Am ridicat receptorul şi am aşteptat să vină tonul. Câteva secunde mai târziu, mi-a răspuns o operatoare a companiei telefonice.
- Aş dori o convorbire cu biroul de avocatură Valera, de pe bulevardul Diagonal, numărul 442.
Operatoarei i-au trebuit două minute ca să găsească numărul şi să-mi facă legătura. Am aşteptat acolo, ţinând receptorul cu o mână şi astupându-mi urechea stângă cu cealaltă. În cele din urmă, mi-a confirmat că îmi transfera convorbirea. şi, în câteva clipe, recunoşteam glasul secretarei avocatului Valera.
- Îmi pare rău, dar domnul avocat Valera nu-i aici, în acest moment.
- E ceva important. Spuneţi-i că mă numesc Martin.
David Martin. E o chestiune de viaţă şi de moarte.
- Ştiu cine sunteţi, domnule Martin. Regret, dar nu vi-l pot da la telefon pe domnul avocat, fiindcă
nu-i aici. E ora nouă şi jumătate seara şi a plecat de ceva vreme.
- Atunci daţi-mi adresa lui de acasă.
- Nu vă pot oferi această informaţie, domule Martin.
Regret. Dacă doriţi, puteţi suna mâine dimineaţă şi ...
Am pus receptorul în furcă şi am aşteptat să revină tonul.
De data asta, i-am dat operatoarei numărul primit de la Ricardo Salvador. A răspuns vecinul lui, care mi-a zis că urcă să vadă dacă fostul poliţist e acasă. Salvador a venit imediat.
- Domnule Martin? Sunteți teafăr? Sunteți în Barcelona?
- Abia am sosit.
- Trebuie să fiţi cu mare băgare de seamă. Vă caută poliţia. Au venit aici întrebând despre dumneavoastră şi Alicia Marlasca.
- Victor Grandes?
- Cred că da. Era cu două matahale care nu mi-au plăcut deloc. Mi se pare că vrea să vă pună în
cârcă moartea lui Roures şi a văduvei Marlasca. E mai bine să fiţi cu ochii în patru. în mod sigur sunteţi urmărit. Dacă vreţi, puteţi veni aici.
- Vă mulţumesc, domnule Salvador. O să mă gândesc.
Nu vreau să vă mai vâr în alte necazuri.
- Orice veţi face, fiţi cu ochii în patru. Cred că aveaţi dreptate: Jaco s-a întors. Nu ştiu de ce, dar s-a întors. Aveţi vreun plan?
- Acum încerc să-l găsesc pe avocatul Valera. Cred că la mijloc este editorul pentru care lucra Marlasca şi cred că Valera e singurul care ştie adevărul.
Salvador făcu o pauză.
- Vreţi să vă însoţesc?
- Nu cred că e nevoie. O să vă sun după ce vorbesc cu Valera.
- Cum doriţi. Sunteţi înarmat?
- Da.
- Mă bucur să aud asta.
- Domnule Salvador." Roures mi-a spus despre o femeie din Somorrostro pe care Marlasca a consultat-o. Una pe care a cunoscut-o prin Irene Sabino.
- Vrăjitoarea din Somorrostro.
- Ce ştiţi despre ea?
- Nu-s prea multe de ştiut. Nici nu cred că există, la fel ca şi editorul acela. Dumneavoastră trebuie să aveţi grijă cu Jaco şi cu Poliţia.
- O să ţin seama.
- Sunaţi-mă de îndată ce aflaţi ceva, de acord?
- Aşa voi face. Vă mulţumesc.
Am pus receptorul în furcă şi, trecând prin dreptul tejghelei, am lăsat câteva monede ca să plătesc telefonul şi paharul cu băutură, care era tot acolo, neatins.
Douăzeci de minute mai târziu, mă aflam în dreptul numărului 442 de pe bulevardul Diagonal, uitându-mă la luminile aprinse din biroul lui Valera, care se găsea în partea de sus a clădirii. Poarta era închisă, însă am bătut până când a apărut portarul, care s-a apropiat cu o figură nu foarte prietenoasă. De cum a deschis uşa ea să-mi facă vânt la modul nepoliticos, i-am dat un brânci şi m-am strecurat înăuntru, neluându-i în seamă protestele. M-am dus direct spre lift şi, când portarul a încercat să mă oprească apucându-mă de braţ, i-am aruncat o privire veninoasă, care l-a făcut să
renunţe.
Când secretara lui Valera a deschis uşa, expresia ei de surprindere s-a preschimbat iute într-una de teamă, mai ales când am pus piciorul în prag ca să n-o las să-mi închidă uşa în nas şi am intrat fără să