Povestesc de parcă ar fi vorba despre vreun roman de dragoste, iar Kate Waters își notează ideile în caiet, încuviințând din cap ca și cum ar înțelege. Dar nu mă prostește ea pe mine.
De fapt, Glen nu părea foarte romantic la început. Ne întâlneam, de obicei, în localuri întunecoase – la cinema, pe scaunul din spatele Fordului Escort pe care îl conducea, în parc –, nu aveam prea mult timp la dispoziție pentru vorbit. Dar VP - 6
îmi amintesc prima dată când mi-a spus că mă iubește. M-am zvârcolit de parcă
îmi simțeam fiecare milimetru de piele. Pentru prima dată în viață simțeam că
trăiesc. I-am spus că și eu îl iubesc. Cu ardoare. Că nu pot mânca și nici dormi pentru că mă gândesc tot timpul la el.
Mama mi-a spus că ceea ce mi se întâmplă se numește „fascinație”, asta pentru că mă vedea năucă prin casă. Nu cred că înțelegeam ce vrea să spună
prin „fascinație”, știu doar că voiam să fiu cu Glen tot timpul, iar pe vremea aceea el îmi spunea că simte la fel. Cred că mama era puțin geloasă. Se baza pe mine.
— Se bazează prea mult pe tine, Jeanie, îmi spunea Glen. Nu e sănătos să
umbli peste tot însoțită de fiica ta.
Am încercat să-i explic că mama se temea să iasă singură, dar Glen mi-a spus că era doar egoistă.
Era foarte protector, alegea câte un loc pentru mine departe de bar – „Nu vreau să te deranjeze zgomotul”, îmi spunea – și comanda în restaurante în așa fel încât să încerc lucruri noi: „Asta o să-ți placă la nebunie, Jeanie. Gustă!”
obișnuia să-mi spună. Îl ascultam, și, de cele mai multe ori, lucrurile noi pe care le încercam erau minunate. Și, chiar dacă nu erau, nu-i spuneam nimic, ca să nu-i rănesc sentimentele. Tăcea dacă-i reproșam ceva. Uram asta. Simțeam că-l dezamăgesc.
Nu mai fusesem niciodată cu cineva ca Glen, cineva care să știe ce vrea de la viață. Ceilalți bărbați nu erau decât… băieți.
Doi ani mai târziu, când Glen m-a cerut de nevastă, n-a îngenuncheat în fața mea. S-a apropiat de mine și mi-a spus:
— Ești a mea, Jeanie. Suntem meniți să fim împreună… Hai să ne căsătorim!
Mama era deja de partea lui, oricum. Venea deseori cu flori și-i spunea: „Un mic cadou pentru cealaltă femeie din viața mea”. Mama se simțea bine, iar el îi vorbea despre Coronation Street 1 sau familia regală, și mamei îi plăcea enorm.
Spunea că sunt o femeie norocoasă. Că el m-a ajutat să mă descopăr. Că voi fi cineva mulțumită lui. Era convinsă că va avea grijă de mine. Și a avut.
— Ce fel de om era el? mă întreabă Katy Waters, aplecându-se spre mine ca să mă încurajeze.
Aha! Vrea să știe cum era înainte să înceapă lucrurile urâte.
— A, era minunat! Foarte, foarte iubitor, avea tot timpul senzația că nu face suficient de multe pentru mine. Îmi aducea flori și cadouri. Îmi spunea că eu sunt aleasa lui. Eram impresionată. N-aveam decât șaptesprezece ani.
1 Serial britanic de mare succes, care a avut premiera în decembrie 1960 și care se difuzează și în prezent.
VP - 7
Ei îi place foarte tare ce aude. Notează totul cu atenție, apoi ridică privirea din caiet. Mă abțin să nu râd. Simt că mă cuprinde isteria, dar nu sunt capabilă
decât de un suspin, iar ea întinde mâna ca s-o atingă pe a mea.
— Nu fi tristă! îmi spune. Totul s-a terminat acum.
Așa e. Adio, poliție, adio, Glen! Adio tuturor aiurelilor lui!
Nu-mi amintesc când am început să gândesc așa. Oricum, cu mult înainte de a considera toate astea niște aiureli. Eram prea preocupată să pregătesc căsnicia perfectă, începând chiar cu nunta de la Charlton House.
Mama și tata credeau că sunt prea tânără la nouăsprezece ani, dar am reușit să-i convingem. De fapt, Glen i-a convins. Era atât de hotărât, atât de devotat mie, încât tata a spus „da”, și am sărbătorit momentul cu o sticlă de Lambrusco.
Fiind singură la părinți, au plătit o avere pentru nunta mea, iar eu îmi petreceam tot timpul răsfoind reviste pentru mirese, visând la ziua cea mare.
Ziua mea cea mare. Cum mă mai agățam de gândul acesta și-mi umpleam viața cu el! Glen nu se băga niciodată.
— Ăsta e domeniul tău, îmi spunea râzând.
O spunea de parcă și el ar fi avut un domeniu al lui. Mă gândeam că ar fi locul lui de muncă; spunea că el aduce banii în casă.
— Știu că pare de modă veche, Jeanie, dar vreau să am grijă de tine. Ești încă
foarte tânără, și avem toată viața înainte.
Avea tot timpul idei mărețe, care păreau foarte interesante atunci când vorbea despre ele. Urma să fie directorul unui departament, pentru ca mai apoi să-și înceapă propria afacere. Să fie propriul lui șef și să câștige foarte mulți bani. Mi-l imaginam într-un costum elegant, cu o secretară personală, într-o mașină de lux.
— Să nu te schimbi niciodată, Jeanie! Te iubesc așa cum ești.
Așadar, am cumpărat casa cu numărul 12 și ne-am mutat imediat după
nuntă. Suntem încă aici după atâția ani.
Casa avea o grădină în curtea din față, dar am acoperit-o cu pietriș ca „să
economisim cu tunsul”. Mie îmi plăcea iarba, dar Glen voia ordine și curățenie.
