Stan Spencer era îmbrăcat pentru grădinărit când răspunse la ușă. Pantaloni vechi, fes și mănuși.

— Bună ziua, domnule inspector! Bună ziua, domnule Matthews! Mă bucur să vă văd. Ceva noutăți?

VP - 57

Îi conduse pe bărbați, prin casă, spre seră, unde nevasta lui, Susan, citea un ziar.

— Uite cine ne-a venit în vizită! spuse Spencer. Adu-le domnilor ceva de băut, draga mea!

— Domnule Spencer, încercă Sparkes să dea o notă oficială întâlnirii, am dori să discutăm ceva cu dumneavoastră despre caietul cu însemnări.

— Bineînțeles, vă ascult.

— Se pare că lipsește o pagină.

— Nu înțeleg ce vreți să spuneți.

Matthews puse pe masă paginile din caiet.

— Ziua de duminică se termină aici, în mijlocul notițelor despre gunoiul din fața casei lui Dawn. Următoarea pagină se referă la ziua de luni și la bărbatul pe care pretindeți că l-ați văzut.

— Chiar l-am văzut, răbufni Spencer. Am rupt pagina pentru că greșisem ceva, atâta tot.

La masă se făcu tăcere.

— Unde este pagina lipsă, domnule Spencer? Ați păstrat-o? întrebă cu blândețe Sparkes.

Spencer se schimbă la față. Nevasta lui intră cu un platou cu căni și biscuiți de casă delicioși.

— Serviți-vă! le spuse ea și observă tăcerea grea de la masă. Ce se întâmplă?

— Doamnă Spencer, am dori să vorbim o clipă numai cu soțul dumneavoastră.

Femeia îl privi pe Stan, apoi ieși cu platoul încă în mână. Sparkes puse din nou întrebarea.

— Cred că am mototolit-o și am aruncat-o în sertarul de la birou, spuse Spencer și intră în casă s-o caute.

Reveni cu o hârtie făcută ghem. Restul zilei de duminică era acolo, și pe cea de-a doua jumătate a paginii începeau însemnările pentru ziua de luni.

Sparkes citi cu voce tare:

— Vreme călduță pentru acest anotimp. Mașini parcate legal în timpul zilei: dimineața: Astra de la nr. 44, mașina moașei la numărul 68; după-amiază: duba lui Peter. Mașini parcate ilegal: dimineața: ca de obicei, șapte mașini ale navetiștilor; după-amiaza: idem. Lăsat pliante cu atenționări sub ștergătoare.

Strada liniștită.

— Domnule Spencer, l-ați văzut cu adevărat pe bărbatul acela în ziua în care a fost răpită Bella?

— Nu… nu sunt sigur.

VP - 58

— Nu sunteți sigur?

— L-am văzut, dar s-ar putea să-l fi văzut în altă zi. S-ar putea să mă fi înșelat.

— Și însemnările dumneavoastră simultane?

Spencer roși.

— Am comis o greșeală, spuse acesta încet. S-au întâmplat atât de multe în ziua aia! Am vrut doar să ajut la găsirea Bellei.

Lui Sparkes îi venea să-i rupă gâtul, dar își păstră calmul și tonul profesionist.

— Domnule Spencer, vi se pare că o ajutați pe Bella oferindu-ne piste greșite?

Bărbatul se lăsă moale în scaun.

— N-am vrut decât să ajut.

— Domnule Spencer, problema este că oamenii care mint de obicei au ceva de ascuns.

— N-am nimic de ascuns. Jur! Sunt un om decent. Mi-am petrecut timpul protejându-mi vecinii de infractori. Am oprit furturi din mașini pe strada asta.

De unul singur. Întrebați-l pe Peter Tredwell! O să vă spună. Brusc, își opri discursul. Va afla toată lumea că m-am înșelat? întrebă el, cu ochi imploratori.

— Momentan, asta nu e o prioritate pentru noi, spuse Sparkes. Va trebui să

vă percheziționăm casa.

Membrii echipei de investigații începură să cotrobăie prin casa lui Spencer, iar Matthews și Sparkes ieșiră, lăsându-i pe cei doi soți să-și rumege noul rol în lumina reflectoarelor.

Matthews se scărpină pe bărbie.

— Șefu’, o să vorbesc cu vecinii despre el.

•

Acasă la Tredwell, nu auziră decât laude la adresa lui „Stan cel mai tare” și a patrulărilor lui.

— Anul trecut l-a pus pe fugă pe un huligan care mi-a spart duba. Altfel rămâneam fără scule. Cinste lui! spuse domnul Tredwell. Acum țin mașina într-o parcare. E mai în siguranță.

— Dar mașina dumneavoastră era parcată pe Manor Road în ziua când Bella a fost răpită. Domnul Spencer așa și-a notat.

— Nu, nu era. Am folosit-o la serviciu, apoi am dus-o în parcare. Fac la fel în fiecare zi.

Matthews își însemnă repede detaliile și plecă.

•