasă, spuse Chambers, jucându-se agitat cu părul prins în coadă la spate.

Sparkes se simți murdar când ieși pentru o scurtă pauză din camera de interogatoriu.

— Merită să fie închis numai și pentru că respiră, spuse Matthews, venind alături de șeful său pe coridor. Am vorbit cu cuplul de la aeroport, care ne-a spus că tipul i-a ajutat cu bagajele, iar ei s-au oferit să-i plătească un suc rece, dar Chambers a plecat imediat. Nu există martori care să ne poată confirma ce a făcut după aceea.

În timp ce vorbeau, Chambers trecu pe lângă ei însoțit de un agent.

— Unde te duci? se stropși la el Sparkes.

— La budă. Când îmi dați drumul?

— Taci din gură și întoarce-te în camera de interogatoriu!

Cei doi bărbați rămaseră un moment pe coridor, apoi intrară din nou în încăpere.

— Hai să verificăm camerele de luat vederi, poate apare în înregistrări.

Trebuie să-i găsim și pe cei cărora le vinde reviste porno. Sunt toți niște perverși care cutreieră șoselele din zonă. Cine sunt? Poate că l-au văzut pe 2 octombrie.

Să verificăm la departamentul de trafic dacă au vreun nume promițător în baza de date.

VP - 55

În camera de interogare, Chambers le spuse, mijind ochii:

— Tipii nu-mi spun cum îi cheamă, bineînțeles. Sunt foarte discreți.

Sparkes se aștepta ca individul să pretindă că făcea un serviciu comunității ținându-i pe perverși în frâu, iar Chambers nu-l dezamăgi.

— I-ai recunoaște?

— Nu cred. Nu dă bine să mă holbez la ei.

Polițiștii începură să se descurajeze, iar la pauza următoare Sparkes hotărî să

oprească interviul.

— Vom trăi și vom vedea, dar asigură-te că e acuzat de exhibiționism. Și spune-le celor de la presa locală să-l fotografieze la tribunal! Merită puțină

publicitate.

Chambers rânji când auzi că interogatoriul se încheiase. Dar nu avu parte decât de o clipă de triumf înainte de a fi preluat de ofițerul de serviciu.

— Dumnezeule, un exhibiționist! Asta-i tot ce am găsit până acum, spuse Sparkes.

— Suntem abia la început, șefu’, murmură Matthews.

VP - 56

11.

Joi, 2 noiembrie 2006

Polițistul

Matthews ținea în mână caietul cu însemnări al lui Stan Spencer și părea nemulțumit.

— Mă tot uit și recitesc observațiile domnului Spencer, șefu’. Foarte detaliate. Vremea de afară, numerele mașinilor parcate pe stradă, numele celor care intră și ies din casă. Inclusiv Dawn.

Sparkes se învioră.

— Îi urmărește aproape zilnic intrările și ieșirile.

— Crezi că o urmărește pe ea în special?

— Nu neapărat. Apar toți vecinii. Dar e ceva despre care ar trebui să-l întrebăm. Însemnările se termină la jumătatea unei propoziții pe ziua de duminică și trec direct la ziua de luni, 2 octombrie, și la povestea despre bărbatul cu părul lung. E ca și cum ar lipsi o pagină. Și a notat data exactă în întregime în partea de sus a paginii. Nu face asta în mod normal.

Sparkes luă caietul și analiză. Simți cum i se strânge un nod în stomac.

— Dumnezeule, crezi că a inventat totul?

Matthews făcu o grimasă.

— Nu neapărat. Poate că a fost întrerupt duminică de cineva și n-a mai revenit. Dar…

— Ce?

— Pe coperta caietului scrie că are treizeci și două de pagini. Acum nu sunt decât treizeci.

Sparkes își trecu mâinile prin păr.

— De ce ar face asta? Să fie el vinovatul? El e oare cel pe care îl căutăm? S-a ascuns în văzul tuturor?

•