— Cum adică?

— Păi, eşti mai ciudat decât de obicei.

— Crezi că sunt ciudat?

Ana, iubito, Ciudat este numele meu de botez.

— Uneori.

Spune‑i. Spune‑i că n‑a mai sărit nimeni pe tine de multă vreme.

— Ca de obicei, m‑ai surprins, domnişoară Steele.

— Cum te‑am surprins?

— Hai să spunem doar c‑am primit un cadou neaşteptat.

— Scopul nostru e să vă satisfacem, domnule Grey, mă tachi‑

nează ea, privindu‑mă fix.

— Şi chiar mă satisfaci, recunosc eu.

Dar mă şi dezarmezi.

— Credeam că te duci să faci duş.

Se posomorăşte.

La naiba.

— Da, ăă, ne vedem într‑o clipă.

Se răsuceşte şi iese valvârtej din birou, lăsându‑mă extrem de derutat. Clatin din cap ca să mă trezesc din buimăceală, apoi încep să‑mi strâng lucrurile împrăştiate pe jos şi să le aranjez la loc pe birou.

Cum mama naibii se poate strecura pur şi simplu la mine în birou ca să mă seducă?

Eu trebuia să fiu cel care dictează în această relaţie. La asta mă

gândeam azi‑noapte: la entuziasmul şi la afecţiunea ei fără margini.

Cum o să mă descurc eu cu toate astea? Nu ştiu. Iau telefonul.

Dar e plăcut.

Da.

Mai mult decât plăcut.

Râd uşor când mă gândesc la asta şi‑mi amintesc e‑mailul ei

„drăguţ“.

La naiba, am un apel ratat de la Bil . Probabil că m‑a sunat în timpul partidei amoroase cu domnişoara Steele. Mă aşez la birou, stăpân din

nou pe universul meu — acum că ea e la duş — şi‑l sun pe Bil . Trebuie să‑mi povestească despre Detroit… şi trebuie să mă adun.

Bill nu‑mi răspunde, aşa că o sun pe Andrea.

— Domnule Grey.

— Avionul este liber mâine şi poimâine?

— Nu are niciun zbor programat până joi, domnule.

— Super. Mai încerci tu la Bill?

— Sigur.

Discuţia cu Bill durează mult. Ruth s‑a descurcat excelent evaluând toate terenurile industriale abandonate din Detroit. Două

dintre ele sunt potrivite pentru uzinele experimentale pe care vrem să le construim, iar Bill e sigur că Detroit dispune de forţa de muncă

de care avem nevoie.

Mă întristez.

Chiar trebuie să fie Detroit?

Am amintiri vagi despre locul acela: beţivi, vagabonzi şi drogaţi urlând la noi pe stradă; cocioaba sordidă care ne ţinea loc de casă; şi femeia tânără şi distrusă, târfa drogată căreia îi spuneam mami, privind în gol şi stând într‑o încăpere tristă şi împuţită, cu aer stătut şi plină de praf.

Şi el.

Mă trec fiorii. Nu te mai gândi la el… nici la ea.

Dar nu mă pot abţine. Ana n‑a comentat nimic despre mărturi‑

sirea mea de azi‑noapte. N‑am vorbit nimănui despre târfa drogată.

Poate că de‑asta m‑a atacat Ana dis‑de‑dimineaţă: crede că am nevoie de iubire tandră şi de afecţiune.

La dracu’.

Iubito. O să profit de trupul tău dacă tu mi‑l oferi. Sunt bine aşa cum sunt. Dar mă întreb, de fapt, dacă sunt într‑adevăr bine. Mă

prefac că‑mi ignor neliniştea; trebuie să discut despre asta cu Flynn când se întoarce.

Acum însă mi‑e foame. Sper c‑a ieşit de la duş, pentru că trebuie să mănânc.