Are un glas somnoros.
— Noapte bună, Ana.
O mai sărut o dată, inspirându‑i parfumul dulce şi încercând să‑mi alung amintirile.
— Nu mai lua mere de pe jos şi nu le mai arunca, dobitocule!
— Du‑te dracului, tocilar fiţos.
Elliot ia câte‑un măr, muşcă din el şi‑l aruncă‑n mine.
— Viermişor, mă necăjeşte el.
Nu! Nu‑mi spune aşa.
Sar pe el. Îl pocnesc cu pumnii în faţă.
— Porc nenorocit. Asta‑i mâncare. Iar tu o iroseşti. Bunicul le vinde. Porc ce eşti. Porcule. Porcule.
— ELLIOT. CHRISTIAN.
Tata mă trage jos de pe Elliot, care se ghemuieşte la pământ.
— Ce s‑a‑ntâmplat?
— E nebun la cap.
— Elliot!
— Distruge merele.
Mă cuprinde furia, sufocându‑mă. Cred c‑o să explodez.
— Ia câte‑o muşcătură, apoi le aruncă. Le‑aruncă în mine.
— Elliot, e‑adevărat?
Elliot se face roşu ca focul sub privirea severă a tatei.
— Cred că mai bine vii cu mine. Christian, ridică merele de pe jos. Poţi s‑o ajuţi pe mama să facă o plăcintă.
Când mă trezesc, ea doarme dusă, şi eu am nasul îngropat în părul ei parfumat, în timp ce o ţin în braţe. Am visat că mă hârjo‑
neam cu Elliot în livada de mere a bunicului; erau nişte zile fericite şi intense.
Este aproape ora şapte — iar am dormit cu domnişoara Steele. E
ciudat să mă trezesc lângă ea, dar ciudat în sensul bun al cuvântului.
Mă gândesc s‑o trezesc şi pe ea cu o partidă de sex matinală; corpul meu e mai mult decât dornic — dar ea doarme profund şi s‑ar putea s‑o şi doară. Mai bine‑o las să doarmă. Mă dau jos din pat, atent să
n‑o trezesc, iau un tricou, îi adun hainele de pe jos şi mă duc în living.
— Bună dimineaţa, domnule Grey.
Doamna Jones îşi face de lucru prin bucătărie.
— Bună dimineaţa, Gail.
Mă‑ntind şi privesc pe fereastră la ultima zbatere a unui răsărit luminos.
426 Grey
E L James 427
— Aveţi ceva de spălat acolo? întreabă ea.
— Da. Sunt hainele Anastasiei.
— Vreţi să le spăl şi să le calc?
— Ai timp?
— O să pun maşina de spălat pe programul scurt.
— Excelent, mulţumesc.
Îi dau hainele Anei.
