— Pur și simplu mă ușuram, îi spusese el polițistului chemat de o mamă

oripilată.

— Aveți de obicei erecții în timp ce urinați, domnule? Trebuie să fie foarte neplăcut, îi zisese agentul care îl conduse spre mașină.

VP - 52

Chambers ajunsese la secția de poliție din Southampton și fusese închis într-o cameră de interogatoriu.

Privind înăuntru prin panelul de sticlă securizată al ușii, Sparkes văzu un bărbat slab, cu părul lung prins în coadă, neglijent, într-o bluză cu echipa de fotbal din Southampton.

— Păr lung și murdar, spuse Matthews.

„Tu ai răpit-o pe Bella?” se întrebă Sparkes în mod involuntar. „Ai dus-o undeva?”

Suspectul ridică privirea întrebător când Sparkes și Matthews intrară.

— E o neînțelegere, spuse el.

— Dacă aș fi primit o liră de fiecare dată când… Păi, ce ar fi să ne spui atunci despre ce e vorba? întrebă Matthews, și polițiștii își traseră scaunele mai aproape de masă.

Chambers spuse numai minciuni, și ceilalți ascultară. Făcuse doar un pipi. Nu văzuse că e un teren de joacă. Nu observase copiii. Nici măcar nu le vorbise. O

greșeală nevinovată.

— Spune-mi, domnule Chambers, unde erai luni, pe 2 octombrie? întrebă

Sparkes.

— Nu știu. Lucram, probabil. Lunea e una dintre zilele în care în mod normal lucrez. Șefa de tură ar trebui să aibă aceste informații. De ce mă întrebați?

Întrebarea atârnă greu în aer, iar Chambers păru că-și dă seama. Sparkes avu senzația că aude chiar un clic.

— E ziua în care a dispărut fetița, nu? Doar nu credeți că am vreo legătura cu asta, nu? Dumnezeule, nu puteți crede așa ceva!

Polițiștii îl lăsară să fiarbă puțin în suc propriu cât timp ei se duseră împreună

cu colegii care îi identificaseră adresa: o garsonieră într-o casă victoriană

transformată din cartierul sărăcăcios al prostituatelor, situat în apropiere de docuri. Cotrobăind printre revistele porno de lângă patul lui Chambers, Matthews oftă:

— Tipul ăsta urăște femeile, nu vrea să facă sex cu copii. Tu ce ai găsit?

Sparkes nu spuse nimic. Mai multe fotografii cu Dawn și Bella, tăiate din ziare, zăceau într-o folie de plastic pe fundul șifonierului.

•

Șefa de tură a taxiurilor era o femeie plictisită la vreo cincizeci de ani, baricadată în biroul ei neîncălzit, îmbrăcată într-un pulover tricotat și mănuși fără degete.

VP - 53

— Lee Chambers? Ce-a mai făcut? Și-a arătat-o iar, din greșeală? râse și dădu pe gât un Red Bull. E un mic pervers, spuse ea, și căută prin fișiere. Toată lumea e de aceeași părere, dar tipul îl cunoaște pe un prieten de-al șefului.

Fu întreruptă de bâzâitul stației și de o voce care suna robotizată în căștile de pe urechile ei. Femeia dădu niște instrucțiuni de neînțeles.

— Bun, unde rămăseserăm?

— Luni, 2 octombrie. Iată! Lee a fost dimineață în Fareham, la spital, cu un client regulat. Nicio cursă până la prânz, apoi a luat un cuplu de la aeroportul Eastleigh și i-a dus la Portsmouth. I-a lăsat în jurul orei 14. A fost ultima cursă pe ziua respectivă.

Le tipări desfășurătorul și se întoarse la microfon. Polițiștii plecară fără să-și ia la revedere.

— În cluburile de noapte, firma e poreclită „Taxi de violatori”, spuse Matthews. Le-am zis fetelor mele să nu comande de la ei niciodată.

Echipa de investigații întorcea toată viața lui Chambers pe dos. Fosta lui soție fusese deja programată pentru o discuție cu Sparkes și Matthews, iar colegii lui și proprietarul garsonierei în care locuia fură interogați.

Donna Chambers, cu un chip aspru și părul în șuvițe late, vopsite în casă, își ura fostul soț, dar nu credea că acesta ar putea face rău unui copil.

— E doar un labagiu incapabil să și-o țină în pantaloni, spuse ea.

Niciunul dintre polițiști nu îndrăzni să privească în ochii celuilalt.

— Un fel de Romeo, deci?

Lista fu lungă – impresionantă chiar – când femeia le detalie cum Lee Chambers îi luase la rând toate prietenele, colegele de muncă, chiar și coafeza.

— Îmi spunea de fiecare dată că nu se va mai întâmpla din nou, povesti femeia. Că are un apetit sexual peste medie. Oricum, s-a enervat când l-am părăsit și m-a amenințat că se va lua de orice tip cu care aș începe o relație; dar nu s-a întâmplat nimic. Doar vorbărie. E un mincinos înnăscut. Nu e capabil să

spună adevărul.

— Dar exhibiționismul? E ceva nou?

Doamna Chambers dădu din umeri.

— N-a făcut asta niciodată câtă vreme am fost căsătoriți. Poate o fi rămas fără femei pe care să le păcălească. Sună a disperare, nu? E oribil ce face, dar este un om oribil.

Proprietarul nu știa prea multe despre el. Chambers plătea chiria la timp, nu deranja pe nimeni și își ducea gunoiul. Chiriașul perfect. Dar ceilalți șoferi avură

povești de spus. Unul dintre ei le povesti polițiștilor despre revistele pe care Lee Chambers le vindea sau le dădea la schimb.

VP - 54

— Își instala o măsuță lângă benzinăriile de pe șosea, pentru camionagii și alți indivizi care sunt amatori de așa ceva. Știți dumneavoastră, fotografii cu sex violent, violuri și răpiri. Chestii de-astea. Spunea că face bani frumoși.

— Toată lumea pare de acord că Lee Chambers e o ființă abjectă, dar asta nu-l face un răpitor de copii, îi spuse Sparkes adjunctului său.

În timpul celei de-a doua întrevederi pe care o avură cu el în după-amiaza aceea, Chambers mărturisi că păstrase pozele din ziare pentru că o plăcea pe Dawn Elliott.

— Decupez fotografii cu femeile de care sunt atras. E mai ieftin decât să