— Nu mai vreau nicio scuză lamentabilă.

Gata, suficient. Am luat deja o hotărâre.

— Christian…

— Pune‑l pe Marco să mă sune, acum e momentul.

— Bine. Bine. Dacă asta‑ţi doreşti cu adevărat. Altceva?

— Da. Spune‑i lui Barney că prototipul arată bine, dar nu sunt convins de interfaţă.

— Credeam că interfaţa funcţionează bine, când mi‑am dat seama cum. Dar eu nu sunt expert.

— Nu, doar că‑i lipseşte ceva.

— Vorbeşte cu Barney.

— Vreau să mă‑ntâlnesc cu el după‑amiază să discutăm.

— Faţă‑n faţă?

Mă enervează sarcasmul ei. Dar îi ignor tonul şi‑i spun că vreau să fie acolo toată echipa.

— Va fi încântat. Deci te văd în după‑amiaza asta?

Pare optimistă.

— Da, o asigur eu. Transferă‑mă înapoi la Andrea.

Cât aştept să răspundă, mă uit la cerul fără nori. Are aceeaşi nuanţă ca ochii Anei.

Siropos, Grey.

— Andrea…

Ceva‑mi distrage atenţia. Ridic privirea şi mă bucur s‑o văd pe Ana stând în pragul uşii, îmbrăcată doar cu tricoul meu. Picioarele ei lungi şi bine proporţionate sunt făcute doar pentru privirile mele.

Are nişte picioare senzaţionale.

— Domnule Grey, răspunde Andrea.

Eu şi Ana ne privim în ochi. Chiar au culoarea cerului de vară

şi sunt la fel de calzi. Doamne, Dumnezeule, m‑aş putea bucura de căldura ochilor ei toată ziua — în fiecare zi.

Nu fi absurd, Grey.

— Anulează‑mi toate întâlnirile de dimineaţă, dar roagă‑l pe Bill să mă sune. Ajung pe la două. Trebuie să vorbesc cu Marco după‑amiază, o să‑mi ia cel puţin o jumătate de oră.

Ana zâmbeşte uşor, iar eu mă trezesc imitând‑o.

— Da, domnule, spune Andrea.

— Programează‑l pe Barney cu echipa lui după Marco sau poate mâine şi găseşte‑mi timp să mă‑ntâlnesc cu Claude în fiecare zi a săptămâni .

— Sam vrea să discute cu tine, în cursul dimineţii.

— Spune‑i s‑aştepte.

— E vorba despre Darfur.

— Da?

— Se pare că întrezăreşte în acest convoi umanitar o mare opor‑

tunitate de PR.

O, Doamne. O‑ntrezăreşte, nu‑i aşa?

— Nu, nu vreau publicitate pentru Darfur.

Am o voce îmbufnată şi exasperată.

— Spune că un jurnalist de la Forbes vrea să discute cu tine despre asta.

Cum naiba au aflat?

— Spune‑i lui Sam să se descurce singur, mă răstesc.

Pentru asta‑i plătit.

— Vrei să vorbeşti direct cu el? întreabă ea.

— Nu.

— Mă ocup eu. Mai trebuie să confirmi prezenţa la evenimentul de sâmbătă.

— Ce eveniment?

— Gala Camerei de Comerţ.

— E sâmbăta care vine? întreb şi atunci îmi vine o idee.

— Da, domnule.

— Stai puţin…

Mă‑ntorc către Ana, care‑şi tot foieşte piciorul stâng, dar nu‑şi ia ochii albaştri ca azurul de la mine.