— E oribilă mâncarea asta, spune Mick până la urmă și renunță.

— Tu ai ales-o, îi răspunde Kate. Scuze, Jean! Să-ți aduc altceva?

VP - 232

Dau din cap.

— Doar o ceașcă de ceai, îi spun eu.

Mick mă întreabă dacă am ceva conserve în dulap, apoi se duce și-și pregătește niște fasole cu pâine. Eu mă ridic să merg la culcare, dar Kate dă

drumul la știri, și mă așez iar lângă ea. E ceva despre soldații din Irak, și mă

relaxez pe locul meu.

Știrea următoare e despre mine. Nu-mi vine să cred ce văd. Fața mea întruna din fotografiile făcute de Mick.

— Mick, vino repede, pozele tale sunt la televizor! strigă Kate spre bucătărie, iar el dă buzna și se aruncă pe canapea.

— În sfârșit, faimos! spune el cu un rânjet în timp ce prezentatorul vorbește despre interviul pe care l-am acordat celor de la Daily Post și despre „revelația”

mea în privința vinovăției lui Glen.

Încerc să spun ceva, dar la televizor apare Dawn, care plânge, cu ochii înroșiți, și e întrebată ce crede despre interviu.

— Femeia aceasta e un monstru diabolic, spune ea, și îmi ia ceva timp să-mi dau seama că vorbește despre mine.

Despre mine.

— A știut de la început, spune ea. Sigur a știut ce i-a făcut soțul ei fetiței mele.

Mă întorc către Kate.

— Ce-ai scris în interviul ăla? Ce-ai scris de m-ai făcut un monstru? Am avut încredere în tine, ți-am spus tot.

Nu e în stare să mă privească în ochi, dar îmi spune că Dawn „a înțeles totul greșit”.

— Nu asta scrie în interviu, insistă ea. Scrie că și tu ești tot o victimă de-ale lui Glen, că foarte târziu ți-ai dat seama că el a răpit-o.

Mick încuviințează din cap, confirmă cele spuse de ea, dar eu nu-i cred. Sunt atât de furioasă, că ies din cameră. Nu pot să le suport trădarea. Apoi mă întorc la ei.

— Plecați, acum! Afară sau chem poliția!

Se instalează tăcerea, în timp ce Kate se întreabă dacă mă poate duce cu vorba din nou.

— Dar banii, Jean… începe ea, în timp ce eu îi împing spre ieșire și îi tai replica.

— Păstrați-i! spun eu și deschid ușa.

Tipul de la televiziunea locală e încă afară, în capătul aleii, cu echipa lui de filmări.

VP - 233

Când Kate iese pe poartă, individul îi spune ceva, dar ea e deja la telefon cu Terry, căruia îi spune că totul a mers „execrabil”. Fac semn echipei de filmări să

intre. Am ceva să le spun.

VP - 234

47.

Vineri, 14 mai 2010

Polițistul

Trecuseră zile și săptămâni fără vreo decizie în privința arestării lui Taylor.

Noul șef în mod cert nu voia să urmeze calea spre dezastru a predecesorului său și găsea tot felul de justificări să nu acționeze.

— Unde sunt dovezile care să-l lege pe Taylor de noile înregistrări? Sau de internet-café? întrebase Wellington după ce văzuse imaginile. Avem un număr de înmatriculare parțial și declarația improbabilă a unui traficant de pornografie. Nu există o identificare clară a suspectului – lăsând la o parte instinctul tău, Bob.

Sparkes fusese gata să renunțe, dar n-o putea abandona pe Bella.

Mai aveau extrem de puțin. Legiștii lucrau de zor cu numărul de înmatriculare în încercarea de a mai obține o literă sau o cifră, și experții încercau să stabilească legături semantice între expresiile folosite de TallDarkStranger și BigBear. Aproape îl putea mirosi pe Taylor.

Așa că, atunci când află că Glen Taylor e mort, Sparkes simți un fel de pumn în stomac.

— Mort?

Un agent de la Poliția metropolitană pe care îl cunoștea îl sună îndată ce știrea intrase în camera de comandă.

— M-am gândit că o să vrei să afli imediat. Îmi pare rău, Bob.

Acel „îmi pare rău” îl doborî. Închise telefonul și își puse capul în mâini. Știau amândoi că nu va mai urma nicio confesiune, niciun moment de triumf. Bella n-avea să fie găsită niciodată.

Brusc, își înălță capul. Jean. Era liberă acum – putea să vorbească, să spună

adevărul despre ziua aceea.

Sparkes o chemă pe Salmond și, când ea băgă capul pe ușă, îi zise:

— Glen Taylor e mort. Lovit de autobuz. Mergem în Greenwich.

Salmond îl privi parcă gata să izbucnească în lacrimi, dar își luă seama și reveni la starea de „Superfemeie”, organizând deplasarea la Greenwich.

VP - 235

În mașină, Sparkes îi furniză toate detaliile. Știa și ea la fel de multe despre caz ca și el, dar el simțea nevoia să spună totul cu voce tare, să revadă el însuși ce știau.