— Îmi pare rău, bâigui eu.
— Nu mi‑l aduc aminte, spune ea, readucându‑mă în prezent.
Are o expresie limpede şi sclipitoare şi‑mi dau seama că
Raymond Steele a fost un tată bun pentru fata asta. Relaţia ei cu maică‑sa, pe de altă parte — asta mai rămâne de văzut.
— Şi mama ta s‑a recăsătorit?
Râde amar.
— Poţi să spui şi aşa.
Dar nu intră în amănunte.
Este una dintre puţinele femei pe care le‑am cunoscut care pot să stea fără să vorbească. Ceea ce este minunat, dar nu este ceea ce îmi doresc eu în acest moment.
— Nu dai prea multe din casă, nu‑i aşa?
— Nici dumneavoastră, vine replica ei.
Ah, domnişoară Steele. Hai să ne jucăm.
Cu o satisfacţie răutăcioasă şi cu un rânjet pe buze îi aduc aminte că ea m‑a intervievat deja.
— Îmi aduc aminte de câteva întrebări indiscrete.
Da. M‑ai întrebat dacă sunt homosexual.
Afirmaţia mea are efectul dorit şi o văd că se simte stânjenită.
Începe să vorbească despre ea şi câteva detalii sunt revelatoare.
Mama ei e o romantică incurabilă. Presupun că o persoană aflată la a patra căsnicie iubeşte mai degrabă speranţa, nu experienţa. Oare şi ea e ca mama ei? Nu‑mi vine s‑o întreb aşa ceva. Dacă îmi spune că
e — atunci nu am nicio şansă. Şi nu vreau ca acest interviu să se sfâr‑
şească aici. Mă distrez prea tare.
O întreb despre tatăl ei vitreg şi ea îmi confirmă bănuiala. E clar că‑l iubeşte. Chipul i se luminează atunci când vorbeşte despre el: despre slujba lui (e dulgher), despre pasiunile lui (îi plac fotbalul european şi pescuitul). A ales să locuiască alături de el când mama ei s‑a recăsătorit pentru a treia oară.
Interesant.
Îşi îndreaptă umerii.
— Povestiţi‑mi despre părinţii dumneavoastră, îmi cere ea, încercând să devieze discuţia de la familia ei.
Nu‑mi place să vorbesc despre părinţii mei, aşa că‑i dau detalii nesemnificative.
— Tata e avocat, mama e medic pediatru. Locuiesc în Seattle.
— Fraţii dumneavoastră cu ce se ocupă?
Vrea să vorbim despre asta? Îi răspund scurt că Elliot lucrează în construcţii şi Mia este la o şcoală de artă culinară la Paris.
Ea ascultă, fascinată.
— Am auzit că Parisul e minunat, zice ea cu o expresie visătoare.
— E foarte frumos. Ai fost acolo?
— Nu am părăsit niciodată Statele Unite.
Vocea ei capătă o nuanţă de regret. Aş putea s‑o duc acolo.
52 Grey
E L James 53
— Ţi‑ar plăcea să mergi?
Mai întâi Cabo, acum Paris? Revino‑ţi, Grey.
— La Paris? Desigur. Dar cel mai mult mi‑aş dori să vizitez Anglia.
Chipul i se luminează de entuziasm. Domnişoara Steele vrea să
călătorească. Dar de ce Anglia? O întreb.
