În lift ne verificăm telefoanele, cât urcăm la etaj.

Am câteva e‑mailuri, câteva mesaje de la Elena care mă întreabă

ce fac weekendul acesta, dar niciun apel ratat de la Anastasia. E

aproape ora 7:00 — cred c‑a primit cărţile până acum. Acest gând mă deprimă: am bătut tot drumul acesta până la Portland după

potcoave de cai morţi.

— Frate, gagica asta m‑a sunat de cinci ori şi mi‑a trimis patru mesaje. Nu‑şi dă seama cât de disperată pare? se văicăreşte Elliot.

— Poate că e gravidă.

Elliot păleşte, iar eu izbucnesc în râs.

— Nu e de râs, şmecherule, bombăne el. În plus, nu am cunoscut‑o de prea mult timp. Şi nici prea frecvent.

După un duş rapid mă duc în apartamentul lui Elliot şi urmărim ce‑a mai rămas din meciul celor de la Mariners împotriva echipei San Diego Padres. Ne comandăm friptură, salată, cartofi prăjiţi şi câteva beri şi mă relaxez privind meciul în compania nesofisticată

a lui Elliot. M‑am resemnat la gândul că Anastasia n‑o să mă sune.

Mariners conduc şi se pare că o să am şi eu un motiv de bucurie.

Din nefericire, nu pot să mă bucur, deşi Mariners câştigă cu 4–1.

Hai Mariners! Elliot şi cu mine ciocnim sticlele cu bere.

Exact când constat că analiza de după meci se lungeşte aiurea, telefonul îmi sună şi pe ecran văd numele domnişoarei Steele.

Ea e.

— Anastasia?

Nu‑mi ascund nici surpriza, nici plăcerea. Pe fundal se aude gălăgie de parcă ar fi la o petrecere sau la un bar. Elliot se holbează la mine, aşa că mă ridic de pe canapea, ca să nu mai tragă cu urechea.

72 Grey

E L James 73

— De ce mi‑ai trimis cărţile acelea?

Bălmăjeşte cuvintele şi un val de teamă îmi trece de‑a lungul şirei spinării.

— Anastasia, te simţi bine? Vorbeşti ciudat.

— Nu eu sunt aia ciudată, tu eşti.

Are un ton acuzator.

— Anastasia, ai băut cumva?

La naiba. Cu cine e oare? Cu fotograful? Unde e prietena ei, Kate?

— Şi ce‑ţi pasă ţie?

Pare morocănoasă şi războinică şi îmi dau seama că e beată, dar în acelaşi timp trebuie să mă asigur că se simte bine.

— Sunt doar… curios. Unde eşti?

— Într‑un bar.

— Care bar?

Spune‑mi. Îngrijorarea mă cuprinde. E o femeie tânără, beată, undeva în Portland. Nu e în siguranţă.

— Un bar din Portland.

— Cum ajungi acasă?

Mă ciupesc de nas, în speranţa deşartă că asta mă va împiedica să mă enervez.

— Mă descurc eu cumva.

Ce mama dracului? Are de gând să se urce la volan? O întreb din nou la ce bar este şi ea îmi ignoră întrebarea.

— De ce mi‑ai trimis cărţile, Christian?

— Anastasia, unde eşti? Spune‑mi chiar acum.

Cum va ajunge acasă?

— Eşti atât de… autoritar.

Chicoteşte. În oricare altă împrejurare, mi s‑ar fi părut ferme‑

cătoare. Dar acum — îmi doresc să‑i arăt cât de autoritar pot fi. Mă

scoate din minţi.

— Ana, te rog, ajută‑mă, unde mama dracului eşti?

Ea chicoteşte din nou. Rahat, râde de mine!

Din nou!

— Sunt în Portland… cam departe de Seattle.

— Unde anume în Portland?