436 Grey

E L James 437

Ana stă lângă blatul din bucătărie, pălăvrăgind cu doamna Jones, care ne‑a pus masa pentru micul dejun.

— Vrei să mănânci ceva? întreabă doamna Jones.

— Nu, mulţumesc, zice Ana.

A, nu, nu‑ncepe iar.

— Sigur c‑o să mănânci, mârâi eu la amândouă. Îi plac clătitele, şunca şi ouăle, doamnă Jones.

— Da, domnule Grey. Dumneavoastră ce doriţi, domnule? zice ea, fără să clipească.

— Omletă, te rog, şi nişte fructe. Stai jos, îi spun Anei, arătându‑i unul dintre taburete.

Ea se aşază, iar eu iau loc lângă ea, în timp ce doamna Jones ne pregăteşte micul dejun.

— Ţi‑ai cumpărat bilet de avion? o întreb.

— Nu, îl cumpăr de‑acasă, de pe internet.

— Ai bani?

— Da, îmi răspunde ea de parcă ar vorbi cu un copil de cinci ani şi‑şi aruncă părul peste umăr, strângând din buze iritată.

Ridic din sprânceană autoritar. Te pot bate oricând din nou la fund, iubito.

— Da, am, mulţumesc, zice ea repede, cu un ton mai supus.

Aşa e mult mai bine.

— Am un avion. Nu va avea niciun zbor de făcut în următoarele trei zile; ţi‑l pun la dispoziţie.

O să zică „nu“. Dar nu mă poate opri să‑i propun varianta asta.

Îşi desface buzele şocată şi pare uluită, impresionată şi exaspe‑

rată în aceeaşi măsură.

— Am abuzat deja grav de flota aviatică a companiei tale. N‑aş

vrea să abuzez în continuare, spune ea, cu nonşalanţă.

— E compania mea şi e avionul meu.

Ea scutură din cap.

— Mulţumesc pentru ofertă. Dar mi‑ar prinde mai bine să iau o cursă de linie.

Cu siguranţă, cele mai multe dintre femei ar fi profitat de ocazia de a zbura cu un avion particular, dar se pare că bogăţia materială

n‑o impresionează deloc pe fata asta — sau nu vrea să se simtă înda‑

torată faţă de mine. Nu sunt sigur care e răspunsul corect. Oricare‑ar fi, e o creatură încăpăţânată.

— Cum doreşti.

Oftez.

— Ai multe pregătiri de făcut pentru interviu?

— Nu.

— Bine.

O întreb, dar tot nu‑mi spune la care edituri are interviuri. În loc de răspuns, îmi oferă un zâmbet de sfinx. Nu‑mi dezvăluie cu niciun chip acest secret.

— Sunt un om influent, domnişoară Steele.

— Sunt foarte conştientă de acest lucru, domnule Grey. Ai de gând să‑mi pui telefonul sub urmărire?

Nu‑i o idee rea.

— De fapt, eu o să fiu destul de ocupat în după‑amiaza asta, aşa că o să pun pe altcineva, îi răspund rânjind.

— Dacă te poţi lipsi de cineva pentru aşa ceva, înseamnă că ai prea mulţi angajaţi.

O, azi e obraznică.

— O să‑i scriu un e‑mail şefei de la resurse umane şi‑o s‑o rog să

fie mai atentă cu efectivul.

Asta‑mi place: ciorovăiala noastră. E reconfortantă şi distractivă

şi nu seamănă cu nimic din ce‑am trăit înainte.

Doamna Jones ne serveşte micul dejun şi mă bucur că Ana îşi savurează mâncarea. Când doamna Jones iese din bucătărie, Ana mă

fixează cu privirea.

— Ce e, Anastasia?

— Ştii, tot nu mi‑ai spus de ce nu‑ţi place să fii atins.

Nu din nou!