— Nu vreau să‑nchid.
— Nici eu nu vreau.
— Ai fost foarte supărat pe mine? mă întreabă.
— Da.
— Şi mai eşti?
— Nu.
Acum că ştiu că eşti teafără.
— Deci n‑o să mă pedepseşti?
— Nu. Sunt omul momentului.
— Am observat, mă tachinează ea şi asta mă face să zâmbesc.
— Poţi închide acum, domnişoară Steele.
— Chiar vreţi să închid, domnule?
— Du‑te la culcare, Anastasia.
— Da, domnule.
Tot nu închide şi îmi dau seama că zâmbeşte larg. Ceea ce mă
binedispune şi mai tare.
— Crezi c‑o să poţi să faci vreodată ceea ce ţi se spune? o întreb.
— Poate. Vedem de duminică încolo, zice ea, cu o voce ispiti‑
toare, şi conexiunea se întrerupe.
Anastasia Steele, ce‑o să mă fac eu cu tine?
De fapt, ştiu ce‑o să fac, dacă acea cravaşă de călărie soseşte la timp. Şi cu acest gând tentant dau pe gât restul paharului de Armagnac şi mă duc să mă culc.
Sâmbătă,
28 mai 2011
354 Grey
Sâmbătă,
28 mai 2011
— Christian! exclamă încântată Mia şi vine în fugă către mine, lăsându‑şi baltă căruciorul plin cu bagaje.
Mă cuprinde cu mâinile de gât şi mă îmbrăţişează cu putere.
— Mi‑a fost dor de tine, zice ea.
— Şi mie mi‑a fost dor de tine.
O îmbrăţişez şi eu. Se dă în spate şi mă cercetează cu ochii ei negri şi atenţi.
— Arăţi bine, face ea. Povesteşte‑mi despre fata asta!
— Hai să ajungem acasă, cu bagajele tale cu tot.
Îi iau căruciorul, care cântăreşte o tonă, şi ieşim împreună din terminal, îndreptându‑ne către parcare.
— Deci cum a fost la Paris? Mi se pare că l‑ai adus pe tot acasă
cu tine.
— C’est incroyable! exclamă ea. Însă Floubert a fost un nemernic.
Frate. S‑a purtat oribil. Un profesor de rahat, dar un bucătar excelent.
— Asta înseamnă că găteşti tu diseară?
— Ah, speram să gătească mama.
