În living, îmi pornesc laptopul, îmi verific e‑mailul şi răspund la două mesaje de la Ros şi unui mesaj de la Andrea. Îmi ia mai mult ca de obicei, pentru că nu mă gândesc decât la faptul că Ana doarme în camera alăturată. Mă întreb cum se va simţi când se va trezi.

Mahmură. Ah.

În minibar găsesc o sticlă cu suc de portocale şi vărs conţinutul într‑un pahar. Încă doarme când intru în dormitor, iar părul ei de culoarea mahonului e împrăştiat pe toată perna, în vreme ce pătura i‑a alunecat undeva sub talie. Tricoul i s‑a ridicat, descoperindu‑i abdomenul şi buricul.

Priveliştea asta îmi provoacă din nou un fior prin tot trupul.

Nu te mai holba aşa la fata asta, pentru numele lui Dumnezeu,Grey.

Trebuie să ies de aici înainte să fac ceva ce aş putea regreta. Aşez paharul pe noptieră şi o şterg la baie, găsesc două pastile de Advil în trusa mea de voiaj şi le pun lângă paharul cu suc de portocale.

După ce‑i mai arunc o privire lungă Anastasiei Steele — prima femeie lângă care am dormit — mă duc să alerg.

Când mă întorc de la alergare, găsesc în living o plasă de la un magazin pe care nu‑l cunosc. Mă uit în ea şi observ că acolo sunt haine pentru Ana. Din câte văd, Taylor s‑a descurcat de minune —

şi încă nici nu e 9:00.

Omul ăsta e o comoară.

Geanta ei este pe canapea, acolo unde am lăsat‑o eu aseară, iar uşa dormitorului e închisă, aşadar presupun că n‑a plecat şi că încă

doarme. Mă bucur. Citesc cu atenţie meniul de la room‑service şi mă

hotărăsc să comand ceva de mâncare. Îi va fi foame când se va trezi, dar nu am nici cea mai vagă idee ce vrea să mănânce, aşa că, într‑un rar moment de răsfăţ, comand o selecţie din meniul de mic dejun.

Sunt anunţat că va dura o jumătate de oră.

Este momentul s‑o trezesc pe delicioasa domnişoară Steele; a dormit suficient.

Îmi iau prosopul de antrenament şi plasa cu cumpărături, bat la uşă şi intru. Spre încântarea mea, ea stă în fund în mijlocul patului.

Pastilele au dispărut, la fel şi sucul.

Cuminte fată.

Păleşte când pătrund în încăpere.

Nu te formaliza, Grey. Doar nu vrei să fii acuzat de răpire.

Închide ochii, ruşinată, presupun.

— Bună dimineaţa, Anastasia. Cum te simţi?

— Mai bine decât aş merita, mormăie ea, iar eu aşez plasa pe scaun.

Când îşi întoarce privirea către mine, îi văd ochii imposibil de mari şi de albaştri şi, deşi tot părul îi este ciufulit… arată uluitor.

— Cum am ajuns aici? mă întreabă, ca şi cum s‑ar teme de răspuns.

Linişteşte‑o, Grey.

Mă aşez pe marginea patului şi îi povestesc pe îndelete ce s‑a întâmplat.

— După ce ţi‑ai pierdut cunoştinţa, n‑am vrut să risc să‑mi murdăresc tapiseria de piele din maşină, ducându‑te până la tine acasă. Aşa că te‑am adus aici.

88 Grey

E L James 89

— Tu m‑ai pus în pat?

— Da.

— Am mai vomitat?

— Nu.

Slavă cerului.

— Tu m‑ai dezbrăcat?

— Da.

Cine altcineva să te fi dezbrăcat?

Se îmbujorează şi astfel capătă, în sfârşit, un strop de culoare în obraji. Se muşcă de buză cu dinţii ei perfecţi. Îmi înăbuş un geamăt.

— Nu am…? şopteşte ea, privindu‑şi fix mâinile.

Doamne, ce fel de animal crede că sunt?

— Anastasia, erai aproape în comă. Necrofilia nu se numără

printre pasiunile mele.

Am un ton sec.

— Îmi place ca iubitele mele să fie conştiente şi pe fază.

Oftează uşurată, ceea ce mă face să mă întreb ce i s‑o fi întâm‑

plat înainte, poate‑o fi leşinat şi s‑o fi trezit în patul unui străin şi o fi aflat că i‑a tras‑o fără consimţământul ei. Poate că ăsta e modul de operare al fotografului. Gândul ăsta mă tulbură. Dar îmi aduc aminte de mărturisirea ei de azi‑noapte — că nu s‑a mai îmbătat niciodată. Mulţumesc lui Dumnezeu că n‑a făcut un obicei din asta.

— Îmi pare tare rău, spune şi pare foarte ruşinată.

La naiba. Poate c‑ar trebui să fiu mai îngăduitor cu ea.

— A fost o seară foarte distractivă. N‑o voi uita foarte curând.