Elenei nu i‑ar plăcea deloc aşa ceva.

Obiceiuri vechi.

Las apa să curgă pe mine şi mă gândesc la ultimele schimburi de replici cu provocatoarea domnişoară Steele. Încă e acolo, în patul meu, aşadar nu cred că mă consideră complet respingător. Am observat cum şi‑a pierdut suflul şi cum mă urmărea cu privirea prin încăpere.

Mda. Există speranţă.

Dar oare ar fi o supusă bună?

E evident că nu ştie nimic despre acest stil de viaţă. Nu poate nici măcar rosti cuvintele „futai“ sau „sex“ sau vreun alt eufemism pentru futut pe care îl folosesc zilele astea studentele savante. E

foarte inocentă. Probabil că a trăit nişte experienţe confuze cu băieţi precum fotograful.

Gândul că ar putea s‑o înghesuie cineva într‑un colţ mă irită.

Aş putea s‑o întreb, direct, dacă e interesată.

Nu. Ar însemna să‑i arăt la ce‑ar trebui să se înhame dacă ar fi de acord să aibă o relaţie cu mine.

Deocamdată să vedem cum merg lucrurile la micul dejun.

Mă clătesc, stând în dreptul jetului de apă fierbinte, îmi strâng toate forţele pentru runda a doua a meciului împotriva Anastasiei Steele. Opresc apa şi iau un prosop. Mă uit rapid în oglinda aburită

şi mă hotărăsc să nu mă bărbieresc azi. Micul dejun va sosi în foarte scurt timp şi mi‑e foame. Mă spăl repede pe dinţi.

Când deschid uşa dormitorului, văd că s‑a dat jos din pat şi‑şi caută jeanşii. Arată exact ca o căprioară speriată, cu picioare lungi şi cu ochi mari.

— Dacă îţi cauţi jeanşii, să ştii că i‑am trimis la spălat.

Chiar are nişte picioare superbe. N‑ar trebui să şi le ascundă sub pantaloni. Ochii i se îngustează şi am impresia că începe să se certe cu mine, aşa că îi spun de ce.

— Erau stropiţi din plin cu voma ta.

— Ah, spune ea.

Da. „Ah.“ Acum ce mai ai de comentat, domnişoară Steele?

— L‑am trimis pe Taylor să‑ţi cumpere altă pereche de jeanşi şi nişte încălţări. Toate sunt în plasa de pe scaun.

92 Grey

E L James 93

Îi arăt plasa cu o mişcare a capului.

Ridică din sprâncene — surprinsă, cred.

— Ăă. O să fac şi eu un duş, mormăie ea, apoi, după care adaugă: Mulţumesc.

Luând plasa, trece pe lângă mine cu prudenţă, se năpusteşte în baie şi încuie uşa.

Hmm… nu ştia cum să ajungă mai repede la baie.

Cât mai departe de mine.

Poate că sunt eu prea optimist.

Descurajat, mă şterg repede şi mă îmbrac. În living îmi verific e‑mailul, dar nu e nimic urgent. Sunt întrerupt de o bătaie în uşă.

Intră două tinere de la room‑service.

— Unde doriţi să luaţi micul dejun, domnule?

— Aşezaţi‑l pe masa din salon.

Mă întorc în dormitor şi le surprind cu coada ochiului privirile curioase, dar le ignor şi încerc să‑mi reprim sentimentul de vino‑

văţie că am comandat atâta mâncare. N‑o s‑o mâncăm niciodată pe toată.

— A sosit micul dejun, strig eu şi bat uşor la uşa băii.

— B‑bine.

Vocea Anei pare cam pierită.

În living, micul nostru dejun este deja aranjat pe masă. Una dintre femei, care are nişte ochi de un negru intens, îmi dă nota s‑o semnez, iar eu scot din portofel câteva hârtii de douăzeci de dolari ca bacşiş.

— Vă mulţumesc, doamnelor.

— Sunaţi la room‑service când doriţi să strângem masa, domnule.

A vorbit Domnişoara Ochi Negri, cu o privire cochetă, dându‑mi de înţeles că e dispusă să ofere mai mult.

Zâmbetul meu distant o descurajează însă.

Mă aşez la masă cu un ziar în mână, îmi torn cafea şi încep să

mănânc din omletă. Îmi vibrează telefonul — e un mesaj de la Elliot.

Kate vrea să ştie dacă Ana mai trăieşte.

Mă hlizesc, oarecum mişcat că aşa‑zisa prietenă a Anei se gândeşte la ea. E clar că Elliot nu i‑a oferit sculei lui pauza despre care vorbea ieri. Îi trimit şi eu un mesaj.

Vie şi nevătămată ;)

Ana apare câteva clipe mai târziu: are părul ud şi e îmbrăcată în bluza albastră şi drăguţă care‑i scoate ochii în evidenţă. Taylor s‑a descurcat de minune; arată superb.

Se uită în jur şi‑şi descoperă geanta.