— Haide, Anastasia. Apuc‑o, o îndemn eu.

Manşa mi se mişcă în mâini şi‑mi dau seama că Anastasia a apucat‑o pe cea din faţa ei.

— Ţine‑o tare. Şi stabil. Vezi cadrul de la mijloc de pe bord? Ţine acul fix pe centru.

Continuăm să zburăm în linie dreaptă, atâta vreme cât indica‑

torul stă perpendicular pe cupolă.

— Fată ascultătoare.

Ana a mea. Niciodată nu se dă înapoi de la nicio provocare. Şi, dintr‑un motiv bizar, mă simt extrem de mândru de ea.

— Sunt uimită că m‑ai lăsat să pilotez, strigă ea.

— Vei fi şi uimită dac‑ai afla ce sunt dispus să te laşi să faci, domni şoară Steele. Lasă‑mă pe mine acum.

Revin la comandă şi întorc planorul în direcţia aerodromului, pentru că începem să pierdem altitudine. Cred că pot ateriza acolo.

Îl apelez pe Benson prin staţie ca să‑l informez pe el şi pe cine mai aude că vom ateriza, apoi mai execut o spirală ca să ne apropiem şi mai mult de pământ.

— Ţine‑te bine, iubito. Poate fi o manevră dificilă.

Cobor şi mai mult şi aduc L23‑ul paralel cu pista, apropiindu‑ne de iarbă. Aterizăm dur, iar eu reuşesc să menţin ambele aripi în sus până când ne oprim cu scârţâit de roţi aproape de capătul pistei.

Deschid cupola, îmi desfac centurile de siguranţă şi mă dau jos.

Îmi scot paraşuta şi zâmbesc către domnişoara Steele, care este toată roşie în obraji.

— Cum a fost? o întreb, aplecându‑mă s‑o eliberez din scaun şi din paraşută.

— A fost extraordinar. Mulţumesc, zice ea, cu ochii strălu‑

cindu‑i de bucurie.

— Asta a‑nsemnat mai mult?

Mă rog să nu‑mi simtă disperarea din voce.

— Foarte mult.

Îmi zâmbeşte, iar eu simt cum mă umflu în pene de mândrie.

— Haide.

Îi întind mâna şi‑o ajut să iasă din carlingă. Când sare o prind în braţe, trăgând‑o lângă pieptul meu. Plin de adrenalină, trupul meu reacţionează imediat la moliciunea ei. Într‑o fracţiune de secundă o prind de păr şi‑i las capul pe spate ca s‑o sărut. Mâna mea se joacă pe mijlocul ei, lipind‑o de penisul meu erect, iar gura mea se împleteşte cu buzele ei, într‑un sărut lung, lent, posesiv.

O doresc.

Aici.

Acum.

Pe iarbă.

Ea‑mi răspunde pe măsură, încurcându‑şi degetele în părul meu, trăgându‑mă de el, cerând să primească mai mult, deschi‑

zându‑se în faţa mea ca o floare dimineaţa.

Mă desprind din sărut, căutând să respir şi să raţionez.

Nu în mijlocul câmpului!

Benson şi Taylor sunt prin preajmă.

Ochii ei strălucesc, implorându‑mă.

Nu te uita aşa la mine, Ana.

— Micul dejun, şoptesc, înainte de‑a face ceva regretabil.

Mă răsucesc, o iau de mână şi ne‑ntoarcem către maşină.

— Şi planorul? întreabă ea, încercând să ţină pasul cu mine.

— Cineva o să aibă grijă de el.

Pentru asta‑l plătesc pe Taylor.

— Să mâncăm acum. Vino.

Merge lângă mine, strălucind de fericire; nu ştiu dacă am văzut‑o vreodată atât de binedispusă. Voioşia ei e molipsitoare şi nici eu nu‑mi amintesc ultima oară când m‑am simţit atât de vesel. Am un zâmbet imens pe buze în momentul în care îi deschid portiera.

Kings of Leon urlă din boxe, iar noi ieşim de pe aerodrom şi intrăm pe I‑95.

Pe autostradă, telefonul Anei începe să vibreze.

532 Grey

E L James 533

— Ce‑i asta? o‑ntreb.

— Alarma ca să‑mi iau pastila, mormăie ea.

— Bine, bravo ţie. Urăsc prezervativele.

O privesc dintr‑o parte şi mi se pare că şi‑a dat ochii peste cap, dar nu sunt convins.