eşti logodnicul ei, trebuia să ştii.
— Sunt logodnicul ei, nu gardian civil.
— Hai, să plecăm, ăsta-i o paparudă, conchise şefa.
Amândouă trecură pe lângă mine aruncându-mi o privire piezişă şi o jumătate de zâmbet scârbit. A treia, codaşă, se opri o clipă înainte să iasă şi, asigurându-se că celelalte n-o vedeau, îmi şopti la ureche:
— Beatriz n-a venit nici vineri.
— Ştii de ce?
— Tu nu eşti logodnicul ei, nu-i aşa?
— Nu. Doar un prieten.
— Mi se pare că-i bolnavă.
— Bolnavă?
— Aşa a zis una din fete, care a sunat-o acasă. Acum trebuie să plec.
Înainte să apuc a-i mulţumi pentru ajutor, fata se grăbi să
li se alăture celorlalte două, care o aşteptau fulgerând-o din priviri, la capătul opus al galeriei.
— Daniel, ceva s-o fi întâmplat. Vreo mătuşică bătrână
care-a dat ortul popii, vreun papagal cu scrofule, vreun guturai de atâta umblat cu funduleţul în aer liber…
Dumnezeu ştie. Împotriva a ceea ce crezi cu ochii închişi, universul nu se învârte în jurul apetenţelor dintre picioarele dumitale. Alţi factori influenţează devenirea omenirii.
— Crezi că nu ştiu? Parcă nu mă cunoşti, Fermín.
— Dragul meu, dacă Dumnezeu ar fi binevoit să-mi dea nişte şolduri mai largi, mai că te-aş fi putut naşte, atât de bine te cunosc. Ascultă-mă pe mine. Nu te mai gândi la asta şi ieşi la aer curat. Aşteptarea e rugina sufletului.
— Aşadar, dumitale îţi par caraghios.
— Nu. Îmi pari îngrijorător. Ştiu eu că, la vârsta dumitale, lucrurile astea par sfârşitul lumii, însă toate au o limită. În seara asta, mergem amândoi să ne destrăbălăm într-un local
de pe strada Plateria care, după cât se pare, face furori. Mi s-a spus că sunt acolo nişte subrete din nord, abia sosite de la Ciudad Real, care-ţi scot şi mătreaţa de pe tine. Fac cinste.
— Dar Bernarda ce-o să spună?
— Fetele sunt pentru dumneata. Eu am de gând să aştept în salon, citind o revistă şi mulţumindu-mă să privesc de departe, întrucât m-am convertit la monogamie, dacă nu in mentis, cel puţin de facto.
— Îţi mulţumesc, Fermín, însă…
— Un băiat de optsprezece ani care refuză o asemenea ofertă nu-i în deplinătatea facultăţilor. Trebuie făcut ceva chiar în clipa asta. Ţine.
Se scormoni prin buzunare şi-mi întinse câteva monede.
M-am întrebat dacă nu cumva erau dublonii cu care avea de gând să finanţeze vizita la somptuosul harem al nimfelor de podiş.
— Cu asta nu primim niciun bună-seara, Fermín.
— Dumneata te numeri printre cei care cad din copac şi nu mai ajung la pământ. Chiar crezi c-am să te duc la curve şi c-am să te înapoiez devorat de gonoree tatălui dumitale, omul cel mai sfânt din câţi am cunoscut? Chestia cu fetiţele ţi-o spuneam ca să văd cum reacţionezi, apelând la singura parte din persoana dumitale care pare să funcţioneze. Du-te la telefonul de la colţul străzii şi sună-ţi iubita cu un pic de intimitate.
— Bea mi-a spus în mod expres să nu sun.
— Şi ţi-a mai spus c-o să te sune vineri. Azi e luni. Numai de dumneata depinde. Una e să crezi în femei şi alta e să
crezi ce spun ele.
Convins de argumentele lui, m-am furişat din librărie până
la telefonul public de la colţul străzii şi am format numărul familiei Aguilar. La al cincilea apel, cineva a ridicat receptorul de cealaltă parte şi a ascultat în tăcere, fără să răspundă.
Trecură cinci secunde eterne.
— Bea? am murmurat eu. Tu eşti?
Glasul care a răspuns mi-a căzut ca o lovitură de ciocan în stomac.
— Ticălos nemernic! Îţi jur c-o să te stâlcesc în bătaie.
Tonul era oţelit, de mânie reţinută. Rece şi senină. Asta m-a înspăimântat cel mai mult. Mi-l puteam imagina pe domnul Aguilar în vestibulul casei sale, cu telefonul în mână, acelaşi pe care îl folosisem de multe ori ca să-l sun pe tata şi să-i spun că o să întârzii fiindcă îmi petreceam după-amiaza cu Tomas. Am rămas ascultând respiraţia tatălui Beei, mut, întrebându-mă dacă mă recunoscuse după voce.
— Văd că n-ai coaie nici să vorbeşti, nenorocitule. Orice căcat uscat e-n stare să facă ce faci tu, dar cel puţin un bărbat ar avea curajul să dea piept. Mie mi-ar crăpa obrazul de ruşine dacă aş şti că o fată de şaptesprezece ani are mai mult sânge-n vine decât mine, fiindcă ea n-a vrut să spună
