— Întotdeauna am crezut că Jean îl acoperă pe Glen. E o femeie cumsecade, dar e complet dominată de el. S-au căsătorit de tineri – el era soțul strălucit, cu studii și slujbă bună, iar ea era micuța și drăguța lui nevastă.

Salmond își privi șeful.

— Micuța și drăguța nevastă?

Sparkes avu eleganța să zâmbească.

— Ce vreau să spun e că Jean era atât de tânără când s-au întâlnit, încât el a cucerit-o complet cu costumele lui luxoase și planurile de viitor. N-a avut niciodată șansa să fie ea însăși.

— Cred că mama a fost întrucâtva așa, spuse Salmond, indicându-i să

părăsească autostrada.

„Nu și tu”, se gândi Sparkes. Îi cunoscuse soțul. Un tip cumsecade care nu încerca s-o submineze sau s-o domine.

— Sună ca un fel de folie à deux 17 zise Salmond gânditoare. Ca Bradley și Hindley sau Fred și Rose West18. Am dat de cazurile lor în timp ce lucram pentru un proiect la facultate. Un cuplu împărtășește aceeași psihoză sau delir pentru că unul dintre ei e superdominant. Sfârșesc prin a crede amândoi același lucru –

că au dreptul să facă ceva, de exemplu. Împărtășesc un sistem de valori care nu e acceptat de nimeni din afara parteneriatului sau relației lor. Nu știu dacă

explic suficient de clar. Îmi cer scuze.

Bob Sparkes tăcu preț de câteva clipe, analizând teoria în minte.

— Dar, dacă e vorba despre folie à deux, atunci Jean a știut și a aprobat răpirea Bellei.

— S-a mai întâmplat și înainte, cum am spus, continuă Salmond fără să-și ia privirea de la drum. Apoi, când îi separi, cel dominat poate să înceteze repede să mai creadă în iluzia cu pricina. Își revine cumva din nebunie. Înțelegeți ce vreau să spun?

Dar Jean Taylor nu-și scosese masca atunci când Glen intrase la pușcărie. Era oare posibil ca el să fi deținut controlul asupra ei chiar și din spatele gratiilor?

— Mă gândesc la disonanța cognitivă sau la amnezia selectivă, se aventură

Sparkes în explicații, un pic neliniștit de ideea că încearcă să-și amintească

temele de la cursurile de psihologia criminalității. Poate se temea să nu piardă

totul dacă spune adevărul? Am citit că traumele pot șterge din memorie 17 Nebunie în doi (în limba franceză în original).

18 Cazuri celebre de cupluri criminale din Marea Britanie.

VP - 236

anumite lucruri care sunt prea dureroase sau generatoare de stres. Prin urmare, e posibil ca ea să-și fi șters din minte orice detaliu care i-ar fi zdruncinat credința că Glen era nevinovat.

— Dar oare chiar se poate așa ceva? Să ajungi să crezi că negrul e alb?

întrebă Salmond.

„Mintea umană e o mașinărie fascinantă”, se gândi Sparkes, dar îi sună prea mult a clișeu ca s-o poată spune cu voce tare.

— Nu sunt expert, Zara. Am citit câte ceva pe acasă. Trebuie să consultăm un specialist.

Era pentru prima oară când i se adresa subordonatei sale pe numele mic, și Sparkes se simți puțin rușinat. Se gândi că nu se cuvenea – întotdeauna lui Ian Matthews i se adresase cu numele de familie. Îndrăzni să-i arunce o privire scurtă colegei sale. Nu părea ofensată și poate nici măcar nu-și dăduse seama de scăparea lui profesională.

— Cu cine am putea vorbi? întrebă Zara.

— Știu pe cineva de la universitate care ne-ar putea oferi o pistă. Doamna profesoară Fleur Jones ne-a ajutat și înainte.

Sparkes fu mulțumit că Salmond nu reacționă la nume. Nu fusese vina lui Fleur Jones că totul eșuase.

— Ce-ar fi să-i dai un telefon? spuse el. Înainte să ajungem. Ar fi bine să știm care e cea mai bună metodă de a o aborda pe Jean Taylor.

Salmond trase pe dreapta la următoarea benzinărie și formă numărul.

•

O oră mai târziu, Sparkes intra în spital, la Urgențe.

— Bună ziua, Jean! spuse el și se așeză lângă ea pe un scaun din plastic portocaliu, ergonomie.

Ea abia își dădu seama că era el. Părea palidă, și ochii îi erau întunecați de durere.

— Jean! spuse el din nou și o luă de mână.

Nu o mai atinsese niciodată până atunci, decât ca s-o ajute să urce în mașina poliției, dar acum nu se putu abține. Părea nespus de vulnerabilă.

Mâna lui Jean Taylor era înghețată între palmele lui fierbinți, dar el nu-i dădu drumul. Continuă să vorbească, cu voce scăzută, dar alertă, profitând de șansa care i se oferea.

— Îmi poți spune acum, Jean. Îmi poți spune ce a făcut Glen cu Bella, unde a dus-o. Nu mai e nevoie să ții secret. Era secretul lui Glen, nu al tău. Tu ai fost victima lui, Jean. Și tu, și Bella.

Văduva își întoarse capul și păru străbătută de un fior.

VP - 237

— Te rog, Jean, spune-mi! Renunță la secretul acesta și îți vei găsi liniștea.

— Bob, nu știu nimic despre Bella, spuse ea rar, ca și cum i-ar fi explicat unui copil.

Apoi își eliberă mâna din strânsoarea lui și începu să plângă fără un sunet; doar lacrimile i se prelingeau pe obraji.

Sparkes fu incapabil să se miște. Jean Taylor se ridică și o luă spre toaleta femeilor.

Un sfert de oră mai târziu, se întoarse cu un șervețel pe care îl ținea la gură.

Se îndreptă direct spre ușile de sticlă ale secției de urgențe și dispăru.

Dezamăgirea îl paraliză pe Sparkes.

— Am ratat și această ultimă șansă, îi spuse lui Salmond, care stătea acum pe scaunul lui Jean. Am eșuat lamentabil.