La naiba. Nu. Fac un pas înapoi, iar întunericul mă strânge de coaste.
— Te rog, şopteşte ea.
Nu. Nu. N‑am fost destul de clar?
Nu suport să fiu atins. Nu pot.
Niciodată.
— O, nu, domnişoară Steele, ţi‑am făcut suficiente concesii astă‑aseară. Şi‑am spus nu.
— Nu? întreabă ea.
— Nu.
Şi pentru un moment îmi vine s‑o trimit acasă sau cel puţin sus — cât mai departe de mine. Numai aici să nu rămână.
Nu mă atinge.
Mă priveşte neliniştită şi mă gândesc că mâine pleacă şi n‑o s‑o mai văd pentru o vreme. Oftez. N‑am energie pentru aşa ceva.
414 Grey
E L James 415
— Uite, eşti obosită, şi eu la fel. Hai să ne culcăm.
— Deci a fi atins este pentru tine o limită dură?
— Da. Dar ştiai asta deja.
Nu pot să nu‑mi arăt exasperarea.
— Te rog să‑mi spui de ce.
Nu vreau să‑i povestesc. Nu‑i o discuţie pe care să vreau s‑o port. Niciodată.
— Ah, Anastasia, te rog. Las‑o baltă deocamdată.
E uluită.
— Pentru mine e important, spune ea, cu un ton şovăitor în glas.
— La dracu’ cu toate, mormăi în barbă.
Scot un tricou din dulap şi i‑l arunc.
— Pune‑ţi asta şi culcă‑te.
De ce‑o las oare să doarmă cu mine? Dar asta‑i o întrebare reto‑
rică: în străfundul sufletului meu, ştiu răspunsul. Pentru că lângă ea dorm mai bine.
Este talismanul meu împotriva viselor rele.
Îmi ţine coşmarurile la distanţă.
Se‑ntoarce cu spatele la mine şi‑şi scoate sutienul, apoi îşi trage tricoul pe ea.
Ce i‑am zis eu în camera de joacă în după‑amiaza asta? N‑ar trebui să‑şi ascundă trupul de privirile mele.
— Vreau la baie, zice ea.
— Acum îmi ceri voie?
— Ăă… nu.
— Anastasia, ştii unde‑i baia. Astăzi, în acest moment al ciudatului nostru aranjament, n‑ai nevoie de permisiunea mea ca să te duci la baie.
Îmi desfac nasturii cămăşii şi‑o scot de pe mine, iar ea iese valvârtej din dormitor, în timp ce eu mă străduiesc din răsputeri să
mă stăpânesc.
Ce‑a apucat‑o?
O seară petrecută la părinţii mei şi acum aşteaptă serenade şi asfinţituri şi plimbări prin ploaie. Eu nu sunt aşa.
I‑am spus asta. Eu nu sunt romantic. Oftez adânc şi‑mi scot pantalonii.
