— Asta te şochează?

— Mă şochează faptul că‑mi place.

— Christian, şopteşte şi numele meu rostit de ea îmi transmite căldură în tot trupul.

Ana.

— Vreau să fac ceva mâine.

— Ce anume?

— O surpriză. Pentru tine.

Cască.

Destul. E obosită.

— Te plictisesc cumva, domnişoară Steele?

— Niciodată, recunoaşte ea.

Mă aplec şi‑o sărut rapid.

— Culcă‑te, îi ordon şi sting lumina de pe noptieră.

Joi,

Şi peste câteva clipe îi aud respiraţia liniştită; a adormit buştean.

O învelesc cu un cearşaf, mă răsucesc cu faţa‑n sus şi mă uit la venti‑

2 iunie 2011

latorul care se roteşte‑n tavan.

În definitiv, să vorbeşti nu‑i aşa de rău.

Ziua de azi a mers bine, în cele din urmă.

Mulţumesc, Elena . . .

Şi, cu un zâmbet satisfăcut, închid ochii.

514 Grey

Joi,

2 iunie 2011

— Nu. Nu mă părăsi.

Şoaptele îmi invadează somnul, făcându‑mă să mă scutur şi să

mă trezesc.

Ce‑a fost asta?

Mă uit în jurul meu. Unde mama dracului sunt?

Ah, da, la Savannah.

— Nu. Te rog. Nu mă părăsi.

Poftim? E Ana.

— Nu plec nicăieri, mormăi eu, confuz.

Mă răsucesc şi mă sprijin într‑un cot. S‑a cuibărit toată lângă

mine şi pare că doarme.

— N‑am să te părăsesc, bâiguie ea.

Mă cuprind fiorii.

— Mă bucur s‑aud asta.

Oftează.

— Ana? şoptesc eu.

Dar ea nu răspunde. Are ochii închişi. Doarme profund. Cred că

visează… oare ce visează?

516 Grey

E L James 517

— Christian, zice ea.

— Da, răspund eu mecanic.

Dar nu mai spune nimic; cu siguranţă doarme, dar n‑am mai auzit‑o niciodată să vorbească în somn.

Mă uit fascinat la ea. Are chipul luminat de becul din living.

Fruntea i se încreţeşte pentru o clipă, ca şi cum un gând neplăcut i‑ar da târcoale, apoi se netezeşte la loc. Respiră cu buzele întredeschise şi este atât de frumoasă, în somn, cu chipul ei blând.