cine eşti şi nici n-o să spună. Şi pentru că tu n-ai tupeu să
sari la interval pentru Beatriz, o să plătească ea pentru ce-ai făcut.
Când am pus telefonul în furcă îmi tremurau mâinile. N-am fost conştient de ceea ce făcusem până când n-am ieşit din cabină şi mi-am târât picioarele înapoi spre librărie. Nu mă gândisem că apelul meu nu putea decât să înrăutăţească
situaţia în care se afla Bea. Singura mea grijă fusese să-mi păstrez anonimatul şi să-mi feresc obrazul, lepădându-mă de cei pe care spuneam că-i iubesc şi de care doar mă foloseam.
O făcusem deja atunci când inspectorul Fumero îl bătuse pe Fermín. O făcusem din nou când o lăsasem pe Bea în plata Domnului. Şi aveam s-o fac din nou când împrejurările îmi vor fi oferit prilejul. M-am oprit în stradă zece minute, încercând să mă liniştesc, înainte să intru înapoi în librărie.
Poate că trebuia să mai sun o dată şi să-i spun domnului Aguilar că da, că eram eu, că umblam nebun după fiică-sa şi că aşa se termina toată povestea. Dacă mai apoi avea să vină
cu uniforma lui de comandant să-mi pocească mutra, era dreptul lui.
Mă întorceam spre librărie, când am băgat de seamă că
cineva mă urmărea din dreptul unui portal de pe partea cealaltă a străzii. La început m-am gândit că era don Federico, ceasornicarul, însă mi-a fost de-ajuns o singură
privire ca să constat că era vorba de un individ mai înalt şi mai solid. M-am oprit să mă uit şi eu la el şi, spre
surprinderea mea, el îşi înclină capul, ca şi cum ar fi vrut să
mă salute şi să-mi indice că nu-l deranja deloc faptul că îi remarcasem prezenţa. Lumina unui felinar îi cădea pe chip din profil. Trăsăturile îmi păreau familiare. Înaintă un pas şi, încheindu-şi pardesiul până sus, îmi zâmbi şi se îndepărtă
printre pietoni, spre Rambla. L-am recunoscut atunci pe agentul de poliţie care mă ţinuse în timp ce inspectorul Fumero îl cotonogea pe Fermín. Când am intrat în librărie, Fermín îşi ridică ochii şi îmi aruncă o privire întrebătoare.
— Ce-i cu faţa asta?
— Fermín, cred că avem o problemă.
Chiar în acea seară am pus în aplicare planul de mare intrigă şi puţină consistenţă pe care îl concepuserăm cu câteva zile în urmă împreună cu don Gustavo Barcelo.
— Primul lucru e să ne asigurăm că dumneata nu te -ai înşelat şi că suntem sub supravegherea poliţiei. Acuma, prefă- cându-ne că habar n-avem, o să facem o plimbărică
până la Els Quatre Gats, ca să vedem dacă individul mai e acolo, afară, la pândă. Însă tatălui dumitale nu-i spune nicio vorbă despre toate astea, ori o să sfârşească prin a face piatră la rinichi.
— Şi ce vrei să-i spun? De mult bănuieşte ceva.
— Spune-i că te duci după seminţe de floarea-soarelui.
— Dar de ce trebuie să mergem taman la Els Quatre Gats?
— Fiindcă acolo fac cele mai bune sandvişuri cu cârnaţi pe-o rază de cinci kilometri şi undeva trebuie să stăm de vorbă. Nu fi prăpăstios şi fă cum îţi spun eu, Daniel.
Dând drept bine venită orice activitate care mă ţinea departe de gândurile mele, m-am supus docil şi, câteva minute mai târziu, ieşeam în stradă, după ce-l asigurasem pe tata că aveam să mă întorc la cină. Fermín mă aştepta la colţul de la Puerta del Angel. Când m-am apropiat de el, mi-a făcut semn din sprâncene să merg în continuare.
— Avem şarpele-cu-clopoţei după noi, la vreo douăzeci de metri. Nu te întoarce.
— E acelaşi?
— Nu cred, doar dacă nu cumva a intrat la apă. Ăsta pare un boboc. Are un ziar de sport de acum şase zile. Probabil că
Fumero îşi recrutează ucenicii de la balamuc.
Când am ajuns la Els Quatre Gats, omul nostru a luat o masă la câţiva metri de a noastră şi s-a prefăcut că reciteşte pentru a nu ştiu câta oară evenimentele din etapa ligii din urmă cu o săptămână. La fiecare douăzeci de secunde, ne arunca o privire cu coada ochiului.
— Sărăcuţul, uită-te la el cum asudă, zise Fermín scuturând din cap. Te văd cam împrăştiat, Daniel. Ai vorbit cu fetiţa au ba?
— S-a băgat taică-său.
— Şi aţi avut o conversaţie prietenească şi cordială.
— Mai curând un monolog.
— Am priceput. Trebuie deci să deduc că încă nu-i spui
„tăticule‖?
— Mi-a zis pe şleau c-o să mă omoare în bătaie.
— O fi o figură de stil.
În acest moment, silueta ospătarului se legănă pe deasupra noastră. Fermín ceru mâncare cât pentru un regiment, frecându-şi mâinile de poftă.
— Dumneata nu vrei nimic, Daniel?
Am clătinat din cap. Când ospătarul s-a întors cu două
tăvi ticsite cu mezeluri, sandvişuri şi diferite feluri de bere, Fermín îi plasă un dublon sănătos şi îi zise să păstreze restul.
