urmeze instrucţiunile stipulate în testamentul domnului Marlasca, nu să le pună sub semnul întrebării.
- Ce alte instrucţiuni a mai lăsat?
- Nimic deosebit. Simple plăţi către terţe persoane, care nu aveau nici o legătură nici cu biroul, nici cu familia lui.
- Vă amintiţi vreuna în mod deosebit?
- Tatăl meu se ocupa personal de aceste chestiuni, pentru ca angajaţii biroului să nu aibă acces la informaţii, ca să zic aşa, delicate.
- Şi tatălui dumneavoastră nu i s-a părut ciudat că fostul lui asociat voia să dea din aceşti bani unor necunoscuţi?
- Bineînţeles că i s-a părut ciudat. Multe lucruri i s-au părut ciudate.
- Vă amintiţi care era destinaţia acelor plăţi?
- De unde vreţi să-mi amintesc? Au trecut de atunci cel puţin douăzeci şi cinci de ani.
- Faceţi un efort, i-am zis. Pentru domnişoara Margarita. Secretara îmi aruncă o privire îngrozită, la care i-am răspuns făcându-i cu ochiul.
- Nu cumva să vă atingeţi de ea, ameninţă Valera.
- Nu-mi daţi idei, i-am retezat-o eu. Cum staţi cu memoria? Vi s-a mai împrospătat?
- Pot să mă uit în registrele private ale tatălui meu.
Atâta tot.
- Unde-s?
- Aici, printre hârtiile lui. Dar îmi va lua câteva ore...
Am pus receptorul în furcă şi m-am uitat la secretara lui Valera, care izbucnise în plâns. I-am întins o batistă şi am bătut-o cu palma pe umăr.
- Hai, femeie, nu fi aşa tristă, că acuşi plec. Ai văzut că nu voiam decât să stau de vorbă cu el?
Încuviinţă înspăimântată, fără să-şi mute privirea de la revolver. Mi-am închis paltonul şi i-am zâmbit.
- Încă ceva şi gata.
Îşi ridică privirea temându-se de ce-i mai rău.
- Notează-mi adresa avocatului. Şi nu încerca să mă păcăleşti fiindcă, dacă mă minţi, mă întorc şi te asigur că o să las la poartă simpatia asta naturală ce mă caracterizează.
Înainte să plec, am rugat-o pe domnişoara Margarita să-mi arate unde avea cablul telefonic şi l-am retezat, scutind-o astfel de tentaţia de a-l anunţa pe Valera că mă pregăteam să-i fac o vizită de curtoazie sau de a suna la Poliţie ca să informeze despre micile noastre neînţelegeri.
14
Avocatul Valera locuia într-o clădire monumentală, cu aer de castel normand, pironită la intersecţia străzilor Girona şi Ausias March. Am presupus că moştenise de la taică-său acea monstruozitate odată cu biroul şi că fiecare piatră care o susţinea era zidită cu sângele şi cu suflarea unor generaţii întregi de barcelonezi care n-ar fi visat niciodată să pună piciorul într-un asemenea palat. I-am spus portarului că am nişte acte de la birou pentru domnul avocat, din partea domnişoarei Margarita, şi, după ce a şovăit o clipă, m-a lăsat să trec. Am urcat treptele fără grabă, sub privirea atentă a portarului. Palierul de la etajul principal era mai spaţios decât majoritatea locuinţelor pe care mi le aminteam din copilăria petrecută în vechiul cartier Ribera, aflat la doar câţiva metri.
Ciocanul de bătut în uşă avea forma unui pumn de bronz. De îndată ce l-am apucat să bat, mi-am dat seama că uşa era deschisă. Am împins-o uşor şi am vârât capul înăuntru. Antreul dădea într-un coridor lung, măsurând cam trei metri lăţime, cu pereţii îmbrăcaţi într-o catifea albastră şi acoperiţi cu tablouri. Am închis uşa în urma mea şi am scrutat semiîntunericul cald ce se întrezărea în fundul culoarului. O melodie voalată plutea în aer, un lamento de pian, elegant şi melancolic. Granados.
- Domnule Valera l am strigat. Sunt Martin. Neprimind nici un răspuns, am pornit-o încetişor pe culoar, urmărind acea melodie tristă. Am înaintat printre tablourile şi firidele ce adăposteau statuete de fecioare şi de sfinţi. Culoarul era jalonat de arce succesive, acoperite cu perdeluţe. L-am traversat, perdeluţă după perdeluţă, până când am ajuns la capătul coridorului, unde se deschidea o sală mare, aflată în penumbră. Salonul era dreptunghiular şi avea pereţii acoperiți cu rafturi de cărţi, de la podea până la tavan. În fund se distingea o uşă mare, întredeschisă, iar mai încolo, întunecimea pâlpâitoare şi portocalie a unui cămin.
- Domnule Valera! am strigat din nou, ridicând glasul. O siluetă se profilă în fasciculul de lumină
pe care focul îl proiecta dinspre uşa întredeschisă. Doi ochi strălucitori mă examinară cu suspiciune.
Un câine, care mi s-a părut ciobănesc german, dar care avea toată blana albă, s-a apropiat încetişor.
Am rămas nemişcat, descheindu-mă încet la palton şi căutând revolverul, Animalul se opri la picioarele mele şi mă privi, lăsând să-i scape o tânguială. L-am mângâiat pe cap şi mi-a lins degetele. Apoi s-a întors şi s-a dus spre uşa dincolo de care strălucea lumina focului. Se opri în prag şi mă privi din nou. L-am urmat.
De partea cealaltă a uşii am găsit o sală de lectură dominată de un şemineu imens. Nu exista altă
lumină în afară de cea aruncată de flăcări şi un dans de umbre pâlpâitoare şerpuia pe pereţi şi pe tavan. În mijlocul sălii se afla o masă pe care era un gramofon, din care ieşea acea melodie. În faţa focului, cu spatele la uşă, era un fotoliu mare din piele. Câinele se apropie de fotoliu şi se întoarse din nou, uitându-se la mine. M-am dus într-acolo, exact atât cât să văd mâna care se odihnea pe braţul fotoliului, ţinând o ţigară aprinsă, din care fumul albastru urca perfect vertical.
- Domnule Valera! Sunt Martin. Uşa era deschisă... Câinele se întinse lângă fotoliu, uitându-se în continuare ţintă la mine. M-am apropiat încet şi am înconjurat fotoliul. Avocatul Valera şedea în faţa focului, cu ochii deschişi şi cu un zâmbet uşor pe buze. Era îmbrăcat într-un costum de trei piese şi cu mâna cealaltă ţinea, în poală, un caiet din piele. M-am aşezat în faţa lui şi l-am privit în ochi. Nu clipea. Atunci am observat acea lacrimă roşie, o lacrimă de sânge, care îi cobora încetişor pe obraz.
Am îngenuncheat în faţa lui şi am luat caietul pe care-l ţinea în poală. Câinele îmi azvârli o privire
dezolată. L-am mângâiat pe cap.
- Îmi pare rău, am murmurat.
Caietul era scris de mână şi părea un soi de registru de încasări, cu paragrafe datate şi separate printr-o linie scurtă. Valera îl ţinea deschis la jumătate. Prima încasare de pe pagina la care rămăsese indica faptul că însemnarea fusese făcută pe 23 noiembrie 1904.
Aviz de plată (356-a/23-11-04), 7.500 pesetas, către contul fond D.M. Trimitere prin Marcel (în persoană) la adresa indicată de D.M. Pasajul din spatele cimitirului vechi - atelier de sculptură
"Sanabre şi Fiii".
