Dezamăgirea ei, indignarea ei rănită şi nemulţumirea ei mi‑au rămas în cap. A plecat fără să se mai uite înapoi. Poate că i‑am dat speranţe invitând‑o la cafea şi nu am făcut altceva decât s‑o dezamăgesc.

Poate că ar trebui găsită o cale de a‑mi cere iertare, apoi pot să

uit despre tot acest episod nefericit şi mi‑o pot scoate pe fata asta din gând. Las paharul în chiuvetă să‑l spele menajera şi mă târăsc înapoi în pat.

Alarma radioului se trezeşte la viaţă la 5:45, iar eu sunt cu ochii pe pereţi. Nu am dormit şi mă simt extenuat.

La naiba! Chestia asta e ridicolă.

Programul de la radio este o diversiune bine‑venită până la al doilea material difuzat. E vorba despre vânzarea unui manuscris rar: un roman neterminat scris de Jane Austen, numit The Watsons, care a fost scos la licitaţie la Londra.

„Cărţi“, zicea ea.

Dumnezeule. Chiar şi ştirile îmi aduc aminte de domnişoara Şoricel de Bibliotecă. E o romantică incurabilă care iubeşte scriitori

englezi clasici. Şi eu îi iubesc, dar din motive diferite. Nu am nicio ediţie princeps Jane Austen sau a surorilor Brontë, cu toate acestea…

dar am două ale lui Thomas Hardy.

Desigur! Asta e! Asta aş putea face eu.

Câteva momente mai târziu mă aflu în biblioteca mea cu Jude neştiutul şi o cutie cu cele trei volume ale cărţii Tess d’Urberville aşezate pe masa de biliard din faţa mea. Ambele sunt opere triste, cu teme tragice. Hardy avea un suflet întunecat şi pervers.

Ca mine.

Alung acest gând şi examinez cărţile. Chiar dacă Jude se află într‑o stare mai bună, nu e loc de discuţie. În Jude nu există mântuire, aşa că i‑o voi trimite pe Tess, cu un citat potrivit. Ştiu că nu este cel mai romantic roman, având în vedere nenorocirile care se abat asupra eroinei, dar conţine o idee de dragoste romantică plasată în peisajul bucolic al zonei rurale englezeşti. Iar Tess se răzbună pe omul care i‑a greşit.

Dar nu ăsta e lucrul cel mai important. Ana l‑a menţionat pe Hardy printre favoriţi şi sunt sigur că n‑a văzut niciodată o ediţie princeps, cu atât mai puţin să aibă una.

„Vorbeşti de parcă ai fi consumatorul suprem.“ Riposta ei mora‑

lizatoare din timpul interviului se întoarce ca să mă bântuie. Da.

Îmi place să posed lucruri, lucruri a căror valoare va creşte, cum ar ediţiile princeps.

Mă simt mai calm şi mai raţional şi, în plus, un pic mândru de mine, şi mă îndrept către dulap ca să mă schimb în echipamentul de alergare.

Pe bancheta din spate a maşinii răsfoiesc primul volum din Tess, căutând un citat, şi în acelaşi timp mă întreb când este programat ultimul examen al Anei. Am citit cartea cu mulţi ani în urmă şi îmi amintesc vag despre ce este vorba. Lumea ficţiunii a fost refugiul meu când eram adolescent. Mama se minuna mereu că îmi plăcea să

citesc; Elliot nu prea citea. Eu tânjeam după evadările pe care mi le oferea ficţiunea. El nu avea nevoie de nicio evadare.

60 Grey

E L James 61

— Domnule Grey, mă întrerupe Taylor. Am ajuns, domnule.

Se dă jos din maşină şi‑mi deschide uşa.

— Vă aştept afară la ora două să vă duc la meciul de golf.

Dau aprobator din cap şi mă îndrept către Grey House, cu cărţile sub braţ. Tânăra recepţioneră mă întâmpină cu un gest seducător.

În fiecare zi… Ca o melodie siropoasă care se aude la nesfârşit.

Fără s‑o bag în seamă, mă îndrept către liftul care mă va duce la etajul unde lucrez.

— Bună dimineaţa, domnule Grey, mă salută Barry de la Secu‑

ritate şi apasă butonul ca să cheme liftul.

— Ce mai face fiul tău, Barry?

— Mai bine, domnule.

— Mă bucur.

Intru în lift şi urc până la etajul douăzeci.

Andrea e acolo să mă întâmpine.

— Bună dimineaţa, domnule Grey. Ros vrea să vă vadă pentru a discuta despre proiectul Darfur. Ar dori şi Barney doar câteva minute…

Ridic mâna ca s‑o fac să tacă.

— Lasă astea acum. Prinde‑mi‑l pe Welch la telefon şi află când se întoarce Flynn din vacanţă. După ce vorbesc cu Welch, putem stabili programul zilei de azi.

— Da, domnule.

— Şi vreau un espresso dublu. Roag‑o pe Olivia să mi‑l facă.

Dar uitându‑mă în jur, observ că Olivia e absentă. Ce uşurare.

Fata aceea râde mereu la mine şi chestia asta mă scoate din minţi.

— Vreţi şi lapte, domnule? întreabă Andrea.

Ce fată bună. Îi zâmbesc.

— Astăzi nu.

Îmi place să le las să ghicească cum vreau cafeaua.

— Prea bine, domnule Grey.

Pare mulţumită de ea însăşi şi chiar aşa şi trebuie. E cea mai bună asistentă personală pe care am avut‑o.

Peste trei minute îmi face legătura cu Welch.