— Este o plăcere, răspund eu şi îi arunc o privire Anastasiei, care mă recompensează cu îmbujorarea ei care‑o dă de gol.
Oare numai eu o fac să se înroşească? Acest gând mă încântă.
— El este José Rodriguez, fotograful nostru, zice Anastasia şi faţa i se luminează când mi‑l prezintă.
Rahat. Ăsta e iubitul ei?
Rodriguez înfloreşte tot când Ana îi zâmbeşte dulce.
Oare şi‑o trag?
— Domnule Grey.
Rodriguez se uită urât la mine când dăm mâna. E un avertis‑
ment. Îmi transmite s‑o las în pace. O place. O place mult de tot.
Păi, puştiule, să începem jocul.
— Domnule Rodriguez, unde vrei să stau?
Am un ton provocator, iar el îşi dă seama de asta, dar Katherine intervine şi‑mi arată un scaun. Ah. Îi place să facă pe şefa. Acest gând mă amuză în timp ce iau loc. Un alt tânăr care pare să lucreze cu Rodriguez aprinde luminile şi pentru un moment mă simt orbit.
Ce mama dracului!
Lumina orbitoare scade, iar eu mă uit după domnişoara Steele.
Stă undeva în spatele camerei, urmărind pregătirile. Oare întot‑
deauna este la fel de sfioasă ca acum? Poate de aceea ea şi Kavanagh sunt prietene; se mulţumeşte să rămână în umbră şi o lasă pe Katherine să iasă în evidenţă.
Hmm… o supusă înnăscută.
Fotograful pare destul de profesionist şi absorbit de sarcina pe care a primit‑o. Mă uit la domnişoara Steele, care ne urmă‑
reşte pe amândoi. Privirile ni se întâlnesc; privirea ei este onestă
şi inocentă şi, pentru un moment, mă răzgândesc în privinţa planului meu. Dar apoi îşi muşcă din nou buza, iar eu simt că mă
sufoc.
Predă‑te, Anastasia. O implor să nu se mai holbeze şi, ca şi când m‑ar fi auzit, e prima care îşi mută privirea.
Bravo.
Katherine mă roagă să stau în picioare, iar Rodriguez continuă
să facă poze. Apoi termină şi‑mi dau seama că acum e şansa mea.
— Mulţumesc încă o dată, domnule Grey.
Katherine se năpusteşte spre mine şi îmi strânge mâna, urmată
de fotograf, care mă priveşte cu o dezaprobare prost ascunsă.
Ostilitatea lui mă face să zâmbesc.
Ah, frate… nici nu ştii ce am în cap.
— De‑abia aştept să citesc articolul, domnişoară Kavanagh, spun eu, salutând‑o politicos din cap.
Dar eu vreau de fapt să vorbesc cu Ana.
— Poţi să mă conduci, domnişoară Steele? întreb eu, când ajung lângă ea, la uşă.
— Sigur, spune ea, luată prin surprindere.
Trăieşte clipa, Grey.
Bâigui nişte saluturi formale către cei rămaşi în încăpere şi o conduc către uşă, dorind s‑o îndepărtez puţin de Rodriguez. Pe culoar începe să se joace cu părul, apoi cu degetele, până când Taylor iese după mine.
44 Grey
E L James 45
— Te sun eu, Taylor, îi spun şi, când el se îndepărtează până când nu ne mai poate auzi, o invit pe Ana la o cafea, ţinându‑mi răsuflarea în aşteptarea răspunsului ei.
Genele ei lungi flutură, umbrindu‑i ochii.
