Ştergându‑se la gură, se răsuceşte şi se sprijină de zidul de cără‑
midă, evitând să se uite la mine, pentru că e ruşinată şi stânjenită.
Cu toate astea mă bucur foarte mult c‑o văd. Mi‑a dispărut furia
pe fotograf. Sunt de‑a dreptul încântat că stau în parcarea unui bar studenţesc din Portland cu domnişoara Anastasia Steele.
Îşi ia capul în mâini, se ascunde, apoi trage cu ochiul la mine, încă extrem de umilită. Întorcându‑se către uşă, aruncă o privire peste umărul meu. Presupun că se uită după „prietena“ ei.
— Ăă, ne vedem înăuntru, zice José, dar eu mă răsucesc şi îl ţintuiesc cu privirea şi, spre bucuria mea, ea nu‑l mai bagă în seamă, ci îşi întoarce ochii către mine.
— Îmi cer scuze, spune ea în cele din urmă, iar cu degetele moto‑
toleşte materialul fin al batistei.
Bine, hai să ne distrăm un pic.
— Pentru ce anume îţi ceri scuze, Anastasia?
— În principal, pentru că te‑am sunat. Şi pentru că mi‑a fost rău.
Ah, şi lista poate continua, bombăne ea.
— Am făcut toţi din astea, mă rog, poate nu la fel de rău ca tine totuşi.
Oare de ce este atât de amuzant s‑o necăjesc pe fata asta?
— Este vorba despre cunoaşterea limitelor, Anastasia. Adică eu susţin forţarea limitelor, dar ceea ce văd aici este exagerare. Aşa te comporţi în mod obişnuit?
Poate că are o problemă cu alcoolul. Această idee mă îngrijo‑
rează şi mă gândesc s‑o sun pe mama ca să‑mi recomande o clinică
de dezintoxicare.
Ana se încruntă pentru un moment, ca şi cum s‑ar înfuria, şi micul v i se formează din nou între sprâncene, iar eu trebuie să‑mi înfrânez dorinţa de a‑l săruta. Dar când vorbeşte pare că regretă ce‑a făcut.
— Nu, spune ea. N‑am mai băut niciodată şi în acest moment nici nu‑mi mai doresc să beau vreodată.
Îşi ridică privirea la mine, cu o expresie confuză, şi se leagănă
puţin. Ar putea leşina, aşa c‑o prind în braţe fără să mă gândesc prea mult.
E surprinzător de uşoară. Prea uşoară. Gândul acesta mă irită.
Nici nu mă miră că s‑a îmbătat.
78 Grey
E L James 79
— Haide, te duc acasă.
— Trebuie să‑i spun lui Kate, zice ea şi îşi reazemă capul de umărul meu.
— Îi poate spune frate‑meu.
— Poftim?
— Fratele meu, Elliot, vorbeşte cu domnişoara Kavanagh.
— Serios?
— Era cu mine când ai sunat.
— În Seattle?
— Nu, stau la The Heathman.
Şi vânătoarea mea de potcoave de cai morţi a meritat efortul.
— Cum m‑ai găsit?
— Ţi‑am urmărit telefonul mobil, Anastasia.
Mă duc către maşină. Vreau s‑o duc acasă.
— Ai jachetă sau geantă la tine?
