— Doar că sunteţi foarte dominant.

— Sunt obişnuit să primesc ce vreau, Anastasia. În toate sensurile.

— Nu mă îndoiesc, murmură ea şi apoi vrea să afle de ce nu i‑am cerut să‑mi spună pe numele mic.

Poftim?

50 Grey

E L James 51

Şi îmi amintesc momentul în care a plecat cu liftul de la mine de la birou — şi felul în care numele meu a ieşit din gura ei obraz‑

nică. Oare m‑a citit? Mi se opune înadins? Îi explic că nimeni nu‑mi spune Christian, în afara membrilor familiei mele…

Nici nu ştiu dacă acesta este numele meu adevărat.

Nu te mai gândi la asta, Grey.

Schimb subiectul. Vreau să aflu mai multe despre ea.

— Eşti singurul copil la părinţi?

Flutură din gene de câteva ori înainte de a‑mi răspunde că da.

— Povesteşte‑mi despre părinţii tăi.

Îşi dă ochii peste cap şi aproape că‑mi vine s‑o cert.

— Mama locuieşte în Georgia cu noul ei soţ, Bob. Tatăl meu vitreg trăieşte în Montesano.

Sigur că ştiu tot din cercetările lui Welch, dar e important să‑mi povestească ea singură. Buzele i se relaxează când zâmbeşte cu drag pomenind de tatăl ei vitreg.

— Şi tatăl tău? întreb.

— Tata a murit când eu eram bebeluş.

Pentru o clipă sunt transportat în propriile mele coşmaruri, uitându‑mă la trupul nemişcat de pe podeaua soioasă.

— Îmi pare rău, bâigui eu.

— Nu mi‑l aduc aminte, spune ea, readucându‑mă în prezent.

Are o expresie limpede şi sclipitoare şi‑mi dau seama că

Raymond Steele a fost un tată bun pentru fata asta. Relaţia ei cu maică‑sa, pe de altă parte — asta mai rămâne de văzut.

— Şi mama ta s‑a recăsătorit?

Râde amar.

— Poţi să spui şi aşa.

Dar nu intră în amănunte.

Este una dintre puţinele femei pe care le‑am cunoscut care pot să stea fără să vorbească. Ceea ce este minunat, dar nu este ceea ce îmi doresc eu în acest moment.

— Nu dai prea multe din casă, nu‑i aşa?

— Nici dumneavoastră, vine replica ei.

Ah, domnişoară Steele. Hai să ne jucăm.

Cu o satisfacţie răutăcioasă şi cu un rânjet pe buze îi aduc aminte că ea m‑a intervievat deja.

— Îmi aduc aminte de câteva întrebări indiscrete.

Da. M‑ai întrebat dacă sunt homosexual.

Afirmaţia mea are efectul dorit şi o văd că se simte stânjenită.

Începe să vorbească despre ea şi câteva detalii sunt revelatoare.

Mama ei e o romantică incurabilă. Presupun că o persoană aflată la a patra căsnicie iubeşte mai degrabă speranţa, nu experienţa. Oare şi ea e ca mama ei? Nu‑mi vine s‑o întreb aşa ceva. Dacă îmi spune că

e — atunci nu am nicio şansă. Şi nu vreau ca acest interviu să se sfâr‑

şească aici. Mă distrez prea tare.

O întreb despre tatăl ei vitreg şi ea îmi confirmă bănuiala. E clar că‑l iubeşte. Chipul i se luminează atunci când vorbeşte despre el: despre slujba lui (e dulgher), despre pasiunile lui (îi plac fotbalul european şi pescuitul). A ales să locuiască alături de el când mama ei s‑a recăsătorit pentru a treia oară.

Interesant.

Îşi îndreaptă umerii.

— Povestiţi‑mi despre părinţii dumneavoastră, îmi cere ea, încercând să devieze discuţia de la familia ei.

Nu‑mi place să vorbesc despre părinţii mei, aşa că‑i dau detalii nesemnificative.

— Tata e avocat, mama e medic pediatru. Locuiesc în Seattle.

— Fraţii dumneavoastră cu ce se ocupă?

Vrea să vorbim despre asta? Îi răspund scurt că Elliot lucrează în construcţii şi Mia este la o şcoală de artă culinară la Paris.

Ea ascultă, fascinată.

— Am auzit că Parisul e minunat, zice ea cu o expresie visătoare.