— Nu e corect față de mine, Jeanie, mi-ar fi spus.
Dar lui Kate nu-i spun așa ceva. Ea râde și-mi zice că soțul ei s-a obișnuit deja, dar se va plânge pentru că va trebui să se ocupe de copii. Îmi spune că are doi adolescenți, Jake și Freddie, lipsiți de bune maniere și respect.
— În plus, va trebui să gătească cina. Însă pun pariu că va comanda pizza.
Băieții vor fi superîncântați.
Cei doi copii îi înnebunesc pe ea și pe soțul ei pentru că nu vor să facă
curățenie în camerele lor.
VP - 16
— Jean, trăiesc într-o cocină de porci, îmi spune. N-o să-ți vină să crezi câte castroane cu cereale am găsit în camera lui Jake! Un întreg serviciu de vase! Și își pierd săptămânal șosetele. Casa noastră este un Triunghi al Bermudelor pentru șosete.
Râde din nou pentru că-i iubește, cu sau fără cocină.
Nu pot să mă gândesc decât: „Jake și Freddie, ce nume frumoase!” Le păstrez în minte pentru mai târziu, pentru colecția mea, și încuviințez din cap ca și cum aș înțelege-o ce simte. Dar nu înțeleg, nu-i așa? Mi-aș fi dorit enorm să am și eu problemele ei. Să am un adolescent pe care să-l cert.
— Glen devenea foarte dificil atunci când lăsam să se strângă mizerie în casă, mă trezesc spunându-i lui Kate.
Am vrut doar să-i arăt că am și eu problemele mele, că sunt la fel ca ea. O
prostie, bineînțeles. Cum aș putea fi ca ea? Sau ca oricine altcineva? Eu!
Glen îmi repeta tot timpul că sunt altfel. Se lăuda cu mine prietenilor lui când ieșeam împreună și le spunea că sunt specială. Nu pricepeam de ce. Lucram într-un coafor numit Hair Today2 – gluma lui Lesley, proprietara – și-mi petreceam timpul șamponând părul femeilor la menopauză și pregătindu-le cafele. Crezusem că e o meserie interesantă – chiar șic. Mă gândeam că voi crea coafuri noi, dar la vârsta de șaptesprezece ani eram abia pe treapta cea mai de jos.
— Jean, poți s-o speli pe clienta mea și apoi să dai cu mătura pe lângă
scaune? mi se adresa Leslie.
Nici măcar „te rog” sau „mulțumesc”. Clientele erau de treabă. Le plăcea să-mi împărtășească poveștilor lor de viață, pentru că știam să ascult și nu le dădeam sfaturi, așa cum obișnuia să facă Lesley. Încuviințam din cap, zâmbeam și visam în timp ce ele trăncăneau despre nepotul care împrăștiase lipici peste tot sau despre vecinul care arunca rahatul de câine peste gard. Uneori, zile întregi nu spuneam decât: „Ce drăguț!” sau inventam planuri de vacanță
imaginare pentru a susține conversația. Dar am perseverat. Am făcut cursuri, învățând cum să coafez și să vopsesc, și, ușor-ușor, am ajuns să am propriile cliente. Nu eram foarte bine plătită, dar oricum nu eram capabilă să fac altceva.
La școală nu mă descurcasem. Mama le spunea oamenilor că sunt dislexică, dar adevărul e că nu-mi păsase.
Apoi a apărut Glen, care mi-a spus că sunt specială.
La serviciu nu s-a schimbat nimic. Dar nici n-am socializat cu celelalte trei colege, pentru că lui Glen nu-i plăcea să știe că ies să mă distrez de capul meu.
2 Joc de cuvinte, aluzie la expresia englezească here today, gone tomorrow (aproximativ, „azi aici, mâine în groapă"). Here se pronunță foarte asemănător cu hair.
VP - 17
Spunea că pe celelalte fete nu le interesează decât sexul și băutura pentru că
sunt nemăritate. Probabil că avea dreptate, ținând cont de ce povesteau luni dimineața, dar eu tot am găsit scuze ca să nu ies cu ele, încât au încetat să mă
mai invite.
Îmi plăcea munca pentru că puteam evada în mintea mea și nu aveam niciun stres. Mă făcea să mă simt în siguranță – mirosul chimicalelor și al părului încins de la drot, sunetul bârfelor și al apei care curgea, vuietul uscătoarelor de păr și senzația că totul e stabil și previzibil. Zilele mele se călăuzeau după caietul cu programări, în care notam cu un creion bont.
Totul era bine stabilit, până și uniforma cu pantaloni negri și bluză albă – cu excepția zilei de sâmbătă, când toate trebuia să purtăm blugi.
— E înjositor pentru o femeie cu experiența ta. Ești coafeză, Jeanie, nu începătoare, avea să-mi spună Glen mai târziu.
Oricum, însemna că, în majoritatea zilelor, nu trebuia să decid ce haine să
port – sau ce să fac. Cu atât mai bine!
Toate fetele îl iubeau pe Glen. Într-o sâmbătă a venit să mă ia de la serviciu și s-a sprijinit de tejghea să stea de vorbă cu Lesley. Știa atât de multe Glen al meu! Știa totul despre afaceri. Și putea să-i facă pe oameni să râdă chiar și atunci când vorbea despre lucruri serioase.
— Soțul tău e atât de inteligent! spunea Lesley. Și arată atât de bine! Ești o fată norocoasă, Jean!
Știam că nu-i vine să creadă că Glen mă alesese pe mine. Uneori, nici mie nu-mi venea a crede. El râdea când îi spuneam asta și mă trăgea mai aproape.
— Ești tot ce mi-aș putea dori, îmi spunea.
M-a ajutat să văd lucrurile așa cum sunt. M-a ajutat să mă dezvolt, cred.
Nu știam nimic despre bani și despre ce înseamnă să ai grijă de un cămin după nuntă, așa că îmi dădea sarcini săptămânale în gospodărie și un caiet în care să notez tot ce cheltuiam. Apoi stăteam împreună și făceam bilanțul. Am învățat multe de la el.
Kate vorbește din nou, dar am ratat primele replici. Ceva despre un aranjament și despre bani.
— Scuză-mă, îi spun, preț de un minut gândurile mi-au zburat departe…
Zâmbește cu calm și se apropie iar de mine.
