— Lista de suspecți? N-am nimic de-a face cu dispariția fetiței.

— Fetița dumneavoastră.

— Ei bine, da, dar de ce aș răpi un copil? Am trei deja. Sunt zile când aș plăti pe cineva să mi-i răpească.

— Sunt convins, spuse Sparkes. Dar trebuie să facem totul ca la carte. Luați-vă haina și spuneți-i soției că trebuie să plecați puțin!

•

Polițiștii așteptară afară.

Salmond arăta gata să explodeze de fericire, atât era de mulțumită de ea însăși.

— A văzut-o pe Dawn într-o cameră de chat dedicată adulților. Era o jucătoare – amatoare, e drept, dar tot o jucătoare.

Sparkes încercă să rămână calm, dar se simțea și el plin de adrenalină.

— Asta ar putea fi legătura, Salmond. Legătura între ea și Glen Taylor, râse el fără să vrea.

VP - 193

Niciunul dintre ei nu auzise schimbul de replici din cuplul Evans, dar Salmond simți că Matt are ceva probleme când intră cu ei în mașină.

— Hai să terminăm toată tevatura asta! spuse el, apoi tăcu.

La secția de poliție locală, lui Evans i se recoltară probele ADN. Încercă să

flirteze cu polițistele mai tinere, dar niciuna nu se arătă fermecată. „Mai dificile decât fetele plictisite din discoteci”, se gândi Sparkes când Salmond apăsă

degetul lui Evans puțin mai tare decât era strict necesar în cerneala pentru amprente.

— Îmi cer scuze, trebuie să apăs tare ca să se vadă bine.

Zara Salmond îi spuse lui Sparkes că se duce la birou s-o pună la curent cu situația pe noua ei șefă, față în față. Avea nevoie de timp să coafeze povestea în așa fel încât să nu-l amestece pe Sparkes – și nici pe ea însăși.

— Am să spun că poliția din West Midlands nu avea oameni disponibili, așa că m-am dus eu să fac cercetările necesare și l-am descoperit pe tatăl Bellei.

Fustangiu notoriu din Brum, exact așa cum ni-l imaginam – un anume Matthew Evans. Lucrează într-o corporație, e căsătorit și are trei copii. Ce părere aveți?

Sparkes îi zâmbi încurajator și adăugă:

— În plus, ne poate da informații care să-l lege pe Glen de Bella.

„Să curgă șampania!” se gândi Sparkes, mai mult sperând decât așteptând.

•

Până la urmă, îi spuse Salmond ceva mai târziu, importanța descoperirii dăduse la o parte orice întrebare despre motivul pentru care se apucase să-l caute pe Evans singură.

— O să vorbim mai încolo despre asta, Salmond, îi spusese Wellington ridicând receptorul să-l sune pe comisarul-șef Parker ca să-și însușească partea ei de glorie.

Patru zile mai târziu, Sparkes fu rechemat în echipa Hampshire. Parker îi vorbi scurt și la obiect:

— Bob, avem o nouă pistă în cazul Bellei. Cu siguranță ai auzit. Vrem să preiei tu cazul. Am vorbit cu poliția metropolitană și e în regulă. În cât timp poți reveni?

— Sunt pe drum, domnule.

•

Întoarcerea lui fu discretă, în stilu-i obișnuit.

— Bună, Salmond! Hai să vedem cum stăm cu Matthew Evans! spuse el în timp ce-și scotea haina.

Apoi intră în birou, de parcă ieșise doar pentru câteva momente.

VP - 194

Salmond și legiștii nu aveau știri îmbucurătoare. Încercaseră să dea de Little Miss Sunshine printre datele recuperate de pe calculatorul lui Glen Taylor, dar nu găsiseră nimic.

— Niciun chat, niciun e-mail. Am făcut toate verificările posibile, dar nici urmă de ea.

Sparkes, Salmond și Dan Fry, care fusese adus înapoi în echipă, stăteau în semicerc în spatele informaticianului și se holbau la lista de nume care curgea pe monitor, în speranța că numele lui Dawn va apărea până la urmă. Era a patra oară, și atmosfera din încăpere nu era tocmai veselă.

Sparkes se întoarse în biroul lui și puse mâna pe telefon:

— Bună, Dawn, sunt Bob Sparkes. Nu, nu am propriu-zis noutăți, dar am câteva întrebări. Trebuie să vorbesc cu tine. Pot veni acum?

Merita să se poarte cu atenție cu ea, ținând cont de toate prin câte trecuse, dar trebuiau să lămurească acest aspect în mod direct.

VP - 195

38.

Joi, 13 iulie 2006

Mama

Lui Dawn Elliott îi plăcea să iasă în oraș. Îi plăceau băile fierbinți parfumate, îi plăcea să-și înmoaie părul cu balsam și apoi să-l usuce cu foehnul în fața oglinzii.

Să-și dea cu rimel în timp ce asculta muzică de dans cu volumul la maximum, îi plăcea să arunce o ultimă privire în oglinda de pe ușa dulapului, apoi să țăcăne spre taxi pe tocuri, cu un val de adrenalină crescându-i în piept. Atunci când ieșea în oraș simțea că are din nou șaptesprezece ani.

Pentru o vreme, apariția Bellei o împiedicase pe Dawn să mai ducă genul ăsta de viață. Fusese o prostie să rămână însărcinată, dar era numai vina ei. Fusese prea dornică să placă. El era atât de sexy – dansase aproape de ea prima dată

când puseseră ochii unul pe altul. O luase de mână și o învârtise pe loc până

când ea amețise și începuse să râdă. Își luaseră paharele afară, lângă fumători, ca să ia o gură de aer. El se numea Matt și nu era liber, dar ei nu-i păsase. Venea în delegații în Southampton doar o dată pe lună, dar la început o sunase și îi trimisese mesaje zilnic, atunci când soția lui credea că se duce să ia ceva din mașină sau să plimbe câinele.

Relația durase șase luni, până când Matt îi spusese lui Dawn că firma îl mutase de pe Coasta de Sud pe cea de nord-est. Ultima lor întâlnire fusese atât de intensă, încât Dawn se simțise apoi ca beată. El o implorase să facă sex fără