VP - 157
Salmond trecu și asta pe listă.
„O fată căreia îi plac listele”, se gândi Sparkes. „Pardon, o femeie”.
— Și apoi au cumpărat dulciuri de la chioșcul de ziare. Iar bunătăți. Mă întreb ce se petrecea în viața lor.
Salmond notă SMARTIES pe o hârtiuță și o lipi pe dulapul de metal.
Salmond stătea pe scaunul directorial, iar Sparkes pe latura opusă a biroului.
Între ei trona dosarul complet al cazului, un cadou de despărțire din partea lui Matthews. Sparkes începu să se simtă ca la interogatoriu, dar noul lui adjunct puncta întrebările care nu fuseseră puse în ancheta inițială, și Sparkes încercă să
se concentreze.
— Avea vreun iubit? Ce știm despre acest Matt care a lăsat-o însărcinată? L-a chestionat cineva?
Lipsurile din investigație începură să apară, acuzatoare.
— Hai să facem asta acum! spuse repede Salmond, observând mohoreala de pe chipul șefului său.
În certificatul de naștere al Bellei nu era menționat numele tatălui – nefiind căsătorită, Dawn nu avusese dreptul să-l înscrie dacă acesta nu era prezent în momentul înregistrării copilului –, dar mama declarase la poliție că acesta se numește Matt White, că locuiește în regiunea Birmingham și că lucrează la o companie farmaceutică.
— Poate să facă rost de Viagra ori de câte ori are nevoie, comentă Salmond.
Primele căutări nu dăduseră de niciun Matt White în Birmingham, iar, odată
ce numele lui Glen Taylor apăruse în investigație, toate celelalte piste fuseseră
abandonate.
— E posibil ca Matt să fie o prescurtare. Și mă întreb dacă nu cumva el nu i-a dat un nume fals. Bărbații căsătoriți fac deseori asta – își împiedică astfel amantele să le facă probleme ulterior, mai ales după terminarea aventurii, spuse Salmond.
Se ocupa de noile întrebări, pe lângă munca ei obișnuită, cu un calm și o eficiență care îl făceau pe Sparkes să se simtă liniștit, dar puțin pe dinafară.
Avea un talent de a intra și de a ieși din biroul lui cu documentele potrivite, cu răspunsurile gata și cu inițiativele deja aprobate aproape fără să-l deranjeze.
Sparkes începu să creadă că vor descoperi o nouă pistă. Dar această speranță
îi distrase atenția, îl făcu neglijent și neprevăzător. Descoperirea anchetei lor secrete fu probabil inevitabilă.
Se apucase să dea un telefon lăsând ușa dulapului deschisă, moment în care Jude Downing băgă capul în biroul lui fără să mai bată. Invitația la un sandviș
împreună nu se mai materializă. Jude dădu cu ochii de versiunea alternativă a VP - 158
cazului Bella Elliot lipită în dulapul lui Sparkes ca în dulapul unui criminal în serie.
— Jude, sunt rămășițe de la cazul inițial, spuse el, observând privirea devenită dintr-odată dură a colegei sale.
Era o scuză jalnică până și pentru el, și Sparkes știu că nu mai avea ce face pentru a evita dezastrul.
Reacția fu mai degrabă de compătimire decât de mânie, și asta îi făcu într-un fel mai rău.
•
— Ai nevoie de timp să-ți revii, Bob, îi spuse Parker ferm la întâlnirea oficială
de a doua zi. Și de cineva care să te ajute, îți recomand consiliere psihologică.
Avem niște specialiști excepționali.
Sparkes se abținu să nu râdă. Luă lista cu numele de psihologi și cererea de concediu aprobată pentru două săptămâni, apoi o sună pe Salmond s-o anunțe.
— Abandonează complet cazul Bellei Elliott! îi spuse el. Șefii știu că nu ești nebună și nu vor mai fi la fel de blânzi data viitoare. Trebuie să lăsăm totul în seama noii echipe.
— Am înțeles, răspunse ea scurt.
„Sigur e cu vreun superior”, își spuse Sparkes.
— Sună-mă când poți vorbi! o rugă.
VP - 159
30.
Marți, 16 septembrie 2008
Mama