— Anastasia, întotdeauna vreau să fac sex cu tine. E o încântare să aflu că şi tu vrei acelaşi lucru.

— Sigur că vreau şi eu, doar că nu aşa târziu.

Îşi ia perna în braţe.

— Nu‑i târziu, e devreme. Haide — trezeşte‑te. Plecăm. Sexul mai trebuie să aştepte.

— Visam atât de frumos.

Oftează, privindu‑mă fix.

— Despre ce visai?

— Despre tine.

Chipul i se luminează.

— Ce făceam de data asta?

— Încercai să mă hrăneşti cu căpşune, spune ea, cu o voce subţire.

Aşa se explică fâstâceala ei.

— Dr. Flynn s‑ar distra extraordinar cu aşa ceva. Sus —

îmbracă‑te. Nu te mai obosi să faci duş, facem mai târziu.

Protestează, dar se ridică, fără să vadă că cearşaful i‑a alunecat în jos pe trup şi că a dezgolit‑o. Mi se întăreşte. Cu părul ciufulit şi revărsat pe umeri şi pe sânii goi, arată superb. Încerc să‑mi ignor erecţia şi mă ridic ca să‑i fac loc.

— Cât e ceasul? întreabă ea, cu o voce adormită.

— Cinci şi jumătate dimineaţa.

— Mi se pare că‑i trei.

— N‑aveam prea mult timp. Te‑am lăsat să dormi cât s‑a putut.

Haide.

Îmi vine s‑o trag jos din pat şi s‑o‑mbrac chiar eu. De‑abia aştept s‑o urc în planor.

— Nu pot să fac un duş?

— Dacă faci duş, o să vreau să fac şi eu cu tine şi amândoi ştim ce se va‑ntâmpla atunci — va trece ziua pe lângă noi. Haide.

Se uită la mine, îngăduitoare.

— Unde mergem?

— E o surpriză. Ţi‑am zis.

Ea clatină din cap şi surâde, foarte amuzată.

— Bine.

Coboară din pat, fără să‑şi dea seama că e goală, şi‑şi observă

hainele aflate pe scaun. Mă bucur că nu e timidă ca de obicei; poate pentru că e somnoroasă. Îşi pune boxerii mei şi îmi zâmbeşte larg.

— Te las să te pregăteşti, acum că te‑ai trezit.

O las să se îmbrace şi mă întorc în salon, aşezându‑mă la măsuţă

şi turnându‑mi nişte cafea.

Vine şi ea câteva minute mai târziu.

— Mănâncă, îi zic, făcându‑i semn să se aşeze.

Ea se uită urât la mine, dar pare absentă.

— Anastasia, îi zic, întrerupându‑i visarea.

Flutură din gene de parc‑ar fi fost plecată undeva şi acum s‑ar fi întors.

— O să beau nişte ceai. Pot să iau un croasant la mine? întreabă

ea, veselă.

N‑are de gând să mănânce.

— Nu mă supăra, Anastasia.

— O să mănânc mai târziu, când mi se face foame. Pe la şapte şi jumătate, bine?

— Bine.

N‑o pot forţa.

E atât de sfidătoare şi căpoasă.

— Am chef să‑mi dau ochii peste cap, zice ea.

Ah, Ana, arată‑mi ce poţi.

— Te rog, luminează‑mi ziua.

Se uită‑n sus, către aspersorul de incendiu de pe tavan.