— Da. Ai şti şi tu cum e dacă te‑ar interesa.

Îi ignor insulta, după care îmi vine în minte un gând pervers.

— Ce‑ar fi să mergem să dăm o tură pe la Portland? Putem pleca în după‑amaiza asta. Şi putem rămâne acolo. Şi venim acasă

duminică.

— Sună bine. Mergem cu elicea sau vrei să conduc eu?

— Acela e un elicopter, Elliot, şi nu se conduce, se pilotează.

Vino la birou pe la prânz şi plecăm de acolo.

— Mulţumesc, frate‑meu. Îţi rămân dator.

Elliot închide telefonul.

Elliot nu s‑a putut abţine niciodată. Aşa sunt şi femeile cu care se încurcă: oricine ar fi nefericita, este doar o altă fată dintr‑un lung, lung şir de legături întâmplătoare.

— Domnule Grey. Ce doriţi să vă pregătesc de mâncare pentru weekendul acesta?

— Pregăteşte ceva lejer şi lasă mâncarea în frigider. S‑ar putea să

mă întorc sâmbătă.

Sau poate că nu.

Nu ţi‑a mai aruncat nicio privire, Grey.

Pentru că mi‑am petrecut mare parte din viaţa mea profesională

gestionând aşteptările celorlalţi, cred că ar trebui să mă pricep mai bine să le gestionez pe ale mele.

Elliot doarme aproape tot drumul până la Portland. Bietul idiot, cred că e terminat. Munca şi sexul: astea sunt raţiunile de a trăi ale lui Elliot. Se întinde în scaunul pasagerului şi sforăie.

Va fi o companie foarte plăcută.

O să ajungem în Portland după ora trei, aşa că o sun pe Andrea de pe dispozitivul hands‑free.

68 Grey

E L James 69

— Domnule Grey, răspunde ea după ce telefonul sună de două ori.

— Poţi să ne trimiţi două biciclete de munte la The Heathman?

— La ce oră, domnule?

— La trei.

— Bicicletele sunt pentru dumneavoastră şi pentru fratele dum nea voastră?

— Da.

— Fratele dumneavoastră are cam 1,90 în înălţime?

— Da.

— Mă ocup imediat.

— Minunat.

Închid şi‑l sun pe Taylor.

— Domnule Grey, răspunde el la primul apel.

— La ce oră ajungi aici?

— Pe la ora nouă diseară.

— Aduci R8‑ul?

— Cu plăcere, domnule.

Şi Taylor este obsedat de maşini.

— Bine.

Închei convorbirea şi dau drumul la muzică. Să vedem dacă

Elliot mai poate dormi cu The Verve în urechi.

În timp ce înaintăm, am emoţii din ce în ce mai mari.

Oare a primit deja cărţile? Sunt tentat s‑o sun pe Andrea din nou, dar ştiu că i‑am lăsat o grămadă de treburi de cap. În plus, n‑am chef să le dau angajaţilor mei motive să mă bârfească. În mod normal nu prea fac tâmpenii de genul ăsta.

De ce le‑ai mai trimis atunci?

Pentru că vreau s‑o revăd.

Ieşim din Vancouver, iar eu mă întreb dacă şi‑a terminat examenul.

— Hei, frate, unde suntem? face Elliot.

— Fiţi atenţi, că se trezeşte, mormăi eu. Aproape am ajuns.

Mergem la plimbare cu bicicletele.