Ultimele cinci luni fuseseră ireale.
Îndemnat de superiorul ierarhic și la sfatul reprezentantului sindical, Sparkes luase legătura cu un psihiatru și petrecuse o oră chinuitoare cu o femeie supraponderală, dar subcalificată, care nu-i vorbise decât despre lupta împotriva demonilor interiori.
— Îți suflă în ceafă, nu-i așa, Bob? Îi simți? îl întrebase cu toată seriozitatea individa, care părea mai degrabă o spiritistă decât un psihiatru profesionist.
Sparkes o ascultase politicos, dar ajunsese la concluzia că ea avea mai mulți demoni decât el și nu mai revenise. Eileen îi era suficientă.
Concediul îi fu prelungit de mai multe ori și, tot așteptând să fie rechemat la muncă, cochetă cu ideea de a se înscrie la un curs de psihologie la Open University12; își tipări lista de lecturi și începu să studieze liniștit în sufrageria de acasă.
Când fu în sfârșit rechemat la muncă, i se dădură mai multe sarcini în diferite departamente, unde trebuia să umple niște goluri și să redacteze niște rapoarte până când șefii din Hampshire hotărau ce era de făcut cu el. Îl socoteau compromis încă pentru secția de criminalistică, dar nu era gata să se pensioneze așa cum speraseră toți. Încă nu putea să renunțe. Mai avea lucruri de făcut.
Lui Salmond îi luă o săptămână să verifice toate numele și datele, să facă și să
refacă liste consultând registrul electoral, înregistrările poliției și site-urile de socializare. Îi plăcea mult genul ăsta de muncă – goana după date cu convingerea că, dacă informația exista, ea avea s-o găsească și să aibă micul ei moment de triumf când numele ieșea la iveală.
12 Universitate de renume din Marea Britanie, care propune programe de licență și master la distanță.
VP - 189
Îl descoperi într-o după-amiază de joi. Domnul Matthew Evans locuia împreună cu soția sa Shan în Walsall și fusese în Southampton la datele menționate de Dawn. Vârsta și slujba se potriveau.
Salmond se duse imediat la hotel și-i ceru administratorului care-o mai ajutase să verifice din nou numele în baza de date, ca să afle dacă individul fusese în oraș în ziua răpirii Bellei.
— Nu, n-avem nicio rezervare pe numele Matthew Evans după iulie 2003. A stat atunci într-o noapte într-o cameră dublă de lux și a solicitat room-service, adăugă administratorul.
— Minunat, mulțumesc, spuse Kate și îi trimise imediat un mesaj lui Bob, comunicându-i noutățile.
Răsuflă ușurată și urcă scările până la biroul inspectorului principal ca s-o anunțe despre noua pistă. Wellington nu-i acordase până acum prea multă
atenție Zarei Salmond decât în contextul problemei cu Bob Sparkes, dar lucrurile aveau să se schimbe. Zara Salmond urma să ocupe locul pe care îl merita.
Dar, dacă aștepta să iasă cu surle și trâmbițe, se înșela. Wellington o ascultă
cu atenție.
— Bravo, Salmond! mormăi ea. Redactează raportul și adu-mi-l imediat! Și hai să trimitem o echipă din West Midlands să-l verifice pe acest Evans!
Salmond se întoarse la birou coborând dezamăgită treptele.
VP - 190
37.
Sâmbătă, 16 ianuarie 2010
Polițistul
Matthew Evans nu era prea fericit. Poliția venise să-i bată la ușă pe neașteptate, și soția lui, cu un copilaș pe șold și cu altul, de vreo câțiva ani, agățat de piciorul ei, deschisese fără să bănuiască nimic.
Bob Sparkes zâmbea politicos, cu Salmond, neliniștită, alături. Tânăra polițistă acceptase să-și însoțească fostul șef, deși era conștientă de riscul pe care și-l asuma. Ar fi pățit-o grav dacă superiorii ei ar fi aflat, dar Sparkes o convinsese că făceau ce trebuia.
— Știu că nu mă mai ocup de caz.
— V-a fost luat, domnule.
— Da, mulțumesc că mi-ai amintit. Dar trebuie să fiu aici. Știu cazul pe de rost și sunt capabil să miros minciunile, spusese el.
Ea știa că el are dreptate și sună la poliția din West Midlands ca să le spună
că avea să fie pe teritoriul lor, dar, de îndată ce puse receptorul jos, simți o apăsare și o senzație de rău.
•
Salmond venise cu mașina, dar Sparkes luase trenul spre nord ca să nu fie văzut de foștii colegi. O zărise pe Salmond așteptându-l la ieșirea din gară, abătută și stresată.
— Haide, Salmond! O să fie bine, spusese el încet. Nimeni n-are să afle că
sunt aici. Sunt omul invizibil, promit.
Ea îi zâmbise curajos, apoi o porniseră cu pași mari spre întâlnirea cu Matt Evans.
•
— Matt, sunt doi polițiști la ușă care vor să-ți vorbească, strigase la el soția lui. Despre ce e vorba? îi întrebase ea pe cei doi polițiști, dar Sparkes și Salmond așteptaseră fără să spună nimic până ce soțul își făcuse apariția. „Mai bine așa”, se gândi Sparkes.
Evans avea idee de ce îl caută polițiștii. De când le văzuse prima dată pe Dawn și pe Bella la televizor și făcuse calculele, știuse că poliția îi va bate într-o VP - 191
zi la ușă. Dar, pe măsură ce săptămânile, lunile și apoi anii trecuseră, începuse să spere.
