tificăm şansele care ni se oferă — da, carpe diem, Kate — şi este
aplaudată la scenă deschisă când termină. E clar că e deşteaptă, populară şi încrezătoare. Nu ca încântătoarea domnişoară Steele, care este retrasă şi timidă. Mă mir că fetele astea două sunt prietene.
Îmi aud numele; rectorul m‑a prezentat. Mă ridic şi mă apropii de tribună. E momentul, Grey.
— Sunt profund recunoscător şi mişcat de marea cinste pe care conducerea universităţii mi‑a acordat‑o astăzi. Îmi oferă rarul prilej de a vorbi despre activitatea impresionantă a Facultăţii de Ştiinţe Ecologice din cadrul universităţii. Scopul nostru este să dezvoltăm metode agricole viabile şi sustenabile ecologic pentru ţările lumii a treia. Iar ţelul suprem este să ajutăm la eradicarea foametei şi a sără‑
ciei pe tot cuprinsul globului. Peste un miliard de oameni, mai ales din Africa subsahariană, Asia de Sud şi America Latină, trăiesc într‑o sărăcie cumplită. Disfuncţionalităţile de natură agricolă abundă în aceste părţi ale lumii, iar consecinţa este distrugerea ecologică şi socială. Ştiu din proprie experienţă ce înseamnă să suferi de foame.
Această călătorie are pentru mine un caracter foarte personal… Ca parteneri, WSU şi GEH au înregistrat progrese importante în dome‑
niul fertilizării solului şi‑al tehnologizării agriculturii. Dezvoltăm sistemele de agricultură organică şi deja terenurile noastre de testare au recolte mai mari cu 30 la sută pe hectar. WSU a avut un rol funda‑
mental în aceste realizări fantastice. Iar GEH se mândreşte cu acei studenţi care ni s‑au alăturat ca stagiari şi care lucrează la terenurile noastre cultivabile din Africa. Munca lor are un efect pozitiv asupra comunităţilor locale şi asupra lor înşişi. Împreună putem lupta cu foametea şi cu sărăcia extremă care distrug aceste regiuni. Dar în epoca evoluţiei tehnologice, când lumea civilizată a luat un avans considerabil, adâncind şi mai tare prăpastia între favorizaţi şi defa‑
vorizaţi, este esenţial să ne amintim că nu trebuie să irosim resur‑
sele finite ale planetei. Resursele aparţin întregii omeniri şi trebuie să le economisim, să găsim feluri de a le reînnoi şi de a crea soluţii noi pentru a hrăni această planetă suprapopulată. Cum am mai spus, eforturile reunite ale GEH şi WSU vor genera soluţii şi este 272 Grey
E L James 273
misiunea noastră să facem cunoscut acest mesaj. Prin intermediul diviziei de telecomunicaţii a GEH intenţionăm să oferim o sursă de informare şi educare în ţările în curs de dezvoltare. Sunt mândru să
vă anunţ că facem progrese impresionante în domeniul tehnologiei solare, a rezistenţei bateriilor şi a distribuţiei wireless, ceea ce va duce internetul în cele mai îndepărtate părţi ale lumii — iar obiectivul nostru este să‑l oferim gratis utilizatorilor din aceste zone. Accesul la educaţie şi la informaţie, pe care noi îl considerăm aici firesc, este un factor crucial al eradicării sărăciei în aceste regiuni în curs de dezvoltare. Noi suntem norocoşi. Suntem privilegiaţi. Unii mai mult ca alţii, iar eu fac parte din această categorie. Avem obligaţia morală
de a oferi şi celor mai puţin norocoşi o viaţă decentă, sănătoasă, sigură şi îndestulătoare, cu acces la multe dintre resursele de care noi ne bucurăm aici. Închei cu un citat după care m‑am ghidat întot‑
deauna. Şi parafrazez un proverb amerindian: „Doar atunci când ultima frunză va cădea, când ultimul copac va muri şi când ultimul peşte va fi prins ne vom da seama că nu putem mânca bani“.
Când încep aplauzele, mă aşez şi evit să mă uit la Ana, îndrep‑
tându‑mi privirea către panoul WSU agăţat în spatele amfiteatrului.
Dacă vrea să mă ignore, bine. Şi eu mă pricep la jocul ăsta.
Rectorul se ridică să anunţe înmânarea diplomelor. Şi aşa începe agonia, până o să ajungem la ea şi o s‑o văd din nou.
După o veşnicie îi aud numele: „Anastasia Steele“. Un val de aplauze, apoi vine către mine gânditoare şi îngrijorată.
La naiba.
La ce se gândeşte oare?
Stăpâneşte‑te, Grey.
— Felicitări, domnişoară Steele, spun când îi ofer diploma.
Ne strângem mâna, dar nu‑i dau drumul să plece.
— Ai vreo problemă cu laptopul?
Pare uluită.
— Nu.
— Atunci îmi ignori e‑mailurile?
Îi dau drumul.
— Le‑am văzut doar pe cele cu fuziuni şi achiziţii.
Ce mama dracului înseamnă asta?
Se încruntă şi mai tare, dar trebuie s‑o las să plece — deja se face coadă în spatele ei.
— Vorbim mai târziu.
O las să înţeleagă că n‑am încheiat această discuţie.
Mă simt ca în purgatoriu când se termină coada. Fetele m‑au măsurat din priviri, mi‑au făcut ochi dulci, mi‑au strâns mâna hlizindu‑se tâmp şi am primit pe ascuns cinci hârtiuţe cu numere de telefon. Mă bucur când părăsesc scena alături de ceilalţi vorbitori, în sunet de imnuri studenţeşti şi aplauze.
Pe culoar o apuc pe Kavanagh de braț.
— Trebuie să vorbesc cu Ana. Poţi s‑o găseşti? Acum.
Kavanagh este luată prin surprindere, dar înainte să apuce să
spună ceva adaug, pe un ton cât se poate de politicos:
