— Îmi place că m‑ai prezentat lui Mark drept iubita ta, zice ea, schimbând subiectul.

— Păi nu asta eşti?

— Asta sunt? Credeam că‑ţi doreşti o supusă.

— Aşa credeam şi eu, Anastasia, şi încă îmi doresc. Dar ţi‑am zis deja, şi eu vreau mai mult.

— Sunt foarte fericită că şi tu vrei mai mult, spune ea.

— Scopul nostru e să vă satisfacem, domnişoară Steele, o tachinez eu în timp ce parchez la International House of Pancakes —

plăcerea vinovată a tatei.

— IHOP? spune ea, nevenindu‑i să creadă.

Mustangul se opreşte cu un zgomot.

— Sper că ţi‑e foame.

— Nu mi te‑aş fi închipuit aici.

— Tata ne aducea la IHOP de câte ori mama avea câte‑o confe‑

rinţă medicală.

Ne aşezăm într‑un separeu, unul în faţa celuilalt.

— Era secretul nostru.

Iau meniul şi o văd pe Ana cum îşi dă părul după ureche şi studiază ce‑i poate oferi IHOP la micul dejun. Se linge pe buze de poftă. Iar eu trebuie să‑mi reprim reacţia fizică.

— Ştiu ce vreau, şoptesc şi mă‑ntreb ce‑ar zice dacă i‑aş spune să

vizităm împreună toaleta.

Se uită la mine şi face ochii mari.

— Vreau ce vrei şi tu, murmură ea.

Ca întotdeauna, domnişoara Steele nu se dă înapoi de la nicio provocare.

— Aici?

Eşti sigură, Ana? Cercetează cu privirea restaurantul liniştit, apoi mă fixează cu ochii ei misterioşi şi plini de promisiuni carnale.

— Nu‑ţi mai muşca buza, o cert.

Oricât de mult mi‑ar plăcea, n‑o să i‑o trag în toaletă la IHOP.

Merită ceva mai bun decât asta şi, sincer, şi eu la fel.

— Nu aici, nu acum. Dacă nu te pot avea aici, nu mă mai ispiti.

Cineva ne întrerupe.

— Bună, numele meu este Leandra. Cu ce vă pot servi… ăă…

oameni buni… ăă… în dimineaţa asta?

Ah, Doamne. Nici n‑o bag în seamă pe chelneriţa roşcată.

— Anastasia? o întreb.

— Ţi‑am spus, vreau ce vrei şi tu.

La naiba. Parcă ar vorbi direct cu penisul meu.

— Vă mai las câteva minute să vă hotărâţi? întreabă chelneriţa.

— Nu. Ştim ce vrem.

Nu‑mi pot lua privirea de la Ana.

— Vrem două porţii de clătite cu lapte bătut şi sirop de arţar, cu garnitură de şuncă presată, două pahare de suc de portocale, o cafea cu lapte condensat şi un ceai English Breakfast, dacă aveţi.

Ana zâmbeşte.

— Mulţumesc, domnule. Asta e tot? întreabă chelneriţa, vizibil jenată.

Îmi smulg privirea de la Ana şi‑i fac semn chelneriţei să plece, iar ea dispare.

— Ştii, chiar nu e corect, spune Ana, cu o voce liniştită, în timp ce desenează cu degetul pe masă cercuri imaginare.

— Ce nu‑i corect?

— Felul în care dezarmezi oamenii. Femeile. Pe mine.

— Eu te dezarmez?

Sunt uluit.

— Tot timpul.

— Pentru că arăt bine, Anastasia.

— Nu, Christian, e mult mai mult de‑atât.

534 Grey