La masă, Anastasia îşi studiază degetele, meditând la Dumnezeu ştie ce.
La mine oare?
— Un bănuţ dacă‑mi spui la ce te gândeşti, zic eu.
Ea sare ca arsă şi se îmbujorează în timp ce eu pun pe masă
ceaiul ei şi cafeaua mea. Stă acolo mută şi îngrozită. De ce? Oare nu vrea să se afle aici?
— La ce te gândeşti? întreb din nou, iar ea îşi face de lucru cu pliculeţul cu ceai.
— E ceaiul meu favorit, spune, iar eu îmi propun să memorez că
ceaiul Twinings English Breakfast este preferatul ei.
Privesc cum scufundă pliculeţul cu ceai în ceainic. E un spec‑
tacol elaborat. Îl trage afară aproape imediat şi aşază pliculeţul folosit pe farfurioară. Zâmbesc amuzat. Îmi povesteşte că îi place ceaiul slab şi negru şi, pentru o clipă, mă gândesc că se referă la bărbaţi.
Calmează‑te, Grey. Vorbeşte despre ceai.
Gata cu preambulul; e timpul să depunem puţin interes în această afacere.
— E iubitul tău?
48 Grey
E L James 49
Sprâncenele i se adună, formându‑i un mic v deaspura nasului.
— Cine?
Iată un răspuns bun.
— Fotograful. José Rodriguez.
Ea râde. De mine.
De mine!
Şi nu‑mi dau seama dacă râde de uşurare sau pentru că i se pare că sunt caraghios. E enervant. Nu pot s‑o măsor corect. Mă place sau nu? Îmi spune că e doar un prieten.
Ah, iubito, vrea să‑ţi fie mai mult decât prieten.
— De ce credeţi că e iubitul meu? mă întreabă ea.
— După cum îi zâmbeai şi după cum îţi zâmbea.
Nu ai nici cea mai vagă idee, nu‑i aşa? Băiatul e îndrăgostit lulea.
— Face mai mult parte din familie, zice ea.
Aşa, deci pasiunea e doar de partea lui şi pentru un moment mă întreb dacă îşi dă seama cât e de încântătoare. Ocheşte brioşa cu afine în timp ce‑i scot hârtia şi pentru scurt timp mi‑o imaginez pe genunchii mei, cum o hrănesc, îmbucătură după îmbucătură.
Gândul este derutant — şi excitant.
— Vrei şi tu? o întreb.
Ea scutură din cap.
— Nu, mulţumesc.
Are o voce ezitantă şi îşi studiază din nou mâinile. De ce este atât de agitată? Poate că din cauza mea?
— Şi băiatul pe care l‑am cunoscut ieri, la magazin. Nici el nu e iubitul tău?
— Nu. Paul e doar un prieten. V‑am zis şi ieri.
Se încruntă din nou ca şi cum s‑ar simţi confuză şi îşi încruci‑
şează braţele, într‑o atitudine defensivă. Nu‑i plac întrebările despre băieţi. Îmi aduc aminte cât de jenată părea când puştiul de la magazin a luat‑o în braţe, de parcă ar fi fost a lui.
— De ce întrebaţi? continuă ea.
— Pari agitată în preajma bărbaţilor.
Face ochii mari. Chiar are ochi frumoşi, de culoarea oceanului la Cabo, cea mai albastră apă dintre cele mai albastre. Ar trebui s‑o duc acolo.
