— O altă premieră, domnişoară Steele.

Afară e răcoare, dar nu e frig, iar cerul e mai limpede acum, sidefiu şi strălucitor la orizont. Ocolesc maşina şi‑i deschid Anei portiera. O iau de mână şi ne îndreptăm către hangar.

Taylor ne aşteaptă acolo alături de tânăr cu barbă, îmbrăcat în pantaloni scurţi şi încălţat cu sandale.

— Domnule Grey, acesta este pilotul care te va remorca, domnul Mark Benson, spune Taylor.

Îi dau drumul Anei ca să‑i strâng mâna lui Benson, care are o sclipire jucăuşă în ochi.

— Aveţi o dimineaţă minunată în faţa dumneavoastră, domnule Grey, zice Benson. Aveţi vânt din nord‑est, la o viteză de zece noduri, ceea ce însemnă că toţi curenţii de‑a lungul ţărmului vă vor ţine sus o vreme destul de lungă.

Benson e englez şi‑mi strânge mâna cu putere.

— Sună grozav, răspund eu şi privesc către Ana, care vorbeşte ceva în secret cu Taylor. Anastasia. Haide.

— Ne vedem mai târziu, îi spune ea lui Taylor.

Ignorând faptul că se poartă prea familiar cu personalul meu, i‑o prezint lui Benson.

— Domnule Benson, ea e iubita mea, Anastasia Steele.

— Mă bucur de cunoştinţă, spune ea, iar Benson îi strânge mâna şi‑i zâmbeşte fermecător.

— Şi eu, zice el. Vă rog frumos să mă urmaţi.

— Luaţi‑o înainte.

O iau pe Ana de mână şi rămânem în spatele lui Benson.

526 Grey

E L James 527

— Am un Blaník L23 pregătit să decoleze. E un avion vechi. Dar se descurcă bine.

— Minunat. Eu am învăţat să zbor pe un Blaník. Un L13, îi spun lui Benson.

— N‑ai cum să dai greş cu un Blaník. Sunt un mare fan.

Face un gest de apreciere.

— Deşi prefer L23‑ul pentru acrobaţii.

Îl aprob dând din cap.

— O să vă tractez cu un Piper Pawnee, continuă el. O să vă duc sus, până la 1 000 de metri altitudine, apoi vă dau drumul. O să aveţi destul timp de zburat.

— Aşa sper şi eu. Plafonul de nori arată promiţător.

— E puţin prea devreme ca să se mai ridice. Dar nu se ştie nici‑

odată. Dave, tovarăşul meu, va monitoriza zborul. Acum e la budă.

— Bine.

Cred că „budă“ înseamnă toaletă.

— Zbori de multă vreme?

— De când eram în Forţele Aeriene Regale. De vreo cinci ani pilotez avioane uşoare. Suntem pe frecvenţa obişnuită de trafic aerian, 122,3, ca să ştii.

— Am înţeles.

L23‑ul pare a fi în stare bună şi memorez codul de înregistrare la Autoritatea Aviatică Federală: Noiembrie. Papa. Trei. Alfa.

— Mai întâi trebuie să‑ţi legăm paraşuta.

Benson se întinde în carlingă şi scoate de acolo o paraşută

pentru Ana.

— Mă ocup eu, zic, luând legătura din braţele lui Benson înainte să apuce să pună mâinile pe Ana.

— Aduc nişte balast, spune Benson cu un zâmbet voios şi se îndreaptă către avion.

— Îţi place să mă legi cu diverse chestii, zice Ana ridicând dintr‑o sprânceană.

— Nici n‑ai idee, domnişoară Steele. Uite, treci printre chingi.

Desfac centurile de siguranţă pentru picioare. Se apleacă şi se sprijină cu mâna de umărul meu. Mă încordez imediat, aştep‑

tându‑mă ca întunericul să se trezească la viaţă şi să mă sufoce, dar nu se‑ntâmplă aşa. E bizar. Habar n‑am cum voi reacţiona când vine vorba de atingerile ei. Îmi dă drumul după ce‑i fixez legăturile în jurul coapselor, iar eu îi trec curelele peste umeri şi asigur paraşuta.

Frate, ce bine arată în hamuri.

În treacăt mă întreb cum ar arăta cu membrele depărtate şi agaţată de cârligele din camera mea de joacă, cu gura şi cu sexul la dispoziţia mea. Dar din păcate a stabilit că suspendarea face parte dintre limitele dure.

— Gata, eşti în ordine, mormăi eu, încercând să‑mi şterg din minte această imagine. Mai ai la tine elasticul de ieri?

— Vrei să‑mi strâng părul? întreabă ea.

— Da.

Face cum îi spun. Şi asta‑i ceva nou.

— Urcă‑te.

Îi dau mâna mea să se sprijine, iar ea începe să se caţăre în locul din spate.