Sparkes o ascultă pe Kate în tăcere, notându-și din când în când adresele și numele, dar neputând să facă vreun comentariu sau să pună vreo întrebare.
Lângă el, noul șef își continua treaba, sortând victimele jafurilor de pe străzi după gen, vârstă și rasă.
— În regulă, spuse el când Kate își trase răsuflarea. Sunt puțin ocupat acum.
Poți să-mi trimiți documentul despre care mi-ai vorbit? Poate ne vedem mâine, ce zici?
Kate înțelese codul.
— Mâine la 10 la intrarea în pubul din capătul străzii. Îți trimit pe e-mail fotografia pe care am făcut-o.
Sparkes se întoarse la monitorul lui, simulând pentru colegul lui regretul de a fi fost deranjat, și așteptă până își terminară treaba ca să se uite în telefon.
I se făcu rău văzând cardul de membru. Ultima vizită a lui Taylor avusese loc cu trei săptămâni în urmă.
Îi telefonă Zarei Salmond în timp ce se îndrepta spre stația de metrou.
— Bună ziua, domnule! Ce mai faceți?
— Sunt bine, Salmond. Trebuie să reluăm cazul.
Nu fu nevoie să spună la ce se referea.
— Trebuie să luăm din nou fiecare detaliu și să găsim o metodă de a-l prinde.
— În regulă. Îmi puteți spune de ce?
Sparkes își închipuia grimasa de pe fața subordonatei sale.
— E complicat, Salmond, dar am primit informații potrivit cărora Taylor s-a întors la pornografie. N-am mai multe detalii, dar te sun de îndată ce aflu ceva nou.
Salmond oftă. Sparkes o auzea parcă spunându-și: „Nu din nou!”, și n-ar fi putut s-o învinuiască.
— Am concediu de Crăciun, domnule. Mă întorc pe 2 ianuarie. Nu poate aștepta până atunci?
— Ba da, îmi cer scuze că te-am deranjat. Crăciun fericit!
VP - 187
Își puse telefonul în buzunarul de la jachetă și coborî scările cu pași greoi și cu un nod în stomac.
Poliția redusese cercetările în cazul Bellei Elliott, după ce Jude Downing prezentase un raport lung în care preciza că nu există piste noi, dube noi și nici alți suspecți. Downing își făcuse ordine pe birou și se întorsese la adevărata ei slujbă, iar poliția din Hampshire dăduse o declarație de presă că ancheta avea să continue. În realitate, asta însemna că de caz se ocupa, doar cât să nu moară, o echipă formată din doi agenți, care verificau apelurile – devenite cu totul întâmplătoare acum – celor care pretindeau că o văzuseră pe Bella și le pasau mai departe. Nimeni n-o spunea în public, dar ancheta se împotmolise.
Chiar și interesul pentru campania emoțională a lui Dawn Elliott începuse să
scadă. Nu puteai să spui la nesfârșit că îți vrei fiica înapoi, presupunea Sparkes.
Iar ziarul Herald tăcuse de tot după uraganul împotriva lui Taylor de la început.
Iar plecarea lui Sparkes le stinsese colegilor lui motivația vânătoarei tenace, de zi cu zi. În plus, Wellington avusese grijă ca Salmond să fie mai mereu ocupată ca să nu mai aibă inițiative personale. Subinspectorul aflase că Sparkes se întorsese din concediu, dar încă nu pusese piciorul în biroul ei. Telefonul acesta înainte de Crăciun îi zgândărise tot soiul de sentimente.
Lui Salmond îi lipseau umorul sec și hotărârea de care dădea dovadă Sparkes mai mult decât îi plăcea să recunoască în fața colegilor.
— N-am voie să fiu prea sentimentală dacă vreau să avansez în poliție, îi spusese ea lui Sparkes.
În ziua în care se întoarse la muncă, luă propriul ei dosar al cazului, cu toate detaliile care nu fuseseră lămurite, și făcu o listă în timp ce aștepta apelul lui Sparkes.
Frunzărind dosarul, găsi însemnarea despre Matt White. O treabă care nu fusese dusă la bun sfârșit. O trecuse inițial la „priorități”, dar fusese distrasă de ultima idee a lui Sparkes. De data asta însă n-avea să se mai întâmple. Trebuia să afle cine e Matt White. Verifică pe internet lista de la alegeri, căutând după
nume. Erau zeci de Matthew White, dar niciunul nu corespundea informațiilor oferite de Dawn cu privire la vârstă, statut social sau zona în care locuia.
Avea nevoie să descopere adevărata identitate a domnului White și reveni la informațiile sumare oferite de Dawn despre relația cu el. Se consumase în clubul de noapte Tropicana și, o dată, într-o cameră de hotel.
— Unde și-ar fi putut folosi numele adevărat? se întrebă Zara cu voce tare.
Acolo unde a utilizat cardul de credit. Pun pariu că a plătit cu cardul pentru camera de hotel în care a dus-o pe Dawn.
VP - 188
Hotelul făcea parte dintr-un lanț hotelier, și Salmond își ținu pumnii când îi sună ca să-i întrebe dacă mai dețin registrele de la data întâlnirii lui Dawn cu Matthew White.
Cinci zile mai târziu, avea o altă listă. Administratorul hotelului era o femeie la fel de eficientă ca subinspectorul Salmond și îi trimisese pe e-mail toate informațiile relevante.
— Matt White e aici, domnule, îi spuse ea cu încredere lui Sparkes într-o scurtă convorbire la telefon și nu mai vorbi cu nimeni tot restul zilei.
Sparkes lăsă telefonul din mână și rămase câteva clipe să cerceteze posibilitățile. Noul lui șef era o persoană nerăbdătoare, și el avea de terminat o lucrare despre influența etniei și sexului asupra eficienței politicilor comunitare
– orice ar fi însemnat asta.
