— În principal, pentru că te‑am sunat. Şi pentru că mi‑a fost rău.

Ah, şi lista poate continua, bombăne ea.

— Am făcut toţi din astea, mă rog, poate nu la fel de rău ca tine totuşi.

Oare de ce este atât de amuzant s‑o necăjesc pe fata asta?

— Este vorba despre cunoaşterea limitelor, Anastasia. Adică eu susţin forţarea limitelor, dar ceea ce văd aici este exagerare. Aşa te comporţi în mod obişnuit?

Poate că are o problemă cu alcoolul. Această idee mă îngrijo‑

rează şi mă gândesc s‑o sun pe mama ca să‑mi recomande o clinică

de dezintoxicare.

Ana se încruntă pentru un moment, ca şi cum s‑ar înfuria, şi micul v i se formează din nou între sprâncene, iar eu trebuie să‑mi înfrânez dorinţa de a‑l săruta. Dar când vorbeşte pare că regretă ce‑a făcut.

— Nu, spune ea. N‑am mai băut niciodată şi în acest moment nici nu‑mi mai doresc să beau vreodată.

Îşi ridică privirea la mine, cu o expresie confuză, şi se leagănă

puţin. Ar putea leşina, aşa c‑o prind în braţe fără să mă gândesc prea mult.

E surprinzător de uşoară. Prea uşoară. Gândul acesta mă irită.

Nici nu mă miră că s‑a îmbătat.

78 Grey

E L James 79

— Haide, te duc acasă.

— Trebuie să‑i spun lui Kate, zice ea şi îşi reazemă capul de umărul meu.

— Îi poate spune frate‑meu.

— Poftim?

— Fratele meu, Elliot, vorbeşte cu domnişoara Kavanagh.

— Serios?

— Era cu mine când ai sunat.

— În Seattle?

— Nu, stau la The Heathman.

Şi vânătoarea mea de potcoave de cai morţi a meritat efortul.

— Cum m‑ai găsit?

— Ţi‑am urmărit telefonul mobil, Anastasia.

Mă duc către maşină. Vreau s‑o duc acasă.

— Ai jachetă sau geantă la tine?

— Ăă… da, şi una, şi alta. Christian, te rog, trebuie s‑o anunţ pe Kate. Îşi va face griji.

Mă opresc şi‑mi muşc limba. Kavanagh nu‑şi făcea nicio grijă

că ea era aici cu fotograful îndrăgostit. Rodriguez. Aşa îl cheamă.

Ce fel de prietenă e ea? Luminile barului îi scot în evidenţă chipul îngrijorat.

Oricât de mult mă deranjează, o pun jos şi o însoţesc înăuntru.

Ţinându‑ne de mână, intrăm la loc în bar şi ne oprim la masa lui Kate. Unul dintre tineri încă se află acolo, plictisit şi abandonat.

— Unde‑i Kate? ţipă Ana ca să acopere gălăgia.

— Dansează, îi zice tipul, privind ringul de dans cu ochii săi negri.

Ana îşi adună jacheta şi geanta şi, îndreptându‑se către ieşire, mă apucă în mod neaşteptat de braţ.

Încremenesc.

Rahat.

Pulsul mi‑o ia razna, iar întunericul mă cuprinde, întinzându‑se şi înfigându‑şi ghearele în beregata mea.

— E pe ringul de dans, ţipă ea, iar cuvintele ei îmi gâdilă urechea, alungându‑mi temerea.

Şi dintr‑odată întunericul dispare şi bătăile disperate ale inimii mele încetează.

Cum?

Îmi dau ochii peste cap confuz şi o duc la bar, comand un pahar cu apă şi i‑l ofer.

— Bea.

Privindu‑mă peste paharul cu apă, ia o înghiţitură mică.

— Toată apa, îi ordon eu.

Sper că este o măsură suficientă pentru a o ajuta să evite o mahmureală monstruoasă mâine.