— Superb, mormăi eu.

Acum pleacă. Se strecoară afară.

Iau o îmbucătură de ton ca să‑mi amăgesc foamea, apoi mă

întind după pix. Am ales un citat. Un avertisment. Am făcut alegerea corectă, plecând de lângă ea. Nu toţi bărbaţii sunt eroi romantici. O

să scot expresia „din lumea bărbaţilor“. Va înţelege ea.

De ce nu mi‑ai spus că mă pasc pericole? De ce nu m‑aiavertizat? Doamnele ştiu de ce să se ferească, fiindcă elecitesc romane care le previn despre astfel de lucruri...1

Strecor cardul în plicul potrivit şi scriu adresa Anei, care mi‑a rămas întipărită în minte din verificarea făcută de Welch. O chem pe Andrea.

— Da, domnule Grey.

— Poţi să vii până aici, te rog?

— Da, domnule.

Apare în uşă un moment mai târziu.

— Domnule Grey?

— Ia astea, împachetează‑le şi trimite‑le prin curier Anastasiei Steele, fata care mi‑a luat un interviu săptămâna trecută. Aceasta este adresa ei.

— Imediat, domnule Grey.

— Trebuie să ajungă cel mai târziu mâine.

— Da, domnule. Asta e tot?

— Nu. Găseşte‑mi un set care să‑l înlocuiască pe acesta.

— Pentru aceste cărţi?

— Da. Ediţii princeps. Pune‑o pe Olivia să se ocupe.

— Ce cărţi sunt acestea?

— Tess d’Urbervil e.

1

Traducere de Teodor Fleşeru, Tess d‘Urbervil e, colecţia Cotidianul, Editura Univers.

( N.t. )

64 Grey

E L James 65

— Da, domnule.

Îmi aruncă unul dintre rarele ei zâmbete şi iese din birou.

De ce îmi zâmbeşte?

Ea nu zâmbeşte niciodată. Alungând acest gând, mă întreb dacă

voi mai vedea vreodată aceste cărţi şi trebuie să recunosc că, în stră‑

fundul sufletului, sper să nu.

Vineri,

20 mai 2011

Am dormit bine pentru prima oară după cinci zile. Poate că simt că

se apropie încheierea la care speram, acum, că i‑am trimis cărţile Anastasiei. Mă bărbieresc, iar nemernicul din oglindă mă priveşte înapoi cu ochi reci şi cenuşii.

Mincinosule.

Să te ia naiba.

Bine. Bine. Sper să mă sune. Are numărul meu de telefon.

Doamna Jones îşi ridică privirea când intru în bucătărie.

— Bună dimineaţa, domnule Grey.

— ’Neaţa, Gail.

— Ce doriţi la micul dejun?

— O să mănânc o omletă. Mulţumesc.

Mă aşez la tejgheaua din bucătărie în timp ce ea îmi pregăteşte mâncarea şi răsfoiesc Wall Street Journal şi New York Times, apoi mă

uit şi peste Seattle Times. În timp ce sunt cufundat în lectură, îmi sună telefonul.

E Elliot. Ce mama naibii vrea şi frate‑meu mai mare?

— Elliot?

— Omule. Trebuie neapărat să dispar din Seattle weekendul acesta. Gagica asta mă sufocă şi trebuie să plec din calea ei.

— Te sufocă?