Poftim? Cum de mi‑a trecut asta prin cap?
— Vă consider intimidant, spune ea şi îşi coboară privirea, jucându‑se din nou cu degetele.
Pe de o parte este atât de supusă, dar pe de alta este…
provocatoare.
— Aşa ar trebui să mă consider, intimidant.
Da. Aşa ar trebui. Nu sunt mulţi oameni suficient de curajoşi care să‑mi spună că‑i intimidez. E cinstită şi‑i spun asta — dar când îşi întoarce privirea, nu‑mi dau seama la ce se gândeşte. E enervant.
Oare mă place? Sau doar tolerează această întâlnire ca să susţină
interviul lui Kavanagh? Care variantă e cea adevărată?
— Eşti o enigmă, domnişoară Steele.
— Nu e nimic misterios la mine.
— Cred că eşti foarte introvertită.
Ca orice supusă cumsecade.
— În afară de faptul că te înroşeşti, desigur, foarte des. Aş vrea să
ştiu pur şi simplu de ce te înroşeşti.
Poftim. Asta o să‑i provoace o reacţie. Bag o bucată mică de brioşă cu afine în gură şi îi aştept reacţia.
— Întotdeauna faceţi observaţii atât de intime?
Hai, că asta nu e atât de intim, nu‑i aşa?
— Nu mi‑am dat seama. Te‑am jignit?
— Nu.
— Bine.
— Doar că sunteţi foarte dominant.
— Sunt obişnuit să primesc ce vreau, Anastasia. În toate sensurile.
— Nu mă îndoiesc, murmură ea şi apoi vrea să afle de ce nu i‑am cerut să‑mi spună pe numele mic.
Poftim?
50 Grey
E L James 51
Şi îmi amintesc momentul în care a plecat cu liftul de la mine de la birou — şi felul în care numele meu a ieşit din gura ei obraz‑
nică. Oare m‑a citit? Mi se opune înadins? Îi explic că nimeni nu‑mi spune Christian, în afara membrilor familiei mele…
Nici nu ştiu dacă acesta este numele meu adevărat.
Nu te mai gândi la asta, Grey.
Schimb subiectul. Vreau să aflu mai multe despre ea.
— Eşti singurul copil la părinţi?
Flutură din gene de câteva ori înainte de a‑mi răspunde că da.
— Povesteşte‑mi despre părinţii tăi.
Îşi dă ochii peste cap şi aproape că‑mi vine s‑o cert.
— Mama locuieşte în Georgia cu noul ei soţ, Bob. Tatăl meu vitreg trăieşte în Montesano.
Sigur că ştiu tot din cercetările lui Welch, dar e important să‑mi povestească ea singură. Buzele i se relaxează când zâmbeşte cu drag pomenind de tatăl ei vitreg.
— Şi tatăl tău? întreb.
— Tata a murit când eu eram bebeluş.
Pentru o clipă sunt transportat în propriile mele coşmaruri, uitându‑mă la trupul nemişcat de pe podeaua soioasă.
